Pantalonii negri

I-am luat din second hand, cu opt lei. OPT LEI! Sunt, deja, la a patra iarnă şi mă gândesc cu groază că va veni o vreme când se vor rupe şi nu o să am cu ce să-i înlocuiesc. Sunt pantalonii negri de la H&M, aruncaţi de vreo „bogată” din vest care şi-a cumpărat alţii şi luaţi de mine „de buni” şi iubiţi cum doar o pereche de blugi Esprit a mai fost iubită.

Când i-am luat, zău că erau ca noi; doar eticheta le lipsea, nici o ruptură, nici o tăietură, nici un semn de uzură. Pesemne că tanti care i-a aruncat s-a îngrăşat sau a slăbit mult, altfel nu înţeleg de ce i-ar fi aruncat. Sunt groşi, căptuşiţi, arată foarte bine, au buzunare încăpătoare, efectiv nu am ce să le bag de vină! Între timp, am mai găsit – tot în second – o pereche de pantaloni de trening negri. Tot negri, tot de la H&M. Culmea e că şi ăia sunt printre cei mai comozi pantaloni de casă pe care-i am; şi am câteva perechi!

Aşa m-am îndrăgostit eu de H&M, nu cumpărându-le hainele noi, ci cu pantaloni la mâna a doua fundul al doilea.

Nu mi-e ruşine să spun că îmi cumpăr haine la mâna a doua. În Hunedoara, cel puţin în zona în care locuiesc eu, magazinele cu haine second hand sunt peste tot. Fără exagerare, pe un trotuar cu lungimea de aproximativ 2-300 de metri se găsesc aşa: circa 10 magazine second hand, o agenţie Loto, o casă de pariuri, două farmacii, trei bănci, un magazin alimentar deschis non-stop şi alte două cu program „normal”, o farmacie naturistă. Dacă ai timp şi chef să cauţi printre chestiile atârnate pe sute de umeraşe, garantez că poţi găsi cel puţin o haină de firmă la preţ derizoriu.

Apropo, acu’ două săptămâni am găsit un sac de dormit Quechua, verde, la incredibilul preţ de 15 lei. Deh, era redus de la 30, pentru că magazinele din Hunedoara practică treaba asta: în zilele când în vitrine sunt hârtiile pe care scrie „AM PRIMIT MARFĂ”, hainele au preţ întreg şi atunci ai cele mai multe şanse să găseşti chestii de calitate, după care apar hârtiile cu „50% REDUCERE” sau „-50%” sau – preferatele mele! – „ORICE PRODUS 2 LEI”, respectiv „ORICE PRODUS 1 LEU” sau „TOTUL LA 1 LEU”. Chiar şi în zilele cu preţuri reduse ai şanse să găseşti chestii de calitate, totul e să ai răbdare să „sapi” după ele.

Tot aşa m-am îndrăgostit şi de Crocşi: mi-am cumpărat prima pereche din second, cu 10 lei. Când am văzut cât sunt de buni, am dat şi 30 de euro pe o pereche de Crocşi noi. Dar, câtă vreme am la dispoziţie, literalmente, zeci de magazine cu haine de calitate la preţuri foarte mici, nu mă voi opri din căutat şi cumpărat haine la mâna a doua. Că le spăl înainte de a le purta, să ştiţi. Şi pe Mufică l-am luat tot din second.

Vă daţi seama că, la câte magazine second hand sunt în oraş, branduri ca H&M nu au de ce să deschidă magazine aici… Asta e, ridicăm din umeri şi ne mulţumim cu ce avem, iar haine noi ne cumpărăm când mergem la Sibiu, la Timişoara, la Cluj ori chiar la Deva. Prin oraşele mari, că la noi „merg” doar secondurile şi supermarket-urile. Apropo, ieri s-a deschis încă un Penny Market – cel de-al treilea. Avem acum un Lidl, trei Penny, două Profi şi un Kaufland. Pentru că putere de cumpărare?

Foto: Working pants, de la Shutterstock

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

3 thoughts on “Pantalonii negri”

  1. De cand cu campania anti H&M nici nu ma mai gandesc sa intru pe la ei. Poate n-o fi adevarat ca profita de copii din tari sarace si ii muncesc cate 12 ore pe zi la cusut de haine de fima pe un salariu de nimic. Dar daca e?…
    Oricum, de cate ori am intrat nu am gasit nimic sa-mi placa.

    1. Toate hainele pe care scrie „Made in India”, „Made in Bangladesh”, „Made in Pakistan”, „Made in China” etc. poţi fi sigură că sunt făcute în sweatshop-uri, de către oameni plătiţi cu câte un bol de orez pe zi. Fenomenul e foarte răspândit şi numai cu un boicot serios poţi schimba ceva cu adevărat. Dar câtă vreme 90 la sută dintre cei care cumpărau înainte de scandal haine vor continua să le cumpere, iar 10% nu, nu se schimbă nimic. Şi-apoi… dacă amărâţii ăia sunt dispuşi să lucreze pentru un bol de orez, poate că nu e bine nici să le iei bolul din faţă. Poate că nu au alternativă. Şi când se mută producţia în altă ţară şi se dublează preţurile, cine le mai cumpără hainele?
      În fine, e mult de discutat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.