Când îți vine plicul cu doliu de la ANAF

Știi că nu o să [mai] ai o zi bună în secunda în care zărești, în cutia poștală, plicul cu doliu trimis de ANAF. Zic unii oameni că e corespondență recomandată și că ar fi trebuit să semnez pentru acel plic, dar poștărița mea e una specială*, așa că îmi primesc corespondența și dacă nu semnez pentru ea.

Când îți vine plicul cu doliu, te strânge stomacul până îl deschizi și vezi cât e amenda. Comunicarea dintre contribuabil și Direcția de finanțe este unilaterală, în sensul că ei îți scriu și te anunță cât trebuie să le dai, iar tu nu ai încotro: fie plătești, fie se servesc ei din conturile tale. Din toate conturile tale.

Câtă vreme ANAF dispune CU PRIORITATE de banii tuturor românilor, nu înțeleg de ce se mai miră alde VISA, Mastercard și băncile că românii nu fac plăți cu cardul, ei preferând să-și scoată banii de pe card imediat după încasarea salariilor.

Bine, eu nu sunt de acord nici cu faptul că banii ăia îți sunt livrați printr-o bancă, care bancă îți ia comisioane de tot felul, și la retragere și la încasare și la interogarea soldului etc. Timp de șapte ani nu am beneficiat de salariul meu integral, pentru că BRD mi-a luat comisioane lună de lună și an de an. Dar parcă puteam să fac ceva?! Să supăr, doamne ferește, angajatorul?

În fine. Avea și Seinfeld o mențiune despre cum IRS (Fiscul american) poate să îți ia orice, nu ai ce face. Văd că așa vrea să ajungă și ANAF, un fel de Dumnezeu financiar care dispune după bunul plac de banii tăi. Și tu nu poți decât să taci și să înghiți, nu?

Pentru ce le datorez eu bani, în condițiile în care toate contractele pe care le fac pentru blog sunt cu reținerea impozitului la sursă, deci mie îmi intră în cont doar sumele nete? Păi, cică sunt „diferențe de impozit anual de regularizat”. La fix vine o hârtie de-asta când ești proaspăt șomer. La fix, I tell you!

___________________________________________________________

*Poștărița e specială pentru că, în urmă cu vreo doi ani, fostul nostru vecin s-a trezit cu mâna angajatorul pe umăr și cu informația că trebuie să i se rețină o sumă considerabilă din salariu. Păi de ce?, a întrebat omul mirat, știind că nu are nici o rată de plătit, nici un CAR etc. Păi pensie alimentară, a venit răspunsul. Poftim?

Omul nu avea idee că este divorțat. Fosta lui soție a făcut în așa fel încât el să nu apuce să vadă vreo citație și, astfel, să nu ajungă la proces. Ori i le-a luat ea din poștă, ori a semnat în locul lui când i le-a adus poștărița. Totuși, când îți vine o citație, cam trebuie să semnezi pentru ea, nu? Și, în absență, omul nostru a fost divorțat și declarat bun de plată.

Culmea e că nici copilul nu era al lui, așa că fosta nevastă ar fi avut probleme mari, dacă el ar fi început s-o dea în judecată pentru toate cele făcute. Așa că i-a spus, frumușel, să-și vadă de viața ei și să renunțe la mizeriile pe care i le-a făcut, or else. Și femeia s-a conformat. Poștărița zburdă liberă și în zilele noastre și aduce plicuri de la ANAF pentru care nu semnează nimeni.