Un scurt documentar – impresionant, trist şi care m-a pus pe gânduri – despre oameni care adună obiecte de care nu se pot despărţi.
Cred că şi eu am problema asta – dar nu e atât de gravă şi uneori, când mă satur de haosul din jurul meu, arunc aproape tot ce nu-mi foloseşte. Dar la pixuri nu pot renunţa…
…şi mai sunt convinsă că există mulţi români care adună tot, ca şi oamenii din film. Doar avem noi, ardelenii, o vorbă: „Poate-mi trăbă!”.
da ai dreptate cu vorba ardeleanului , sunt multi care aduna tot felul de lucruri si nu au nevoie pe moment de ele gandinsu-se ca poate pe viitor vor fi folositoare :)
Pff si eu fac asa… Mi-e greu sa ma despart de unele obiecte chiar daca stiu ca nu mai am nevoie de ele…
oamenii din film au probleme psihice, ma mir cum n`au facut gandaci si soareci in dezordinea aia. eu anual arunc tot de ce nu m`am mai folosit de mult :haine, pantofi, caiete, notite, tot ce`i vechitura, urasc sa strang ca o cartita in ideea ca`mi va trebui. daca o sa`mi trebuiasca ceva intr`un viitor nedefinit mai bine cumpar respectivul obiect atunci decat sa stau cu el in casa 15 ani ca poate`mi traba.
e una sa ai nevoie de ceva si e una sa fii nebun. Adunatul ala de ceva total neinregula, nu poti spune ca e bine sa ai atatea :) sa fim seriosi acuma.
Si ei recunosc ca e ciudat sa ai atatea, si ca este o problema…
cărţi , dvd, de astea ok dar ce poţi să faci cu atâtea discuri demachiante folosite?
Denisa, nu este numai vorba ardelenilor, cred ca faza asta cu „Poate-mi traba! ” e valabila la toti romanii….si a fost/este datorata neavutiei la care au fost supusi romanii de multa vreme incoace…atata tim cat nu e dusa la extrem cred ca e …benefica :)
@Andrei : Cred ca prea usor i-ai numit „nebuni” pe oamenii din film, nu sunt nebuni, sunt doar niste cazuri patologice ! Partea buna este ca isi constientizeaza problema, partea proasta este ca nu reusesc sa o rezolve, si nici nu cer ajutor in sensul asta…ei stiu doar ca nu se pot desparti de lucrurile alea! Cum spunea unul din „actorii” din film, daca ar renunta la obiectele alea, ar fi la fel ca si cand ar parasi niste prieteni…
Deci, Printre noi: Gheorghe are treabă la primărie. Se trezeşte de dimineaţă, se îmbracă, mâncă nişte pită cu slană, îşi ia desaga în spinare şi… toporul din şopru şi dă să plece.
Nevasta îl întreabă de ce ia toporul, dacă merge la primărie.
– Aşa, poate-mi trăbă!
Cartile sunt o valoare..chiar nu mi se pare ciudata pasiunea aluia..