Pro TV, pe cât?

TVR 1, pe canalul 1.

TVR2, pe canalul 2.

Pro TV, pe 3, că-i din trei litere.

Antena 1, pe 4, pentru că A-ul din logo seamănă cu cifra 4.

Pe 5 nu mai știu ce-am avut, iar pe 6 a fost dintotdeauna Prima TV. Prima TV pentru Cârcotași. Nu mai știu sigur dacă „Big Brother” și „Copiii spun lucruri trăznite” au fost difuzate tot pe Prima, dar Cârcotașii au fost de la bun început -și au rămas – acolo.

Timp de ani buni, asta a fost ordinea în care am avut aranjate programele la toate televizoarele din casă.

Vacanța Mare s-a mutat sau a dispărut, Divertis am auzit că ar fi pe Pro TV acum, iar alte emisiuni memorabile din ultimii 10 ani nu știu. Mă refer la emisiunile difuzate de alte televiziuni decât Pro TV, pentru că din punctul meu de vedere, Pro a fost deschizătorul de drumuri pentru televiziunile comerciale din România.

Ce-mi veni să-mi dau cu părerea despre televiziuni, tocmai eu, când singurele posturi la care mă mai uit sunt National Geographic, Discovery, Explorer și „surorile” lor? Păi, mi-am amintit de perioada de glorie a Pro TV-ului; de Epoca Pro, cred că e în regulă să-i spun așa.

Mai țineți minte „Challenge Day”, o zi în care Pro TV a scos o țară întreagă în stradă, ca să facă mișcare și să se întreacă? Dar „Pro TV pe pâine” / „Pâine și Pro TV”? Dar „ProTeVelion”? „Știi și câștigi”? „Marcă înregistrată”? „Chestiunea zilei”? „13-14”, cu Andrei Gheorghe? „ProMotor”? „Teo”? „Vara ispitelor”? „Generația Pro”?

Sunt doar câteva dintre producțiile uriașe cu care Pro TV ne „hrănea” cu câțiva ani în urmă. Ce s-a întâmplat cu star-system-ul „protevist”? De când am acces la Internet, nu nu mă mai uit la televizor decât pentru știri şi documentare. Un jurnal de știri așa cum este cel prezentat de Andreea Esca e de preferat unui site care să mă spameze cu câte un mesaj de fiecare dată când un politician a tras un pârț. Și, din nou, Ştirile Pro TV de la 19 sunt de preferat unui jurnal al unei televiziuni de profil, unde dacă nu există ştiri, le fabrică ei, ca să dea la număr.

Da, eu încă prefer Ştirile Pro TV. Nu de la ora 17 – nu mă hrănesc cu crime petrecute în sate uitate de lume -, ci pe alea de la 19, cu Andreea Esca.

Revenind la star-system: să fi capitulat Pro-ul în fața multelor, dar coloratelor posturi concurente? S-au împărțit oamenii atât de mult, încât nu mai ai cu ce să-i aduci pe toți laolaltă? Nu sunt întrebări retorice, cel puțin nu pentru mine; chiar nu pricep exact când și cum a ajuns Pro-ul atât de slab. Toate, dar absolut toate vedetele inventate de Pro TV încă poartă un fel de aură. Au fost printre primele vedete de la noi și indiferent pe unde s-au împrăștiat, au purtat mereu ștampila invizibilă de vedete Pro.

Eu încă mai am Pro TV pe 3, deși singurul program pe care-l urmăresc începe la 19 şi se termină pe la 19.45.  Îmi pare rău că tot ratez Apropo TV-ul lui Andi Moisescu, dar niciodată n-am ştiut exact la ce oră se difuzează. Tu pe cât ai Pro TV și de ce?

25 thoughts on “Pro TV, pe cât?”

  1. 1.tvr1 2.tvr2 3.tvr3 4.pro tv 5.antena1 6.prima tv

    eu am inserat tvr3 intre cele prezentate de tine. mai sunt emisiunile ale studiourilor teritoriale care prezinta reportaje din anumite zone ale tarii. alea imi plac.

  2. Nici eu nu ma prea ma mai uit la TV, de fapt de 1 saptamana nu ma mai uit deloc ca nu mai am tv :))) (si e foarte bineee)

    Lasa ca si PRO TV are emisiuni bune.. Dansez pt tine sau acum Romanii au talent..

  3. am pro-ul pe 1, hbo pe 2, disco normal pe 3, science pe 4 si travel pe 5. la restul nu m-am mai uitat cred ca de 2 ani cel putin. la fel si la mine, singurele stiri care le halesc sunt alea de pe pro de la 19. au clasa, sunt la obiect si nu-mi dau gargara ieftina, cum face antena1, care din tantar scrie un roman.

    cand eram copil si internetul era pe dial-up, asteptam cu sufletul la gura „marca inregistrata”. acum, apropo tv-ul il prind foarte rar, deoarece pe pro stau numai intre 19-21. l-am mai prins pe la ora 1 noaptea din cate-mi aduc aminte.

    dupa parerea mea, protv-ul e cel mai profi iar restul sunt niste labe triste, care o lalaie pe o singura stire pana se caca pe ei.

    de ziare online nici nu mai vorbesc.. stirile le citesc pe twitter sau pe bloagele voastre.

    cu toate asta, denisa, cand am fost la voi acum cateva seri o ardeati pe un post de stiri la care nici nu-i cunosteam sigla.. :))

  4. Acu cateva zile am aruncat TV-ul :D Era si stricat si nici nu m-am uitat la el de cateva luni bune, adica de anul trecut.
    Si nici acu nu ma uit la TV. Nici canalele nu le mai stiu.

  5. Pe 1, pentru ca o consider, in continuare, televiziunea etalon in audio-vizualul autohton. Chiar daca, de-a lungul timpului, s-a cam perimat, sunt singurii care furnizeaza formate mai de doamne-ajuta. E adevarat ca nu mai formeaza vedete, ca pe vremuri, e si greu in mocirla asta media, dar furnizeaza un soi de divertisment „digerabil”, in comparatie cu restul.

    Da, nici eu nu concep alt buletin de stiri seara.
    Si la mine prima e pe 6. Dintotdeauna! Probabil acolo e locul lor :)

  6. La mine ProTV-ul e pe 7 pentru ca asa vreau eu, dar n-am mai ajuns la el de multa vreme. :P Pe primile 6 pozitii sunt canalele „documentariste”.

  7. Eu il am pe 4, ca pe 1-3 sunt desenele animate. Chiar si dupa ce copilul a capatat camera lui :D
    Urmeaza Antena1, Realitatea, TVR1 si Pro Cinema. Si dupa aia, lungul sir al canalelor cu documentare si/sau filme.

  8. si eu le aranjam tot asa ca tine, cu exceptia ca prima era pe 4 si antena 1 pe 5. le aranjam ca aveam vreo 20 de posturi in urma cu ani de zile.
    vorbesc la trecut pentru ca am mai schimbat TV`uri si acuma dau cautare automata si le las asa cum sunt setate, nu am rabdare sa aranjez 70+ posturi.

  9. Asa le-am avut si eu aranjate chiar nu stiu de ce banuiesc ca tvr 1 are unu in coada si tvr 2 are 2 in coada, protv-ul si antena nu stiu de ce erau aranjate asa. Acum m-am mutat la alta firma de cablu si sunt puse cum vor muschiul lor in ordine

  10. La ai mei Pro-ul a fost intotdeauna pe pozitia 5 inca din 1995. Cand m-am mutat insa n-am cumparat TV, e suficient sa ma uit pe net la motociclism, f1 si din cand in cand la un meci de fotbal, asa ca n-are rost sa dau bani si la cablu (si implicit nici pe televizor).

  11. Dintotdeauna am tinut pro-ul pe 5 si la fel prima e pe 6.

    M-am gandit si eu la Pro si la imposibilitatea sa mai ajunga leader. Mie mi-a placut mult Vara Ispitelor stiu ca se creasera isterii si daca vedeam vreo ispita pe strada parca ma luau emotiile.

    Am senzatia ca televiziunea asta a fost singura care s-a apropiat de spectator si l-a provocat plus ca i-a oferit mereu concepte noi. Probabil ca acum nu putem fi convinsi la fel de usor, poate avem mai multe optiuni decat aveam acum 10 ani.

  12. si eu acasa le am in aproximativ aceeasi ordine. tvr 1, tvr 2, pro tv, antena 1, pe 5 am acasa [desi culmea,nu se uita nimeni la el], iar pe 6 am prima tv. singurul program pe care il mai urmaresc la tv este discovery travel si e pe 67 memorat, doar pt ca inca n’am gasit vreo metoda sa’l vad online. cand eram mai mica am bagat cartoon network in locul pro tv si ai mei s’au cam suparat. atunci mi’au zis ca „era la indemana”, acum e asa doar din obisnuinta, cred.

  13. La mine e Tvr1 Tvr2 ProTV Antena1 si Prima Tv si restul nu le mai stiu ca sunt airuea stiu ca discovery e undeva pe la numarul 60 si mi-e suficient. :D

  14. La fel si la mine primele 4. Cu exceptia ca pe 5 e Prima iar pe 6 HBO. Vin, la rand, Acasa, B1 si Pro Cinema… iar toate Discoverurile si Geograficele sunt intre 20 si 30.
    Si urmaresc Pro pentru Andi Si Apropo TV, duminica la ora 13 si 10(acum e in vacanta), pentru excelenta emisiune de reportaje „Romania, te iubesc”. Nu stiu daca ai urmarit-o vreodata, e duminica seara la ora 18, dar e facuta ca la carte. Asta imi place la ei. Cand se implica in ceva, o fac la modul profesional.
    Imi placea enorm „Parte de carte” si cealalta, „Te vezi la Pro TV”, ambele realizate de Cristi Tabara, dar cum a plecat…
    Iar Stirile de la Pro sunt tot acolo, la fel cum Vremea prezentata de Busu e de capatai. Grafica mi se pare excelenta, si chiar pricepi cum vin norii aia si cum aduc ei ploaia… Asta spre deosebire de Antena, unde vezi numai rosu si portocaliu pe toata harta si nu mai intelegi nimic.
    In rest, acum ma uit la Turul Frantei, asa ca nu am timp de altceva…

  15. Tot pe 3 il am si eu,in amintirea vremurilor cind era cu adevarat o televiziune meseriasa…In primii ani,PRO-ul ne-a aratat ce inseamna cu adevarat televiziune,dupa care a decazut usor-usor,transformandu-se intr-un fel de Manele tv…La ora actuala,ma mai uit totusi(in afara de Esca)la ”Doi barbati si jumatate”…

  16. Doamne, toata lumea se uita pe discovery aici.Asa se spune acuma la OTV? hahahaha. Daca avea tara asta atatia intelectuali era in alta parte nu in gunoiul in care ne zbatem. Trebuie sa recunoasteti ca suntem o tara de manelisti.

  17. eu le am in urmatoarea ordine: primul este pro tv, al doilea prima tv urmat de HBO care este urmat de Hallmark, procinema, trilogia AXN, seria discovery, NG, Animal Planet, canalele de muzica, cele de desene si cele de sport. dupa astea urmeaza restul. „Restul” sunt toate acele programe care imi provoaca greata :P

  18. hehe, acum am citit si eu articolul asta si tineam neaparat sa-ti spun ca asta era ordinea si la mine. de fapt inca e la televizorul din dormitor. la cele din sufragerie si fosta bucatarie nu stiu pe cat e ca n-am mai avut nervi sa le sortez cumva, ca nu ma mai prea uit la tv.

Dă-i un răspuns lui Coral Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.