Regulile familiei Bârgău

E o leapşă pe care o preiau de la Nedoamna, în speranţa că nu sunt prima şi singura care-o face.

N-am voie să dau click pe „Hibernate” sau să-i restartez lui Sebi computerul pentru că aşa am vrut eu. De fapt, nu a zis niciodată că n-am voie, dar ştiu că e recomandat să nu umblu unde nu-mi fierbe oala. Că s-ar putea să mă ard.
N-are voie să îmi umble prin cutiile cu crap. Nu că l-ar tenta s-o facă vreodată, că la câte prostii am, nici eu nu mai ştiu ce-i prin cutii.

Îl enervează când e la bere şi eu îl sun şi a doua oară. La al treilea telefon deja cred că face urât, iar eu încerc să mă abţin.
Mă enervează când trebuie să-l sun şi a doua oară. Când dau al treilea telefon, deja mă gândesc la armele albe din „gospodărie”.

Nu-mi place că doarme când îmi vine mie cheful de făcut curăţenie [hehe].
Nu-i place că, deşi mi-a spus că n-are nici o problemă cu sunetul aspiratorului, nu-l pornesc dacă doarme.

Mai sunt şi altele, dar deocamdată doar pe astea le divulg.

15 thoughts on “Regulile familiei Bârgău”

  1. Extraordinar articol Denisuca :)) Foarte tare. Cat despre cheful de curatenie eu am alta metoda pentru iubita :)) „Am luat o sonerie pentru telefon de la Radio ZU care se cheama Sex Dement.. Si il pun sa sune si incepe o tipa sa zica „Hai trezeste-te..ca vreau sa facem sex dement” :)) Foarte tare chiar imi place si da roade sincer. Vrei soneria?:)

Dă-i un răspuns lui Alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.