SOS Castelul, cu Ducu Bertzi

În seara asta, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, a cântat Ducu Bertzi, în cadrul festivalului SOS Castelul. Am făcut şi poze, desigur.

Ducu Bertzi:
ducu bertzi

Ducu Bertzi, Sebi şi eu:
denisa, sebi si ducu bertzi

Sebi şi Mufică:
mufica si sebi

Mufică şi Dan Terteci:
mufica si terteci

Mâine e ultima zi a festivalului. Programul complet este aici, iar de la ora 22.40 cântă trupa Compact.

Tot mâine, adică azi, 28 iunie, la Deva se întâmplă Târgul meşterilor populari. Ca în fiecare an, în faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean”.

9 thoughts on “SOS Castelul, cu Ducu Bertzi”

  1. trebuie făcute cât mai multe chestii faine acolo la noi, că avem castele, catedrale, monumente, de toate; la Chicago, unde nici vorbă de aşa frumuseţi, au construit un castel din ăsta fals, imitaţie, şi acolo se organizează festivaluri, se adună lumea şi se miră, ce castel (un kitch, după părerea mea), dar în Romania, unde sînt atîtea urme de istorie adevărată ar trebui restaurate, adunaţi bani, cred că manifestarea asta e un început, nu?

  2. Dap! E fain rau Ducu Bertzi! Si am si autograf de la el. Mi l-a dat odata, intr-un avion, cand se ducea la Timisoara. Si am stat de vorba tot drumul pana acolo. Om bun! Dixit!

  3. Pingback: 2008, un an de 42 de GB | Denisuca - nevastă de Coşmar

Dă-i un răspuns lui Nevasta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.