Spălatul manual pe caniculă e o „plăcere”

Mi s-a stricat mașina de spălat, Saveta a III-a (prima noastră mașină automată de spălat a fost botezată așa). După mai [zeci de] multe ture de spălat în care a tot urlat, s-a dat cu fundul de pământ și a încercat să ne spună că o doare ceva, zilele trecute a intrat în comă. N-a murit, dar nici bine nu-i este.

Ce a pățit Saveta a III-a? Păi detergentul ieftin – și, am aflat acum, prost – pe care i l-am servit nu s-a dizolvat complet la temperaturile relativ scăzute la care spăla, așa că muuulte „boabe” nedizolvate au ajuns la ceva rulment și au dat-o peste cap.

Din cauza asta, de vreo patru zile, mi-am schimbat programul: când ajung acasă, nu mai sar sub duș, întâi spăl de mână hainele pe care le-am avut pe mine, apoi fac duș și abia dup-aia îmi văd de ale mele. Să speli hainele manual pe căldura asta nu-i o plăcere, dar încă mai căutăm meseriașul care să ne-o repare.

Saveta are sânge nobil, descinde din familia Whirlpool, clasa de consum B. Și până acum, timp de șapte ani, a spălat tone de haine mai mult sau mai puțin murdare.

De ce am scris chestia asta pe blog? Ca să vă avertizez: banii pe care îi economisiți cumpărând detergent ieftin se vor duce, la un moment dat, pe o reparație destul de scumpă a mașinii de spălat.

Ce înseamnă detergent ieftin? De exemplu, o pungă de 9 kile la mai puțin de 20 de lei. Marca este atât de necunoscută, încât nici eu nu mi-o amintesc. Marcă proprie Kaufland, ceva de genul ăsta. Feriți-vă de detergenții ieftini!

În județul Hunedoara nu este apă dură, deci măcar din punctul ăsta de vedere stau liniștită – nu trebuie să mai dau banii și pe Calgon.

19 thoughts on “Spălatul manual pe caniculă e o „plăcere””

  1. Poti sa iei alta; am avut tot Whirlpul, am hranit-o numai cu detergent ca lumea si a facut buba intr-o frumoasa zi de primavara; gata, kaput; asta e marca, nu tine mai mult de 7-8 ani.

  2. Imi suna tare cunoscuta chestia cu detergentul nedizolvat. Ei bine, eu i-am dat de cap inainte ca Vetutza mea sa dea coltul: i-am dat sa bea detergent lichid. Din cel de la Plus, marca proprie. Ii merge brici rulmentul si spala munti de hainute prafuite si adidasi plini de arome. Iegsciuz mi…dar asa e!

  3. :) noi avem a doua Bosch. Prima a fost luata de prietenul meu pe vremea cand inca nu era al meu, adica acu’ vreo 7 ani; asta a murit anul trecut. Am luat alta, are 1400 de rotatii, spala minunat, iar eu ii urez sa dureze macar cat prima. Socant pentru unele dintre prietenele mele cu nasul mai pe sus a fost pretul de 650 lei transport inclus (evident, second hand, ca si prima). La inceput, am scos la calcar din ea la fiecare spalare (cam 10-15 spalari), acum zici ca e noua. Si spala MINUNAT! E drept, e hranita doar cu ariel sau cu persil depinde de oferta :D

  4. Pai, am luat-o pe a doua de cateva luni (inca nu am ajuns la a patra). Si da, si-a meritat toti banii, chiar daca de-a lungul vietii i-a mai schimbat omu’ meu carbunii si i-a pus o fulie mai mica, ultima chestie ca sa ii mareasca numarul de rotatii. A fost o masinuta pe cinste si vad ca si are o demna urmasa :)

  5. nu cred ca iti spun vreo noutate, dar la domo, altex etc daca te duci cu masina veche, iti face reducere nu stiu cat, vreo 2-3 milioane. si tot asa, la domo, altex sau la alt magazin de electrocasnice, sunt reduceiri de 25%. dar nu stiu exact unde.

  6. A noastra e „Tereza” (in anii ’80, serialul Dallas, mexicanca aia de aduna paharele familiei. Astia nu o filmau deloc si cand le aduna cartile citite, ai naibii!)
    Pentru spalari dese la temperaturi mici recomand detegentul lichid Perwoll (nu e prea ieftin… cam 15 lei/litru, dar merita!).
    La noi e o mare problema atat duritatea apei car mai ales lipsa de presiune, ceea ce opreste detergentul solid undeva in intestinele Terezei.

  7. nu stiu daca mai e valabil, dar acum 2-3 saptamani am vazut oferta la flanco la masini de spalat, tot whirlpool, te duci cu masina veche si primesti reducere la una noua.

  8. Haideti totusi sa fim realisti… traim intr-o societate de consum… toate lucrurile se fac acum cu o durata de viata de 4-5 ani in minte… daca si-au facut normal nu cred ca se merita sa incerci sa le repari pentru ca probabil se va strica altceva. :)

  9. Yes! The general rule is that you get what you paid for!
    Si cred ca o durata de viata de sapte ani ( su opt)este mai
    mult decit suficienta! Incercati sa va reamintiti faptul ca
    garantia nu depaseste de obicei un an!
    Daca te-a tinut sapte ani,zi MULTAM! Si du-te si ia-ti una
    noua!!!

  10. Eu am de 12 ani o maşina Daewo cu bule. am avut o mica problema la partea electrica/ electronica, uitase sa stoarca, dar după ce a vizitat-o un nenea reparatoriul, acum e ca nouă, îşi trăieşte a doua tinereţe.

    da, folosesc numai ariel, dar spăl numai la temperaturi joase (merge chiar şi cu apă rece) şi sunt deosebit de mulţumită de ea.

    mai ales că (şi aici mă ceartă mereu consortul), fiind cu alimentare verticala, pot spăla în aceeaşi apă 2-3 tranşe de rufe, absolut impecabil.

Dă-i un răspuns lui Surprize Kinder Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.