Super idee: apa minerală, livrată la domiciliu

O firmă din judeţul Hunedoara, care îmbuteliază apă minerală, a venit cu o idee foarte faină, în urmă cu aproximativ un an: livrarea la domiciliu a produselor sale.

Apa [carbogazoasă sau plată] Aqua Sara este disponibilă la PET-uri de 0,5 şi 1,5 litri, iar preţurile acestora sunt de 99 de bani, respectiv 1,49 lei. O singură dată am cumpărat o Aqua Sara minerală, pentru că dacă ajung prin supermarket-uri, cumpăr din inerţie Borsec sau Tuşnad ori, dacă astea nu se găsesc, alte mărci pe care le-am încercat deja. Deci nu aş putea spune că apa e senzaţională. Este bună, ieftină şi aş considera-o perfectă dacă aş primi-o la uşă. 

Senzaţională mi se pare posibilitatea de a primi acasă apa minerală sau plată şi de a nu mai fi nevoită să car – sau să-mi rog cavalerul să care pentru mine – câte şase PET-uri a doi litri, adică 12 litri de apă o dată la câteva zile. Din păcate, după ce le-am trimis oamenilor un email în care îmi manifestam interesul pentru produsele lor, am aflat că serviciul de livrare la domiciliu este disponibil, deocamdată, doar în Deva. Mi-au promis că mă vor contacta atunci când va fi disponibil şi în Hunedoara. Sper că n-o să dureze încă 10 ani…

Între timp, mi-ar plăcea dacă şi alţi producători locali ar prelua ideea celor de la Aqua Sara. Ţin minte că pe vremea când locuiam cu bunică-mea [eheeei, dragii mei, în urmă cu vreo 24 de ani!], o dată pe săptămână îi bătea la uşă o tanti venită de la ţară, cu lapte, smântână şi brânză. Nu le cumpăra pentru că erau bio, naturale şi mai sănătoase decât cele din magazine, le cumpăra pentru că în magazine nu se prea găseau… Chiar şi acum, bunică-mea şi-a găsit o „furnizoare” de lactate, aşa că în fiecare sâmbătă, cu noaptea în cap, vine de la piaţă cu un borcan de 800 ml cu smântână grasă şi foarte gustoasă, pentru care plăteşte 9 lei. Deh, ea are abonament, iar vânzătoarea îi pune deoparte câte un borcan sau două, în funcţie de indicaţiile pe care i le-a dat bunică-mea în urmă cu o săptămână.

Deci, Aqua Sara, vreau apă la domiciliu!

6 thoughts on “Super idee: apa minerală, livrată la domiciliu”

  1. Eu am primit un filtru de apă în urmă cu jumătate de an. Voi pune poze pe blog, să arăt cum se vede filtrul folosit.

    Oricum, cu un filtru d-ăsta scapi de toate problemele cu apa. Iar dacă ai impresia că apa de la robinet este oribiliă şi imposibil de băut (adică aşa cum ziceam şi eu!), odată ce ai un filtru d’ăsta montat… îţi schimbi RADICAL părerea ;)

    E foarte uşor de montat şi nici nu te mai chinui cu căratul apei.

    1. Ionuţ, mie-mi place apa minerală carbogazoasă. Şi nu ştiu ce să zic, oricât de bun ar fi filtrul ăla, atunci când apa de la robinet pute a mâl, parcă nu-ţi vine s-o bei altfel decât fiartă!

  2. Ideea e geniala, iar preturile sunt mai mult decat decente, avand in vedere ca un Izvorul la 0.5 la „baraca” de langa serviciu costa 2 Lei, iar Borsec la 1.5L costa 2.5 Lei.

    Acum, nu stiu cat de buna o fi insa pretul este mai mult decat decent.
    Si oricum, cat avem apa pe care o avem la robinete, o afacere din-asta poate fi extrem de profitabila.

Dă-i un răspuns lui MadMike Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.