Tatuajul: cât de tare o să doară?

Multă lume m-a întrebat, după ce mi-am făcut tatuajul, cât de tare m-a durut. A fost ca o înţepătură de ţânţar continuă, timp de o oră – altă comparaţie nu ştiu să fac, maşinăria aia are mai multe ace care te înţeapă simultan până când e gata tatuajul sau până când începi să plângi. Atunci, artistul tatuator se opreşte, îţi dă un scurt răgaz şi apoi continuă până când tatuajul este finalizat.

Aseară am povestit cu o prietenă pe messenger despre tatuaje; vrea să-şi facă unul şi mi-a cerut câteva sfaturi. Din fericire, cineva s-a gândit să facă o „hartă a durerii” în funcţie de zonele în care te tatuezi. După cum se vede mai jos, unele tatuaje dor mai mult, altele mai puţin. Acolo unde pielea este mai sensibilă şi mai apropiată de os, durerea e mai mare. Eu sunt sigură că dacă te-ai hotărât să-ţi faci un tatuaj, nu te vei opri de frică să nu leşini de durere. E plin netul de poze cu gagici tatuate peste tot, dacă o femeie micuţă şi firavă a putut îndura câteva ore bune de înţepături, n-o să te sperii tu din atâta lucru şi n-o să renunţi la tatuajul pe care ţi-l doreşti doar pentru că ţi-e frică de durere. De fapt, dacă ţi-e frică de durere, cu atât mai mult dacă eşti bărbat, nici nu meriţi să te tatuezi. :P

Cât de tare doare tatuarea?

Dacă te gândeşti să-ţi faci un tatuaj, iată câteva sfaturi pe care ar fi bine să le urmezi. Nu pentru că aş fi eu Mama Tatuajelor, ci pentru că am trecut o dată prin asta şi e mai bine să înveţi din experienţa altora decât din greşelile tale.

  • Alege-ţi cu grijă modelul, va fi cu tine pentru tot restul vieţii. Cineva îmi spunea care-i cel mai bun test înainte de a-ţi face un tatuaj: să îţi porţi tricoul preferat timp de un an, iar dacă după 365 de zile încă îţi mai place, e OK să-ţi faci tatuajul. Greşit! Tatuajul nu este un tricou. Tricoul se murdăreşte, se uzează, se lărgeşte, tatuajul rămâne acolo şi rămâne la fel, mai ales dacă-l îngrijeşti. Dacă ţi-l faci în spatele urechii sau pe spate, nici n-o să-l vezi prea des, deci nici vorbă să te plictiseşti de el. Desenul meu are doi ani jumate şi nu m-am plictisit de el. M-am cam săturat să fiu întrebată dacă eu m-am pictat pe mâna stângă, dar e OK, nu trebuie să le răspund tuturor celor care întreabă.
  • Nu te tatua pe faţă, pe mâini sau pe gât [în partea din faţă] dacă intenţionezi să faci carieră într-o corporaţie sau multinaţională serioasă. Chiar dacă oamenii sunt mult mai deschişi acum faţă de cum erau în urmă cu, să zicem, 10 ani, un angajator scorţos se va uita câş la tatuajele tale şi, cel mai probabil, le va interpreta ca pe un semn al lipsei de seriozitate. Sigur, poţi să spui că sunt nişte dobitoci bătuţi în cap şi că tu vrei să fii liber toată viaţa, dar câte persoane ştii care au reuşit să ducă o viaţă boemă, fără şefi bătuţi în cap şi fără program de la 9 la 17? Mai puţine decât cele „înregimentate în sistem”. Pe mine nu mă afectează deloc tatuajul, chiar şi dacă mi-aş tatua pe faţă „I hate this job” nu ar fi decât problema mea, dar nu vreau să îmi fac un tatuaj care să-i jignească pe cei din jur. Tatuajele trebuie să exprime sentimentele tale, pot reprezenta o formă de artă – mai ales dacă ţi le desenezi tu, dar nu-ţi fă niciodată un tatuaj ca să-ţi arăţi revolta împotriva sistemului. „Sistemul” va râde de tine.
  • Gândeşte-te bine la locul unde vrei să fii tatuat. Umerii, antebraţele, spatele, laba piciorului etc. sunt locuri destul de „ferite” de privirile celor din jur; dacă-ţi faci tatuajul pentru tine [şi aşa ar trebui să fie!], fă-l acolo unde simţi tu că ţi-ar plăcea să îl vezi. Dacă-l faci pentru clienţi, atunci locul potrivit este deasupra bucilor [tatuajele din zona aia se numesc tramp stamps, adică „ştampile de târfă”, într-o traducere grosieră]. Dacă îl faci ca să impresionezi, tatuează-te pe degete, pe gât, în zona decolteului, mă rog, ai prins ideea.
    Repet: tatuează-te în aşa fel încât, la un interviu de angajare, să nu fie nevoie să îţi explici tatuajul cu cap de mort.
  • Alege cu grijă artistul care te va tatua!!! Sper că trei semne de exclamaţie sunt suficiente ca să înţelegi cât este de important omul care îţi va introduce tuş colorat sub piele. Dacă artistul nu e priceput, degeaba îl dai în judecată după ce tatuajul e deja pe pielea ta. Vei câştiga procesul, dar vei rămâne cu un tatuaj urât de acoperit sau de şters. Şi, din câte am auzit, ştergerea se face cu laser şi doare mai tare decât tatuarea.
  • Dacă nu ai încredere în talentul la desen al celui sau celei care te va tatua, mai bine îţi desenezi tu tatuajul sau rogi pe cineva priceput să ţi-l deseneze. Te vei duce la salon cu desenul pe suport digital [pe un stick de memorie] şi el îl va tipări pe hârtie, iar apoi îl va transfera pe hârtie de calc – sau ceva asemănător – şi îţi va trasa conturul pe piele cu ajutorul acestei hârtii speciale. Treaba asta e de ajutor atunci când nu eşti 100% sigur cu privire la poziţionarea tatuajului, pentru că acel contur poate fi şters, dar tatuajul, mai greuţ.
  • După ce te-ai tatuat, e important să aplici pe pielea „rănită” unguentul Bepanthen*. E pentru funduri de bebeluşi, dar toată lumea îl recomandă pentru cele câteva zile până la vindecarea tatuajului.
  • Nu expune pielea tatuată la soare măcar în primele zile după ce ţi-ai făcut tatuajul. Dacă vrei să se păstreze „ca nou”, aplică loţiune de plajă [cu factor de protecţie solară măricel, nu bullshit de ulei de plajă] ori de câte ori stai în soare şi hidratează-ţi pielea cu o cremă hidratantă [logic].
  • Bucură-te de tatuaj, în curând o să vrei să-ţi mai faci unul, şi-apoi încă unul şi tot aşa…

 

*Atenţie, unguentul se găseşte în farmacii, nu trebuie să ţi-l tatuezi şi pe ăsta pe piele, aşa cum au făcut unii.

P.S.: Pe Pinterest am adunat o colecţie [deocamdată mică] de tatuaje drăguţe.

20 thoughts on “Tatuajul: cât de tare o să doară?”

  1. Hello, Denisa! Just curious. Cum e cu transmiterea bolilor? Nu de alta, dar cred ca sunt multi smecheri capabili sa uite de schimbarea acului.

    Eu mi-as tatua ceva .. placut ochiului pe interiorul mainii stangi, dar mi-e groaza de HIV, hepatita si-alte treburi.

    Nu cred in sterilizarea facuta de ei, de-abia cred in vreo doi medici stomatologi care fac treaba asta serios.

    Si da, in Romania anului 2012 (haha!) stiu persoane care au luat hepatita in felul asta.

    Schimba acul in fata ta?
    Hell, n-am dormit o luna gandindu-ma ca am donat sange si nu am urmarit-o cum trebuie pe madame asistenta cand mi-a luat introdus acul.
    Apoi am aflat ca acele respective nu mai pot fi refolosite.

  2. Eu mi-am facut tatuaj intre omoplati, pe coloana cum ar veni. Am preferat abordarea „nu ma misc, nu respir, nu injur si poate reusesc sa ignor ce se intampla”
    Eu am dat cu Bepanthen cam o saptamana dupa tatuaj, dar aplicam si folie deasupra pe care o prindeam de spate cu scotsch. Altfel ma dadeam degeaba si mai murdaream si hainele. Nu-l vad aproape deloc, nu il arat in public. E perfect.
    Acum vreau sa imi fac unul in jurul buricului si sper sa nu aibe dreptate persoana care a facut desenu :))

  3. Al meu e pe ceafă. Toată lumea zicea că o să doară fiind pe os, dar tot ce am simţit a fost ca şi cum cineva m-a zgâriat uşor timp de vreo oră.
    E uşor de ascuns când e cazul (deşi aici mai toată lumea are tatuaje), nu-l văd mereu ca să mă plictisesc şi da, cred că e addictive, că tare îmi vine să mai îmi fac.

  4. Buna ziua!

    Numele meu este Andreea Milea si mi as dori tare mult sa ma ajute cineva sa se faca dreptate cu privire la faptul ca: o d.na Cristina (make up artist) care face tatuaj semipermanent sprancene si buze la salon B Chic Salon, cu adresa in Calea Vitan nr 166 A, etaj 2, ap 4, sector 3 (nici nu exista baner sau indicatii cu privire la aceasta adresa) in urma cu o saptamana – am dorit sa imi realizeze tatuaj semipermanent sprancene , si cu toate ca nu mi – a dat niciun fel de detaliu cu privire la ceea ce inseamna a avea un tratuaj sau repercusiunile realizarii unuia, era foarte ignoranta la intrebarile puse de catre mine, mi a facut un tatuaj si mi a spus sa ma dau cu crema de galbenele cat mai des si ziua si noaptea.

    Acum la o saptamana este groaznic, horror s-a exprimat un artist (caci am fost nevoita sa ma duc sa cer parerea altcuiva daca asa ar trebui sa arate un tatuaj de o saptamana) cu o coaja foarte groasa, unde s a desprins coaja a ramas pata de culoare gri si firele de par foarte inestetice peste, jumatate din el nu se observa nici macar ca in primele zile. S a infectat… arata groaznic. Artistul de la alt salon de tatuaje mi- a transmis faptul ca nici macar crema de galbenele nu trebuia sa mi se recomande pentru intretinerea acestuia si ca este „batut” foarte adanc.

    Din acest motiv vin si va rog din suflet sa se faca ceva cu aceasta impostoare care isi bate joc de corpul si banii oamenilor, si totodata aceasta meserie. Sunt dispusa sa merg pana in panzele albe, si din acest motiv, rog sa ma ajutati cu tot ce va sta in putere.

    Astept cat mai curand raspunsul dvs.
    Andreea.

    1. @ANDREEA: buna andreea. Luni am programare la acest salon tot pt tatuaj sprancene. Ma poti ajuta cu o poza, vreau sa vad cum ti-a iasit tatuajul. Nu as vrea sa port fes pe frunte 2 ani de zile! :D

  5. Frumoasa colectia de pe pinterest. Am si eu unul cu niste pasarele vesele pe umar. Eu mi l-am facut pe cand eram in UK. Nu am experienta cu saloanele din Ro, dar am impresia ca parca nu sunt atat de multi artisti talentati… parerea mea :)

    1. De câțiva ani am înțeles că s-a lansat pe piață un fel de unguent/gel care se aplică local și îți amorțește zona, ca să nu mai simți durerea. Dar eu am experimentat „pe viu”, că așa se face, nu? Trebuie să simți durerea ca să te poți mândri cu un tatuaj – părerea mea.

Dă-i un răspuns lui ieucumine Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.