Thinspo, bikinibridge şi thighgap sau, mai pe româneşte, piele şi os – nu râdeţi, asta e noua modă!

Se poartă oasele. La vedere, imediat sub piele, fără nici un pic de grăsime. Bine, asta nu-i o noutate, doar că de când au apărut atâtea şi atâtea site-uri de photo sharing, anorexicele şi bulimicele au de unde să se „inspire” şi fenomenul a devenit mai vizibil.

Nu ştiam, până astăzi, ce înseamnă #thinspo, nici nu m-am lovit de termenul ăsta până să caut pe Google după „thigh gap” şi „bikini bridge” sau „hip bones”, două chestii care le obsedează pe fetele care sunt slabe şi se vor şi mai slabe. Am aflat că thinspo este format din două cuvinte, thin şi inspiration. O slăbănoagă îşi fotografiază corpul subnutrit, iar alte slăbănoage sunt inspirate de aceste fotografii ca să [mai] slăbească şi ele. Nu râdeţi, s-ar putea să ştiţi şi voi o fată care suferă de anorexie ori bulimie şi nu e nimic de râs, ba dimpotrivă!

Thigh gap este „gaura” care se formează între coapse atunci când eşti suficient de slabă. Nu m-am omorât niciodată cu sportul sau mişcarea, dar chiar şi în adolescenţă, când cântăream 53 de kilograme, nu am avut parte de paranteza pe care şi-o doresc astăzi toate fetele slabe. Dintotdeauna m-a enervat faptul că mi se ating coapsele, dar dacă aşa mi-e structurat corpul, de ce să mă pun eu împotriva naturii? 

Bikini bridge este „puntea” pe care o face chilotul între oasele pelviene, rămânând suspendat pentru că nu are pe ce să se aşeze. Probabil că dacă ar fi fost normal să fim atât de slabe, se inventau chiloţii care să nu facă vreo punte între oase. Nu e normal să fii concavă acolo unde ar trebui să fie organe interne, intestine, aer şi mai ales MÂNCARE!

Un corp „lucrat” este frumos, sunt sigură că nu mă veţi contrazice. Exceptând cele câteva cazuri de femei care cred că cele 2-300 de kilograme le fac sexy [am văzut un documentar despre BBW, „big beautiful women”, eu nu am găsit nimic sexy la cele trei burţi, bărbii îngropate în grăsime sau picioare groase cât întregul meu corp], cred că toată lumea este de acord că un corp tonifiat este mai frumos decât unul pufos sau decât domnişoarele piele şi os despre care discutăm aici.

M-am documentat un pic şi bineînţeles că doctorii spun că e nerealist să ne dorim schimbarea structurii osoase în funcţie de ceea ce dictează trendurile. Unele femei pur şi simplu nu pot să aibă o paranteză [dizgraţioasă pentru unii] între coapse, oricâte zile s-ar înfometa. Iar crăcănarea asta trendy nu se obţine cu multe exerciţii fizice, ci prin înfometare. Exemplul cel mai la îndemână de femeie banală care a ajuns să îndeplinească toate dezideratele piţipoancelor de astăzi este Bianca Drăguşanu, care e un fel de Marylin Monroe în dizgraţie. Şi-a făcut absolut toate operaţiile estetice pe care şi le putea face, şi-a pus dinţi noi [ăsta nu-i un lucru rău], silicoane în sâni şi buze şi apoi a făcut cel mai la îndemână lucru: s-a înfometat ani la rândul pentru a fi SLABĂ.

Numai că pe Bianca Drăguşanu nu o întreabă nimeni de câte ori pe an are menstruaţie, dacă mai poate să aibă copii, cum e să leşini de foame şi de extenuare, cum se simte când într-un restaurant simte miros de mâncare gătită şi ea mănâncă două boabe de mazăre pe zi. Toate fetele şi-ar dori să fie ca ea, să le urmărească reporterii lui Mămăruţă cu camerele de filmat, să primească mii de euro pentru prezentări de modă pentru care este angajată tocmai pentru că e „celebră”, să aibă un stil de viaţă aparent glamourous şi aşa mai departe.

Atenţie, dacă sunteţi părinţi, la ce postează copiii voştri pe Facebook, Twitter, Pinterest, Instagram etc. Dacă vedeţi hashtag-uri dubioase, căutaţi-le pe Urban Dictionary, până la urmă trebuie să ştiţi cu ce se ocupă odraslele voastre atunci când sunt online. Şi mai bine le daţi din timp sfaturi despre ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi un stil de viaţă sănătos decât să încercaţi mai apoi să-i vindecaţi de bulimie sau anorexie!

P.S.: Sunt curioasă ce părere au bărbaţii despre femeile-şnur, fără ţâţe, fără cur.

Urban Dictionary, Shape.com

29 thoughts on “Thinspo, bikinibridge şi thighgap sau, mai pe româneşte, piele şi os – nu râdeţi, asta e noua modă!”

  1. existau şi unele site-uri care strângeau comunităţi în jurul lor, unele au fost scoase din legalitate după ce unele fete au murit…
    nu m-am mai documentat , dar am scris un articol mai demult… despre fete care mănâncă vată ca să li se umfle în stomac şi etc.
    E o boală psihică tulburarea asta alimentară, de orice natură ar fi ea.

  2. da bai… și când am zis că americanii îs sonați, ați spus că-s eu damblagiu și xenofob…

    mai era și moda aia în care se îmbrăcau toți în bebe, angajau bone etc. Oameni mari, cu IQ ridicat chiar. Dar alegeau să trăiască toată viața ca un bebe. În pamperși, cu suzetă în gură… Ies așa pe stradă, la shopping…

  3. Dumnezeule, sunt absolut groaznice pozele. Ca sa nu mai zic ca prima, aia alb-negru, nu inteleg ce prezinta. Adica am citit, stiu, dar nu pot sa vad pur si simplu unde-s soldurile fetei, care-i talia s.a.m.d..
    Brrrr, groaznica ”inspiratie”.

  4. Din pacate, aceste fete sunt bolnave. Alegerile pe care le fac pornesc dintr-un creier cu probleme. Sunt de plans… V-as recomanda o carte lejera, de vreo 200 de pagini, in care este explicat pe intelesul tuturor ce este si cum se manifesta anorexia. Se numeste Foamea ucigasa, de Gianna Schelotto.

  5. Niciun barbat nu cauta „parantze” la o femeie… cu atat mai putin soldurile alea de tip Auschwitz. Ce sa simti cand pui mana pe o astfel de tipa? doar „tacamurile”… ca in rest chiar ca sunt piele si os.

  6. Eu rataceam pe Instagram intr-o seara si am ajuns pe profilul unei pustoaice care cred ca avea 43 de kile si voia sa ma slabeasca. E asa deprimant sa citesti comentarii in care se invinovatesc ca au mancat micul dejun facut de mama/tata/iubit. Isi irosesc viata, potentialul. E creepy ce lucruri gasesti in ziua de azi dand click pe un hashtag. Sunt copile de 11-12 ani care adera la gandirea asta, pentru ca o postare din asta ajunge pe popular page/au vazut ele ca o fata slaba are o viata mai fabuloasa ca a lor. Un fel de the dark side of social media.

  7. Numai atractive nu sunt fetele alea de mai sus. Mă întreb dacă lor le place, la modul serios, cum le atârnă hainele pe oase.
    Partea cea mai rea e că asta-i o boală şi cu greu scapi de ea.

  8. bine, va dati seama ca ele sufera de o boala psihica. nu fac asta ca sa fie atragatoare pentru barbati, o fac pentru ca indiferent cat de slabe sunt se uita in oglinda si se vad grase. faptul ca isi pot controla greutatea in modul asta exterm e o satisfactie pentru ele si compenseaza cu alte probleme din viata lor pe care nu le pot controla.

    1. @Daiana: Nu oamenii se strica la cap, doar voi FEMEILE… Cand aud ca mai moare cate o retardata din asta sau din alea care isi pun poze nud pe net, e motiv de bucurie pentru mine, fiindca automat creste media IQ-ului de pe planeta…

  9. Femeile ar trebui IMPUSCATE, oricum generatia asta noua si-a pierdut orice urma de ratiune, ceea ce oricum nu intra intre caracteristicele feminine, dar si-au pierdut-o si cata o aveau generatiile trecute…

    Mi-e rusine ca traiesc intre astfel de dereglate mintal…

  10. „Romancele nu doar au fete de curve ci si se comporta ca niste curve.De fapt curve e putin spus in cazul romancelor. Sunt un fel de specie al curvelor dar cu mult mai vulgare si lipsite de orice forma de educatie si de bun simt. Degeaba sunt frumoase dupa ce folosesc 2,3 truse de machiaj daca ne fac de rusine in toata lumea cu comportamentul lor de traseiste ieftine de 2 bani. Asa ca romancele sa faca ciocul mic ca reputatia lor foarte proasta tot ele si-au cladit-o.Bineinteles ca e si vina barbatilor din Romania care sunt foarte slabi si permisivi. E normal ca romancelor sa li se urce la cap cand vad ca prostii le permit cam multe.De ce la alte popoare nu exista atat de multe curve sau de prostituate care aglomereaza bordelele din Europa ??? De ce ?”

    1. @Alex: auzi? tu esti gay or smth? n-as vrea sa iti spun pe de-a dreptul ce gandesc, dar .. nu te-a …nn…nascut (inca nu sunt sigura ca e cuvantul potrivit) si pe tine tot vreo de-asta ?

Dă-i un răspuns lui Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.