Tomata în pribegie la Deva

tomata1 Sâmbătă, Tomata a organizat „excursie cu clasa” pentru bloggeri. O mână de – cinci – bloggeri din Timişoara s-au urcat în maşină şi-au venit să vadă Castelul din Hunedoara. Evident că eu nu m-am putut prezenta la întâlnire la ora aia, odată pentru că mă trezisem destul de târziu, apoi pentru că am văzut castelul de atâââtea ori, aşa că am avut mare noroc că onorabilul domn Terteci m-a căruţat la Deva şi-napoi, ca să mă-ntâlnesc cu lumea bună.

Deva s-a prezentat jalnic la întâlnirea cu bloggerii din Timişoara, nu le-a arătat cât este de frumoasă sub razele soarelui, ba a mai bătut şi vântul şi la un moment dat am crezut c-o să ne şi plouă. Bad city, bad, bad city! Date fiind condiţiile meteorologice, nu s-a mai organizat urcarea pe cetate, aşa că tot ce au văzut oamenii din frumosul oraş a fost centrul vechi, cetatea de jos – aia se vede oricum – şi magnificul Ulpia Shopping Center, care la ora aia era deprimant de gol. Mi se pare mie sau în week-end, Deva nu mai este un oraş atât de aglomerat cum era odată? Dan zice că-i aşa pentru că lumea bună pleacă din oraş la sfârşit de săptămână. Eu cred că-i criză şi stau toţi acasă, la un meci, o telenovelă şi-un suc la doi litri.

I-am făcut Tomatei nişte tomate necoapte [aşa cum sunt alea de la Kaufland, zice tata] de agăţat în urechi, adică cercei. Se pare că i-au plăcut, pentru că i-a purtat pe toată durata vizitei oficiale. :)

Doar două poze am [de arătat], pe mine nu m-a dus mintea să fac poză cu clasa, iar cele pe care le-am făcut „individual” sunt nereuşite. Că aşa-i când îţi iei cameră foto mai deşteaptă decât tine. :D

tomata2

Lista participanţilor la „excursie” o s-o iau de la Andreea, nu vreau să greşesc. Încerc, totuşi:

9 thoughts on “Tomata în pribegie la Deva”

  1. Hihi, nu se vede, nu se vede. :D Stii tu la ce ma refer. :P Mie mi-a placut mult Deva, chiar daca n-am vazut mare lucru din ea si oricum m-am bucurat mai mult ca am stat cu voi decat daca ne plimbam. Ca la un moment dat imi tremurau picioarele de la oboseala si am ajuns varza acasa.
    Si rosiile necoapte imi plac tare mult, fii sigura ca o sa mai vezi poze cu mine purtandu-le. :)
    Acusica scriu si eu postul, da’ inca ma lupt cu pozele ca „e” multe. ;))

  2. „aşa că tot ce au văzut oamenii din frumosul oral a fost centrul vechi”. daca te referi la ce cred eu, io ma mut inapoi la deva. da-l dreacu de Sibiu, ca acilea nu se intampla niciun oral. niste conservatori, domne :))

  3. Sâmbătă am fost şi eu prin Deva, la Târgul Colecţionarilor care s-a ţinut la Casa de Cultură. Dacă nu aţi prea avut ce face poate că merita să treceţi pe acolo. Puteai găsi ilustrate cu Deva veche. Eu am lăsat o grămadă de bani pe acolo … pentru ilustrate cu Orăştia, evident :-)

  4. Na, chiar am vrut să vin, da numa n-am reuşit. Sper să fiu şi eu la următoare, şi sper să urcăm pe vestita cetate. Acum că tu te-ai plictisit de ea, nu înseamnă că nu-i faină :D. Faci ca şi parizienii care-s toţi sătui de Louvre şi de Tour Eiffel :D
    P.S. Mie-mi plac pozele că miros a instantanee blogosferice.

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.