Tristețea caselor goale

Sunt o mare fană a amenajărilor interioare; este principalul motiv pentru care urmăresc, de câte ori am ocazia, emisiunea Visuri la cheie, de la Pro TV. Am fost fascinată de felul în care Pernilla Warnhammar mi-a transformat o cameră din casă într-una literalmente de revistă. Nu contenesc să mă minunez de frumusețea caselor altora, pe care am ocazia să le văd pe Pinterest (de-asta am perioade lungi în care nu intru deloc, că dacă am deschis tab-ul sau aplicația, s-a terminat, cel puțin două ore nu mă mai mișc). 

Am făcut zilele trecute curat într-una dintre camere și am adus-o aproape la „goliciune”, în sensul că am ascuns toate obiectele inutile ca să pot șterge praful cum trebuie, am scos lenjeria de pat, am scos și covoarele, în fine, am lăsat doar trei plante, mobilierul, jaluzelele și televizorul. Și mi-am dat seama cât de dezolante îmi par camerele goale, cât de lipsite de suflet sunt.

Pentru mine, casele goale sunt echivalentul despărțirii de locuri care mi-au fost acasă, de locuri dragi, de care m-am atașat – că așa fac eu. Și nu vorbesc din cărți, ci din experiența a cel puțin trei mutări definitive, dacă nu punem la socoteală mutările mai mici și temporare. Cu viața împachetată în cutii de carton și saci de gunoi, îți iei casa în spate și te duci altundeva, unde încerci să transformi o casă în acasă (genial sloganul Praktiker, apropo: de la casă la acasă).

Poate că un om obișnuit trece printr-una, cel mult două mutări în viață. Eu am 33 de ani și sunt ferm convinsă că nu voi îmbătrâni în apartamentul pe care-l am acum, deși am încercat din răsputeri să-l simt acasă. Sunt tot mai sigură că pentru a mă simți cu adevărat acasă undeva, trebuie să mă mut la casă, pe pământ, fără vecini în imediata apropiere, cu curte, grădină, intimitate.

O casă goală ar trebui să însemne un nou început, un fel de pânză pe care să poți desena povestea restului vieții tale. Pentru mine, o casă goală înseamnă abandonare, multe, foarte multe lucruri împachetate, zeci de ziare, pahare și alte obiecte fragile, cu risc ridicat de spargere, pânze de păianjen în locuri în care nu te-ai fi gândit că o să le găsești, zugrăveală sărită, parchet zgâriat, faianță ciobită și, mai ales, ecou. Mi se pare îngrozitor de enervant ecoul pe care îl are o cameră goală.

new home shutterstock_206266147

Foto: Moving boxes, New home – ambele de la Shutterstock

6 thoughts on “Tristețea caselor goale”

  1. Si eu tot la o casa visez, dar din pacate nu stiu daca o sa am vreodata posibilitatea sa mi-o si cumpar. E mult mai frumos la casa decat la aparatament, iar eu mi-as dori sa am o curte mare in care sa pot planta multi copaci si-o gradina care sa-mi ofere legume bio. :D

    1. Dacă nu vom reuși să facem una din materiale convenționale, mă gândesc tot mai serios să studiez casele făcute din sticle de vin, din pet-uri etc. Soluții se găsesc, nu poți sta la nesfârșit la bloc dacă tu te visezi la casă.
      Important e să vizualizezi ceea ce-ți dorești.

  2. Eu stau in cumpana daca sa ma mut la casa sau nu. Mutatul la casa are avantajele lui, dar pentru mine inseamna fie intre 3-5 km in afara orasului, intr-una din noile „zone rezidentiale” cu drumuri pietruite (in cel mai bun caz), fie ~9 km in afara orasului, „la sat”. In ultimul caz as avea avantaje de genul: asfalt pana in fata portii, la 50m de statia de autobuz, si faptul ca e mai ieftin terenul (cu pana la 60%) fata de „zonele rezidentiale”. Ma descurajeaza naveta zilnica si faptul ca atunci cand apar copiii o sa fie si mai complicat.

    1. Da, e cu dus și întors. Sebi zice că o casă departe de oraș l-ar prea rupe de grupul lui de prieteni. Normal, că ar trebui să vină cu taxiul acasă ori să îl culeg eu de la birt, nu ar mai putea să bea prin oraș și să vină acasă la 10-20 km de oraș.
      Pe de altă parte, ai liniște, ai cât teren vrei tu de jur împrejurul casei, ai grădina ta, ai unde să faci mișcare fără să fii fluierat etc. :)
      Eu votez cu casa cât de cât departe de oraș, pentru că în oraș numai burghezii își permit. Când apar copiii îi duci cu mașina la grădiniță și școală, cei din SUA cum merg cu autobuzul școlar? Soluții sunt. Într-adevăr, te cam rupi de lume, dar dacă ești antisocial, ca mine, ce nevoie ai de lume?

      1. @Denisa Bârgău: In oras as da pe teren cam cat as da pentru o casa de aproximativ 100 mp „la sat”.
        Faza cu birtul ma afecteaza si pe mine :D Cand am lucrat in U.S. locuiam „la sat”, la vreo 6 mile de sediul multinationalei unde prestam, dar aveam autobuz sau tren in directia aia la fiecare 10-15 minute. Daca mergeam cu masina, puteam sa beau linistit o bere, era legal daca sofam dupa aia.

        Revenind la dilema „casa la sat” vs. „apartament la oras”, eu zic ca factorul determinant e naveta. Sa faci minim 20 km dus-intors zilnic, inseamna minim 7200 km pe an. De dragul simplificarii calculelor sa punem un consum mediu de 7,2l/100km, pentru ca odata intrat in oras stai in ambuteiaje. Pe an, la un pret mediu al combustibilului de 5lei/l, dai vreo 2600 lei. Lucrezi inca 30 de ani, ar veni 17300 E numai pentru combustibilul de naveta. Transportul in comun inspre/dinspre oras e o gluma proasta, de trei ori pe zi. Cu transportul in comun, in oras, la un abonament de 80 lei lunar pentru toate liniile, mersul la serviciu vreme de 30 de ani ar costa doar 6400 E, cu aproximatie.

        Situatia se mai amelioreaza daca mergi mai multi oameni cu aceeasi masina, dar nu lucreaza toti in acelasi loc, nu toti vin la aceeasi ora etc.

        Din punct de vedere financiar nu renteaza sa iti faci casa in afara orasului cand ai job in oras, pentru ca ajungi ca din banii dati pe drumurile pana la oras sa mai platesti chiar inca o jumatate de casa. Daca vrei sa ai liniste, un loc garantat de parcare, posibilitatea de a gradinari sau mesteri la masina/motocicleta, si poti face naveta cu masina, atunci merita.

        In cazul meu, cred ca o sa trec peste faza cu locul de parcare si o sa apelez mai des la transportul in comun. Liniste am, cu foarte mici exceptii, doar mesteritul la masina si gradinaritul nu le putem face. Ramanem „blocatari”!

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.