Tutorial: Cum se lucrează cu FIMO

Tutorial fără poze. :D

Mai multă lume m-a întrebat, pe messenger, cum se lucrează cu „plastilina aia” despre care am tot scris eu, drept pentru care m-am gândit că ar fi util un mic Fimo-ghid pentru începători. Nu am pretenţia că le ştiu pe toate, dimpotrivă, întotdeauna este loc pentru a învăţa mai mult şi chiar mi-ar plăcea să-mi explice şi mie cineva cum naiba se fac acele minunate „canes” pe care le tot văd pe Flickr. Am făcut câteva, dar sunt departe de a realiza aşa ceva, de exemplu:

fimo flower cane

Da, ceea ce vedeţi aici este un fel de cilindru din Fimo, care după ce se întăreşte se taie felii [cam ca o rudă de salam] şi poate fi un frumos pandantiv sau se poate folosi pentru un colier de mărgele din Fimo. Posibilităţile sunt nelimitate. Oricum, până să ajungeţi la aşa ceva, vă puteţi exersa talentul făcând mărgeluţe de diferite forme sau culori, medalioane/pandantive sau figurine simple.

La început, am căutat informaţii despre Fimo pe net până mi-au ieşit pe urechi, iar singurul site în limba română unde chiar am găsit câteva sfaturi utile a fost douămâini.ro [link 1 şi link 2]. Noroc cu Paul, altfel ardeam Fimo în cuptor de toţi banii!

Buun. Deci te-ai hotărât să modelezi Fimo şi vrei să faci, să zicem, mărgele, cercei şi o brăţară din Fimo. Trebuie să comanzi nu doar materia primă, ci şi celelalte accesorii pe care le vei folosi pentru aceste bijuterii. Materia primă constă în „plastilina” Fimo, care, să fim înţeleşi de la început, nu este plastilină, este un lut [polimeric] pentru modelare care se comportă cam la fel ca plastilina: pentru a-l putea modela, trebuie întâi să-l frămânţi bine în mână. Vei constata că se înmoaie destul de uşor, dar sfatul meu este să-l înmoi până „scoţi untul din el”, astfel vei fi sigur că nu se rupe înainte de a-ţi termina mica operă de artă.

Atât pentru Fimo, cât şi pentru celelalte accesorii, îţi recomand [nu, nu primesc nici un ban pentru asta] site-ul mărgelutze.ro, pentru că eu de aici îmi cumpăr materialele şi nu au fost probleme până acum. Sigur că eşti liber să îţi cumperi materialele de unde vrei. Îţi alegi culorile de care ai nevoie, dar atenţie: Fimo există în mai multe variante: Soft, Classic, Effect. Fimo Soft este ideal dacă vrei să amesteci culorile – pentru că da, culorile Fimo se pot amesteca pentru a obţine alte culori sau nuanţe [de exemplu, dacă amesteci Fimo Soft alb cu Fimo Soft roşu poţi obţine un roşu mai deschis sau chiar un roz şi aşa mai departe]. De asemenea, Fimo Soft se înmoaie mult mai repede decât Classic. Dacă, în schimb, vrei să foloseşti culorile aşa cum le-ai cumpărat, ba chiar nu ai vrea să se amestece, atunci Fimo Classic este alegerea pentru tine.

    • Culorile Fimo Classic le găseşti aici, cu tot cu codurile produselor – acestea îţi vor prinde bine atunci când le comanzi.

    • Culorile Fimo Soft sunt aici.

  • Culorile Fimo Effect sunt 24 la număr [aici] şi există cinci tipuri de Fimo Effect:
  1. fosforescente / nightglow
  2. strălucitoare / glitter
  3. metalice / metallic
  4. transparente /for translucent objects
  5. piatră / stone

Culorile Fimo Effect se pot folosi ca atare sau în amestec cu alte culori. Eu am amestecat Fimo Soft cu Fimo Effect transparent şi am obţinut rezultate frumoase. Fosforescente, strălucitoare, metalice sau cu aspect de piatră nu am încercat încă.

După modelare, Fimo se întăreşte prin coacerea, timp de 30 de minute, la foc mic, în cuptorul aragazului. Pentru aceasta, este nevoie de o tavă şi de hârtie pentru copt. La contactul cu metalul încins, Fimo devine lucios pe partea cu pricina şi, în cazul în care vrei să faci mărgele sferice, acestea se vor strica, aşa că hârtia de copt este necesară. Timpul de coacere nu este fix, trebuie să păzeşti cuptorul şi să ai mare grijă ca „jucăriile” tale să nu se ardă. Îţi recomand să faci focul foarte mic şi să nu depăşeşti cele 30 de minute.

Am stabilit deci cum stă treaba cu Fimo. Acum să vedem ce accesorii ne mai trebuie ca să facem mărgele, cercei şi brăţară.

Pentru „mărgelit” [poate cineva să traducă mai bine beading?] cu Fimo sunt necesare următoarele:

  • FIMO Soft / Classic /Effect
    disponibil în pachete de 56 de grame sau în blocuri (large) de câte 350 de grame, utile dacă foloseşti o culoare mai mult decât pe celelalte,  se pot comanda de aici
  • cleşte pentru strâns, presat şi tăiat
    necesar pentru atunci când vei lucra cu accesoriile din metal, chiar dacă asta înseamnă ace sau inele metalice; îl găseşti aici
  • cleşte pentru răsucit
    cu el vei face bucle în acele metalice; îl poţi cumpăra de aici
  • o placă de faianţă sau gresie
    sau orice alt suport neted, din ceramică sau metal
  • cutter obişnuit
    sau lame flexibile, speciale pentru Fimo [aici]
  • maşina pentru Fimo
    sau mai simplu, în engleză, pasta machine, pentru uşurinţă în înmuierea „pastei” Fimo sau pentru modele complexe. Dacă ai o maşină pentru tăiţei, o poţi folosi cu încredere. Maşina pentru Fimo este foarte utilă dacă te hotărăşti că vrei să trăieşti din modelarea de Fimo, altfel este cam scumpă – 85 de lei, de aici
  • ace metalice
    simple sau cu buclă într-un capăt; pe ele vei înşira mărgelele după modelare şi tot pe ele le vei şi coace
  • zale metalice
    vei avea nevoie de ele atât pentru prinderea mărgelelor între ele, cât şi pentru cercei; le găseşti aici
  • tortiţe pentru cercei
    le găseşti aici
  • tuburi metalice
    utile, dar nu necesare; aici poţi vedea cum arată
  • aţă cerată
    o vei folosi pentru pandantive [link]
  • fir nylon
    se vinde la rolă, în magazinele cu obiecte pentru pescuit
  • mărgele „seed”
    de aici sau de aici; le poţi folosi pentru „umplerea” spaţiilor dintre mărgelele mai mari, din Fimo
  • scoici pentru încheierea şiragului
    aici poţi să-ţi faci o idee despre cum arată
  • închizătoare pentru mărgele sau brăţară
    aici

Aşa cum am spus mai sus, vei frământa pasta Fimo până când aceasta devine foarte moale şi uşor de modelat. Noi vrem să facem doar mărgele, deci nu e prea multă bătaie de cap. Modelezi pasta într-o sferă, apoi, la fel cum ai face cu un aluat, din sferă faci un cilindru pe care apoi îl tai, în mai multe bucăţi de aceleaşi dimensiuni. Iei fiecare bucată în parte şi o transformi într-o mărgea, apoi înşiri câtre două sau trei mărgele pe acele simple sau cu buclă. Acele simple le foloseşti pentru cercei, în timp ce pentru şiragul de mărgele şi pentru brăţară vei folosi acele cu buclă. Dacă vrei mărgele pe lanţ, vei folosi neapărat acele cu buclă, în schimb, dacă vrei să le înşiri pe nylon, nu prea contează pe ce ac le coci. După ce ai modelat toate mărgelele şi le-ai înşirat pe ace, le pui în tava în care ai aşezat înainte hârtia pentru copt, apoi le coci aşa cum am explicat. Ai mare grijă să nu le arzi!

După coacere, le vei lăsa câteva minute să se răcească, apoi treci la treabă.

Pentru mărgelele pe lanţ va trebui să munceşti ceva mai mult, din cauză că lanţurile care se găsesc în comerţ ar putea să aibă altă culoare / nuanţă decât acele sau zalele metalice pe care le foloseşti tu. Aşa că poţi proceda ca mine: să creezi chiar tu lanţul, din multe, multe zale. Folosind cleştele, vei tăia acele în două bucăţi egale. Foloseşte pentru asta cleştele pentru strâns, presat şi tăiat. Pe fiecare bucată vei avea o mărgea. Cu cleştele pentru răsucire vei crea câte o buclă la fiecare capăt. De buclă vei prinde o za, pe care o strângi cu cleştele special, apoi, în funcţie de lungimea pe care vrei să o aibă mărgelele, prinzi două, trei sau mai multe zale. Prinzi, astfel, între ele toate mărgelele, iar la sfârşit, tot cu zale şi cu ajutorul cleştelui pentru strâns, închei mărgelele cu închizătoarele speciale. Ai de ales între mai multe modele, rotunde, în formă de pară, cu diferite sisteme de prindere etc.

La fel procedezi dacă vrei o brăţară cu lanţ, doar că vei folosi mai puţine mărgele şi, evident, mai puţine zale.

Cerceii îi poţi realiza din una sau mai multe mărgele şi îi poţi face cu tortiţele prezentate mai sus sau cu alte accesorii. Eu am ales tortiţele argintii pentru că pe astea le folosesc cel mai des, dar există şi alte tipuri de accesorii, chiar şi numai ace, pentru cercei mai mici. Cerceii făcuţi cu ace se încheie cu dopuri de cauciuc. Dacă foloseşti tortiţele de mai sus, vei avea nevoie de o za pe care să o prinzi cu cleştele şi care va face legătura dintre bila din Fimo şi tortiţă. Lasă mărgeaua pe acul simplu, fă o buclă la capăt şi prinde-o cu o za de tortiţă.

Mărgelele înşirate pe fir de nylon sunt ceva mai uşor de făcut, dar vei avea nevoie să umpli spaţiul dintre mărgele cu ceva, asta dacă nu-ţi plac mărgelele mai mari. Atenţie, însă, dacă vrei să foloseşti exclusiv bile din Fimo, vei folosi mai mult material. Poţi înişra oricâte mărgele din Fimo, iar între ele poţi folosi aşa numitele mărgele de nisip sau seed beads sau tuburi metalice. De fapt, poţi umple spaţiul dintre mărgele cu orice accesorii metalice sau nemetalice, dar ţine minte că mărgelele din Fimo sunt cele care trebuie să iasă în evidenţă. Pentru a încheia un şirag de mărgele pe fir de nylon, ai nevoie de nişte accesorii metalice numite şi scoici. Treci firul de nylon prin gaura cu care sunt prevăzute scoicile, înnozi firul de mai multe ori, apoi închizi scoica folosind cleştele special pentru strâns, presat şi tăiat. Între scoică şi închizătoare mai trebuie să prinzi o za şi gata!

Spor la treabă şi aştept feedback! Iar dacă mai aveţi întrebări, nu ezitaţi să întrebaţi.

Linkuri utile:

  • o mică parte din ce am făcut eu din Fimo: link
  • tutoriale pe YouTube: link
  • tutoriale lut polimeric: link
  • mai multe ştie întotdeauna Google: link

215 thoughts on “Tutorial: Cum se lucrează cu FIMO”

  1. buna am citit tot ce scrie aici si azi tocami mi am cumparat de la cineva cercei din lut mi ar placea sa fac si eu ceafceti voi dar nu stiu de unde sa iau materialele necesare sunt din buzau accesorii am gasit pe internet dar lut de unde pot lua?si cine ar putea sa ma invete safac modele?astept raspuns va pwp

  2. buna simona…si eu fac cercei din lut,precum bratari, coliere, etc. dar pe tine te inteereseaza cerceii… sunt din iasi, …eu imi comand materialele de pe margelutze.ro …acolo au si fimo, cernit…lut nu am vazut dar poate mia scapat/:D…in fine, sunt sigura k daca mai cauti tu pe net o sa gasesti un site care vinde lut…de modele nu stiu ce sa zic….si eu eram la inceput fara idei, apoi miam facut o listuta cu ce as putea sa pictezi pe cerceii din lut,….si sunt multe chestii: flori, animalute, ……multe multe chestii…..cred ca dak te straduiesti putin ai sa te inveti singura(ca sa zic asa) sa faci modle din alea….si nu te alarma din prima pt cele mai complicate modele…incepe cu ceva mai simplu…nu stiu….flori…eu imi iau lutul de la un magazin picasso din iasi//….:D….idei de modele ai pe happycolours.net , sau pe http://video.acasa.ro/altele/cercei-handmade–b482222fe8d3a030e227.html , sau chiar youtube… sper ca tiam fost de folos…a…si….poate stie careva din voi…unde gasesc masina pt fimo in iasi la 20-30 lei????????????????????va rog pls…..pwp

  3. Buna !
    Ladybug, incearca sa cauti masina pentru paste (fimo) prin magazinele TCM (daca aveti pe-acolo – eu am vazut chair ieri intrun magazin TCM in Buzau) sau daca aveti Real.

    Multumim pentru link-urile de inspiratie!

    Pupici si bafta!

  4. mersi mult camelia…numai ca in iasi nu este nici Real nici TCM!!!:((alte idei? la matro am fost, si nu am gasit, oarre la selgros, carrefour, kaufland?,,,

  5. vad ca nimeni nu mai posteaza aici…in fine…am noroc…am gasit pe cineva care se va duce la bucuresti dupa marfa si imi ia una de acolo cu 20 de lei si mio da cu 30….a zis ca a vazut in buc cu 20 mai demult…sper sa mai gaseascsa

  6. Daca doriti masina pentru pasta polimerica pentru Fimo, Cernit original, cu adevarat fiabila care sa si tina, va recomad sa apelati la importatorul de Cernit si Makin’s Clay
    Complex Art – http://www.complexart.ro.
    Text – explicatii tehnice:
    „ULTIMATE CLAY MACHINE
    ESTE UN PRODUS FIABIL, REZISTENT SI FOARTE UTIL.
    MASINA PENTRU INTINDEREA DIFERITELOR PASTE DE MODELAT – Argila, lut, polymer clay, makin’s clay etc.

    – Latimea suprafetei de lucru este de 180 mm / 7 inch
    – CILINDRII SUNT ROBUSTI SI LARGI DIN METAL INOXIDABIL SI NU LASA PASTA SA SE LIPEASCA.
    – ARE 9 GROSIMI DIFERITE.”

  7. Am si eu o intrebare. Am citit inainte toaaate intrebarile si raspunsurile de aici in speranta ca o sa gasesc si nu va mai stresez, dar din pacate nu am gasit. Eu vreau sa imi fac cercei micuti, cu surub. Cu ce lipesc tija aceea de fimo? Si o lipesc inainte sa bag cerceii la cuptor? Sau o „presez” doar pe fimo si ramane acolo dupa ce se coace?:-s Help please.

  8. Raluca, poţi pune tijele pe Fimo înainte de coacere, dar dacă sunt foarte micuţi, nu o să poţi „înconjura” cu Fimo micuţa platformă metalică. Rămâne cea de-a doua variantă: lipeşti cercelul de tijă după coacere, folosind un lipici foarte puternic, cum ar fi Uhu. Dar Uhu pentru toate tipurile de materiale, nu altceva.

    Cu Super glue nu am încercat.

  9. Denisa, am inteles ca esti din Deva . Nu sti cumva daca sunt in Deva capace pentru cercei? Din acelea pentru cerceii mici, care se pun in spate . :-s Mi-am comandat de 2 ori de pe margelutze , dar mereu mi-au venit mai putine . Si as vrea sa imi iau de undeva intr-o cantitate mai mare, sa am acolo .

  10. Alexandra si Raluca, lut polimeric sau pasta polimerica, Cernit si Fimo poti gasi in Iasi, Bd. Independentei, Bl. R2 Demisol, in spate la BankPost, la magazinul de culori pt pictura.
    Sau iti recomand sa comanzi de pe net: http://www.complexart.ro/cernit-polymer-clay/. Complex Art din Timisoara sunt importatori de Cernit in Romania si stau foarte bine cu stocurile. Deci in caz ca nu gasesti vreo nuanta de Cernit sa sti ca la ei o vei gasi.
    Iar pentru Raluca – sa sti ca exista in Hunedoara un magazin de materiale de arta plastica si creativ hobby, se numeste Bliss Art – 0766 854 877. Ei au avut un magazin si in Deva, dar din pacate l-au inchis pt ca nu au avut vanzari. Pentru toti cei din zona Deva, Hunedoara, etc. v-as recomanda sa-i incurajati, cumparand chestii de la ei, pentru a nu inchide si magazinul de la Hunedoara. :)

  11. Scuza-ma pentru deranj,dar am si eu nevoie de putin ajutor.Sunt noua in acest domeniu si sincer nu am pe cine sa intreb.Daca ai timp sa-mi spui si mie cateva idei de promovare a blogului sau alte metode de a-mi putea vinde produsele confectionate ti-as fi recunoscatoare.Iti multumesc ca ai impartasit experienta ta si cu noi,sincer m-a ajutat foarte mult cand m-am decis sa confectionez „zdranganele”.Merci anticipat

  12. Vad ca se vorbeste foarte mult despre Fimo ca si cum acesta ar fi numele pastei in sine… Chiar daca multi dintre noi folosim Sculpey, Cernit sau altele, cand suntem intrebati ce material folosim, noi raspundem „Fimo”. Mie personal, de cand a aparut Sculpey, nu-mi mai place Fimo. Si cred ca nici el nu ma mai place pentru ca e extreeeem de dur si faramicios… insa dupa coacere tot Fimo e mai rezistent :P

    Mda… nu stiu ce mi-a venit sa scriu asta…

    Sunt faine subiectele abordate aici. Am avut si eu cate ceva de invatat :)

  13. Buna….am si eu o intrebare….tu ai reusit sa faci acel cilindru cu trandafir?? sau ai macar idee de unde sa incep ??? ca ma tot chinui si nu-mi iese deloc…:( super dragut site-u si foarte util!

  14. @florentina: recomand Cernit, eu lucrez mai bine cu el, e mai maleabil. Ce-i drept, Fimo are unele culori pe care nu le găseşti în gama Cernit – de exemplu, verde-măr. Aşa că le poţi amesteca după bunul plac.

    Eu aşa fac.

  15. Buna fetele, si eu lucrez cu FIMO si i-au tot de la margelutze (sper ca nu le fac reclamada aici nu platesc transport) sau daca sunteti din constanta ca si mine, eu mai cumpar de la magazinul fondului plastic din centru lanaga tarom . Acolo au FIMO cu 7 lei pachetelul si pot sa si vad nuantele mai bine , mai ales la cele efect. Va pup si spor la lucru

  16. multumesc pentru sfaturi Denisa

    referitor la operatiunea de coacere a lutului: spui ca nu se baga la cuptoarele cu microunde; am vazut la un supermagazin un gen de cuptor mai mic (ca dimensiuni de apropie de cel cu micorunde) si spune fisa tehnica ca este un cuptor electric; este potricit acesta pentru coacerea lutului conform prevederilor (130 de grade, timp de 30 de min)?

    te intreb intrucat pare foarte practic ca dimensiuni, iar pretul (sper sa nu gresesc) se situa undeva pana in 200 de lei;

    multumesc anticipat si iti doresc o zi cat mai reusita

    1. Na, după 11 luni vine şi răspunsul… întrucât eu nu mai am cuptor pe gaz, ci unul electric, e OK să coci Fimo la cuptorul electric, dar NU la cel cu microunde. Există, sigur, şi cuptoare electrice mai mici, cam cât alea cu microunde, la care poţi să coci Fimo fără probleme. Dar, atenţie!, nu lăsa bijuteriile la copt 30 de minute, e prea mult. 20-23 de minute e timpul optim, chiar şi la temperatura indicată pe ambalaj.

    1. Roxana, nu am folosit tehnica asta şi nu ştiu ce să-ţi zic despre sticlă. Presupun că dacă e termorezistentă o poţi pune în cuptor, dacă nu… nu. Habar n-am! Dar am văzut şi eu borcane din sticlă pentru lumânări, peste care a fost lipită o fâşie foarte subţire de Fimo [millefiori stuff] şi presupun că dacă o laşi doar câteva minute în cuptor e OK, mai ales că fâşia fiind subţire, se întăreşte foarte repede.

  17. Am 12 ani si sunt din buc. E asa tare FIMO!!! :x azi voi incepe si eu sa lucrez cu chestia asta! vreau si eu sa cunosc pe mess pe cineva care se pricepe in chestii d-astea sa m-ajute si pe min….. beatricepalii_mess

  18. Denisuca am o intrebare care nu e legata de fimo.
    Sper ca nu deranjez dar nu mai stiu unde sa caut.
    Sti cumva cum se fac bilele din margele?
    Multumesc anticipat

    1. Complex Art, în apropiere de Piaţa Unirii, mai exact, pe strada Gheorghe Lazar, nr. 6.

      Vezi aici că este o hartă în partea din dreapta sus a paginii, dă click pe ea şi se măreşte şi o să vezi unde sunt cele două magazine. Cel de vizavi de Papillon e cu materiale pentru pictură / arte plastice, iar celălalt e cu materiale pentru „hobby”, gen Fimo, mărgele şi alte accesorii.

      Scuze de întârzierea cu care am răspuns.

  19. Pingback: Bijucăria săptămânii I « Denisa Bârgău
  20. Buna,

    Iti multumesc pentru toate detaliile legate de Fimo, acum il voi lucra cu mai mare incredere.
    Am cumparat de curand un bloc mic de Fimo Soft negru si cum azi am ceva timp la dispozitie si ti-am cititi instructiunile, voi incerca sa il modelez. De-abia astept sa vad cum va merge treaba.

    Despre site-ul recomandat de tine nu am decat cuvinte de lauda, acum 2 ani comandam de la ei in mod regulat (margele si accesorii, caci nu am incercat niciodata Fimo, inca) si am fost tot timpul multumita.

    Iti multumesc pentru articol si iti urez succes in continuare.

    Miana

  21. buna, am si eu o problema cu care ma confrunt acum, am pasta fimo de ceva timp si a inceput sa se usuce si sa se sfarmiteze, si ca sa o framant dureaza o vesnicie, n-am nici masina de paste, sti cu ce sa inmoi pasta uscata???

    1. Salut,
      există o soluţie cu care se amestecă Fimo ca să fie mai uşor de modelat. Am găsit pe net informaţia, se numeşte Fimo Mix Quick, dar nu am folosit-o niciodată. Şi mie mi s-au întărit şi fărâmiţat Fimo-urile, dar dacă insişti se înmoaie, în cele din urmă. E mai greu să le înmoi fără lichidul ăla minune, dar se pot folosi, nu sunt bune de aruncat.
      Mai caut o soluţie alternativă şi revin cu un răspuns, dacă o găsesc.

      1. Am găsit: Fimo Mix Quick, 12 lei pe margelutze.ro sau 15 lei pe margelesibijuterii.ro.

        La primul site, comanda minimă e de 30 de lei, dar produsul nu este în stoc în momentul ăsta, la cel de-al doilea, de 50 de lei + taxe poştale.

  22. Pingback: Fimo pe sticlă « Denisa Bârgău
  23. Denisa, am o intrebare: daca vreau sa imbrac o rama foto din lemn in fimo, cum procedez cu coptul? Nu pateste nimic lemnul daca il bag la cuptor cu fimo pe el? Nu crapa, nu se deformeaza? Multumesc.

  24. Buna….foarte interesante sfaturile tale…..am si eu un pachetel de Fimo,m-am gandit sa incerc sa fac cateva martisoare pandant,pentru a le completa pe cele pe care le avem.Nu am inteles un lucru..pentru za…dau cu un ac gaura prin care va intra za-ua si o coc cu tot cu ac,sau fara,urmand sa scot acul si sa introduc za-ua cand s-a racit?Multumesc mult!!!!

  25. Interesante ideile de aici. :) Si eu am inceput sa lucrez cu fimo, dar am patit-o, ca sa zic asa… am pus cativa cercei la 20 de minute, in cuptor, la foc mic, si cand i-am scos majoritatea erau topiti, si lipiti de hartia de copt. Ma bate un gand sa ii arunc pe toti, dar ma gandeam ca poate aveti un sfat pe viitor, ca sa nu mai patesc asta, desi ma intreb cum de s-a intamplat, mai ales ca am respectat instructiunile de pe ambalaj. Spor la modelat!

    1. @girl: nu respecta întocmai indicaţiile de pe ambalaj. ştiu că nu-i ok să dau un astfel de sfat, dar crede-mă, când vine vorba despre fimo şi cernit, am ars destule posibile viitoare bijuterii încât să ştiu despre ce vorbesc. e grav, dar e adevărat: dacă respecţi temperaturile de pe ambalaj, garantat o să-ţi arzi toate lucrările.
      deci focul la minim, nu mai mult de 30 de minute, după 20 începi să deschizi uşa cuptorului şi să miroşi. când începe să miroasă a ceva parfumat, stai cu ochii pe ele şi le mai laşi cel mult 5-10 minute.
      în total, nu mai mult de 30, numai dacă ai cuptor pe gaz şi-l poţi da la minim, la nivelul „încă puţin şi se stinge naibii flacăra”, şi atunci stai cu ochii în patru.
      succes!

  26. buna, am si eu o intrebare legata de modul cum este prins fimo de ceramica (o cana, bol) caci am vazut pe net si mi-ar place sa-mi fac, insa stiu bine ca fimo se desprinde usor si de pe suporturile metalice care sunt la fel de alunecoase ca suprafata ceramicii… ms

  27. Buna, foarte interesante sfaturi si utile.As vrea sa incerc sa creez si eu cate ceva pe inox (lingurite… ), ceramica (boluri/cani) insa nu stiu cum se prinde Fimo pe ele, poate ma ajutati cu niste sfaturi, multumesc mult

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.