„Wag the Dog”, un film încă actual

Am văzut de curând Wag the Dog [1997], un film care mă mir ca a ajuns pe ecrane fără ca vreun actor, regizorul sau producătorul să „dispară” sau să se îmbolnăvească subit.

Foarte pe scurt, trebuie să vedeţi filmul ăsta ca să înţelegeţi cum funcţionează manipularea în masă. Un gest nesăbuit făcut de preşedintele Statelor Unite ale Americii şi dezbvăluit de presă în plină campanie electorală l-ar fi putut costa pe acesta alegerile. În scenă intră însă un tip care deturnează atenţia publicului inventând o boală a preşedintelui, un bombardier care nu există şi un război cu Albania. De ce Albania? Păi cine-s albanezii? Ce fac ei? Ai auzit vreodată despre albanezi că ar fi făcut ceva pentru SUA? Nu. Deci nu fac nimic pentru noi, dar au o bombă pe care se pregătesc s-o introducă în SUA prin Canada.

Şi de aici, totul este simplu. Câteva informaţii „scurse” către presă, nişte imagini cu o tânără albaneză alungată de terorişti din satul său natal şi războiul a început. Atenţia presei se îndreaptă către conflictul din Albania, toată lumea uită de primul scandal.  Mai departe vă las pe voi să vedeţi.

10 thoughts on “„Wag the Dog”, un film încă actual”

  1. Unul dintre cele mai tari filme, iar cea mai tare fază e când Robert de Niro se ia de una care era PR-ista preşedintelui că nu e în stare să vină cu o scuză plauzibilă: „pentru cine lucrezi păpuşă?” :))

  2. Senzational film. Iti ofera o cu totul alta imagine asupra politicii si asupra mass-mediei. E genul acela de film care iti baga paranoia in sange si nu iti ofera si antidotul

Dă-i un răspuns lui Bogdan Epureanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.