Sănătate: Acneea și stafilococul auriu, parteneri în distrugerea tenului

Probabil mulți dintre voi ați avut probleme cu tenul, dar în mod special cu acneea. Acneea reprezintă la ora actuală o mare problemă, atât a dermatologilor, dar mai ales a celor care suferă de ea. 

Cum apare acneea? Din fericire, pe mine m-a ocolit, dar am avut o colegă care a suferit toată adolescența și tinerețea din cauza acneei și am reîntâlnit-o de curând – nu a scăpat în totalitate de probleme, din păcate. Da, eu sunt aia căreia toată lumea îi spunea: „Vai, dar ce ten ai, ce pori mici, ce piele fină!”. Mai am și eu probleme, dar toate rezolvabile. Știu că sunt o fericită din punctul ăsta de vedere, dar înainte de a mă invidia, gândiți-vă că eu am zile în care mă dor toate articulațiile și dacă nu ar exista Clorzoxazon[ă], n-aș funcționa aproape deloc.

Ei bine, acneea apare ca urmare a unei hiperproducții a glandelor sebacee. Aceste mici glande sunt situate în derm (al doilea strat al pielii), aparținând firului de păr. Mai mult ca sigur ați observat că unele persoane sau chiar unii dintre voi au avut acnee într-o formă mai gravă și v-ați pus întrebarea: „De ce?”. Răspunsul se află tot la nivelul glandelor sebacee.

Aceste glande, la persoanele care au acnee severă, sunt mult mai sensibile la hormoni față de persoanele care au acnee moderată sau care nu au deloc. Concret, receptorii acestor glande sunt foarte „prietenoși” cu hormonii care circulă în sânge, astfel mărindu-se producția de sebum. De asemenea, un alt factor pe care foarte puțină lume îl cunoaște constă în grosimea epidermului. Acum vă întrebați: „Ce legătură să aibă grosimea pielii cu acneea?”.

Glandele sebacee sensibile la hormoni produc sebum în exces. Acest sebum iese la suprafață odată cu firul de păr, el având rolul de a hidrata tenul prin pelicula formată. Dacă epidermul are o grosime mare, sebumul va avea de străbătut o distanță mai mare până la suprafață și astfel se va bloca pe traseu, iar ca efect, va apărea inflamația și o acnee severă.

Stafilococul auriu intervine și el în agravarea și în persistența acneei. Prin prezența lui, acneea se va răspândi cu o frecvență mult mai mare în organism și va prezenta forme multe mai agravante în comparație cu lipsa prezenței lui.

stafilococ auriu

De asemenea, grosimea epidermului este de natura genetică. Așa o moșteniți. Nu vă gândiți că această grosime se poate palpa la atingere, ea se poate vedea doar la dermascop, un aparat special care arată precis grosimea în micrometri.

Stafilococul auriu este un alt subiect intens dezbătut în zilele noastre. Mai multe detalii puteți găsi și pe site-ul stafilococ-auriu.com. Acest stafilococ nu se limitează doar la nivelul pielii [care este cel mai mare organ al corpului], el este localizat și la nivelul altor organe, ca ureche [otită], faringe [faringită], sinusuri [sinuzite]. De asemenea, la nivelul pielii, se mai manifestă și prin foliculite, furunculoze și particular celulită.

Stafilococul auriu poate fi depistat în mai multe moduri. Cele mai des întâlnite metode sunt exudatele nazale și faringiene, precum și probele de sânge analizate în laborator. El se tratează cu ajutorul antibioticelor; problema intervine în momentul în care majoritatea populației a dezvoltat o rezistență asupra acțiunii lor, cauzată de administrarea pe lungi perioade.

În aceste cazuri, antibiograma este recomandată de medicul ORL-ist pentru a vedea precis ce antibiotice nu mai sunt eficiente pentru un pacient. În schimb, tratamentul acneei este mult mai complex.

Acneea se poate trata pe 2 căi:

  • local
  • oral

stafilococ auriu 2

Tratamentele locale sunt de cele mai multe ori eficiente doar temporar, tratamentele de lungă durată fiind cele orale. Ca tratament oral avem antibioticele (pentru a neutraliza bacteria P.Acnes), care au doar un rol antiinflamator și Roaccutane.

Se pare că tratamentul cel mai eficient este, în prezent, controversatul Roaccutane. Roaccutane este vitamina A sintetizată în laborator. S-a demonstrat că vitamina A naturală are efectele secundare mult mai mari decât vitamina A sintetizată. Astfel, s-a mers pe această variantă.

Actiunea Roaccutane în organism este următoarea:

  • acționează pe receptorii specifici de pe glandele sebacee, reducându-le sensibilitatea la hormoni, astfel ele nu mai reacționează și se reduce producția de sebum
  • de asemenea, el subțiază grosimea epidermului și astfel sebumul va putea ieși mai ușor la suprafață

Roaccutane nu este recomandat gravidelor, pentru acest lucru dermatologul cerând teste de sarcină pacientei. Este foarte importantă o cremă hidratantă în acest tratament, deoarece el va deshidrata pielea și buzele foarte tare.

Tratamentele locale sunt variate, cele mai importante dintre ele fiind brevoxyl, retin A, zynerit. Acestea se aplică doar local și sunt indicate numai în formele ușoare de acnee.

Extrem de important este și gelul de curățare, care va regla pH-ul tenului și va asigura un echilibru benefic pentru ten. Prezența stafilococului auriu va înrăutăți acneea, în special la nivelul spatelui și al feței.

În concluzie, stafilococul auriu agravează acneea și are o contribuție majoră în formele severe. Acneea trebuie tratată cu seriozitate la timp, deoarece pe lângă semnele ireversibile pe care le lasă [cicatricile], ea își va lăsa amprenta și asupra psihicului vostru, reducând, din păcate, stima de sine.

Și, într-o notă ceva mai optimistă:

Foto featured: Acne, de la Shutterstock

P.S.: Dacă vreți să mai citiți astfel de articole de sănătate, lăsați un comentariu în sensul ăsta. Aflăm împreună lucruri noi, eu zic că nu strică.

3 thoughts on “Sănătate: Acneea și stafilococul auriu, parteneri în distrugerea tenului”

  1. Am avut si eu o problema cu o eruptie brusca de acnee. M-am si speriat in viata mea nu am aratasem asa. Mi-a iesit prezenta stafilococului auriu in nas, luasem tratament cu antibiotice dar nu s-a ameliorat. Cu Roaccutane nu prea sunt de acord, eu am luat varianta romaneasca de Sotret, dar am luat doar o luna cat zisese medicul si dupa a reaparut acneea. Pe mine ma agita acest medicament. Am gasit un dermatolog mai bun si formula salvatoare a fost anticonceptionale + 2 creme (dimineata Skinoren + seara Mask Plus) + demachiere cu apa micelara dimineata si seara. Plus ca mi-a interzis cu desavarsire mersul la tratamente cosmetice si sa ma ating cat mai rar pe fatza.

    1. Uf, asta cu atinsul pe față e boală grea, și eu o am. Uneori mă dau cu fond de ten doar ca să nu mai pun mâinile pe față – și atunci pun mâinile pe fond de ten, tot acolo-s. E oribilă acneea, eu am probleme foarte mici și destul de rar și sufăr, nici nu vreau să mă gândesc cum e să trăiești o viață întreagă cu ea!

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.