Aşa n-am avut eu noroc în viaţă…

Chestia din titlu mi-o spune Sebi pe un ton de [aproape] reproş, ori de câte ori refuz să-i fac masaj, să-i dau berea din frigider sau mai ştiu eu ce. Pe lângă asta, mai face şi o faţă de copil necăjit, aşa că nu pot să-l refuz. Ma-ni-pu-la-re!

Da’ să ştiţi că nici eu nu am întotdeauna noroc. De exemplu, săptămâna trecută am intrat pe noul site Redd’s, la invitaţia unei domnişoare simpatice. Urma să culeg pentru cititoarele mele informaţii despre Emi, băiatul care mi-a fost „repartizat”, şi să vă dau câteva ponturi ca să-l convingeţi pe om să vă invite la Balul Mascat Redd’s. Cei 10 băieţi din secţiunea „Foarte Curioasă” a site-ului au câte 20 de invitaţii pentru patru persoane la Balul Mascat, care se anunţă a fi „cel mai tare eveniment al începutului de toamnă”. 

Al naibii ghinion, eu am dat peste cel mai misterios tip din campanie! L-am abordat pe Emi, mi-a răspuns după unsprezece ore. L-am întrebat de ce poartă mereu ochelari de soare – are ceva de ascuns sau i se pare că e mai cool aşa? Răspunsul lui? „Cu siguranţă nu din cauza soarelui din studio… nu-ţi place cum îmi stă cu ochelari… hmmm mie da”. După care m-a luat el la întrebări: care-i cea mai frumoasă amintire a mea şi de ce, care e parfumul meu preferat etc. Pfff, cum să „scot” eu ceva de la vorbăreţul ăsta care are chef de vorbă numai atunci când nu trebuie să vorbească despre el?

Parcă-mi amintesc din tinereţe că asta-i „vrăjeala” băieţilor: tu îl întrebi lucruri serioase, el îţi spune că eşti frumoasă şi contrează cu o întrebare despre tine. Că doar femeilor le place să vorbească despre ele, iar bărbaţilor nu. Totuşi, nu m-am lăsat, am început să bat din gu tastatură, în speranţa că mai aflu câte ceva. Culoarea preferată a lui Emi? A, e simplu: ROGVAIV! ROGVAIV, frate?!?! Şi mie-mi plac culorile, dar nu toate deodată şi prefer verdele, dacă m-ar întreba cineva care-i preferata mea.

Buuun, mai departe am întrebat ce muzică ascultă. Mi-a dat un răspuns evaziv :D, dar măcar mi-a sugerat să ascult melodia asta: Waldeck – Memories. Nu sună rău deloc, dar nu i-am mai răspuns lui Emi. Şi am mai aflat că, totuşi, culoarea lui preferată e roşul. Playing hard to get!

De fapt, am impresia că despre asta-i vorba în campania Redd’s: numai fetele foarte curioase şi extraordinar de  răbdătoare vor rezista până când cei 10 băieţi le vor oferi invitaţii la Balul Mascat Redd’s. Eu nu sunt atât de răbdătoare. De-abia l-am făcut pe Emi să-mi spună trei vorbe despre el, cam care ar fi şansele să-l conving că eu merit să merg la bal? Vă spun eu: tind spre zero. Dar nu-i bai, pentru că ştiu că am cititoare mai răbdătoare decât mine, aşa că dacă vă doriţi să participaţi la evenimentul începutului de toamnă, vă invit să vă testaţii nervii cu Emi.

Vă rog insistent – dar respectuos – să-mi lăsaţi un comentariu şi să-mi spuneţi ce aţi mai reuşit să aflaţi despre el. Succes!

16 thoughts on “Aşa n-am avut eu noroc în viaţă…”

  1. Nu stiu depsre Emi, dar eu am primit foarte repede o invitaie. Intre noi fie vorba chiar mi-ar fi placut sa socializez mai mult cu baiatul respectiv

    1. mai, eu una am vorbit cu baiatu, i-am facut vrajeala din prima, sin l-am inmuiat:)):))) acuma depinde si de compatibilitate…ca vezi-doamne ei te simt:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.