Motto: Am mult curaj, dar mi-e frică să-l folosesc.
O prietenă cu care am foarte multe în comun, pe care am cunoscut-o pentru că îmi citea blogul şi-i plăcea ceea ce găsea aici, mi-a spus că nu mă mai regăseşte în postările de pe blog. Îmi citeşte în continuare blogul, dar se întâmplă tot mai rar să găsească aici „lălismele” pentru care s-a „băgat în viaţa mea”.
Are dreptate. Şi mie îmi e dor de zilele când puteam scrie orice pe blog. În timp, a intervenit un soi de auto-cenzură stupidă, care nici măcar nu se impunea, pentru că nu scriam nici lucruri grave despre mine sau cunoscuţii mei, nici nu atacam pe nimeni – decât în limita bunului simţ, desigur. Auto-cenzura asta m-a făcut să îmi scriu majoritatea „articolelor” [să fim înţeleşi, mă refer la postările de pe blog folosind termenul „articole” din simplul motiv că nu îmi place cuvântul „postare”, nu am pretenţia că aş scrie ceva mai mult decât nişte postări. Poftim! Iar vine cenzorul din mine şi-mi dă peste nas…] din vârful pixului tastaturii, fără să mai pun suflet, aşa cum făceam la început.
Păi da. La început era simplu. Mă citeau câţiva oameni, aduşi cu valul de căutări Google sau care mă cunoşteau din viaţa reală sau de pe messenger. Puţină lume mă lua în serios, cu tot cu blogging-ul meu, acum…. cinşpe luni. Paradoxal, atunci scriam articole mult mai lungi, mai pline de patos, mai consistente. Acum scriu foarte des, foarte scurt, de parcă mi-ar fi frică de ceva. Şi sunt citită de câteva sute de oameni, zilnic. Dintr-un blog frumos, dar citit de puţini oameni, m-am transformat într-o „publicaţie” cu tiraj mare, dar cu conţinut sărac. Mă rog, nu m-am transformat eu, pentru că eu însemn ceva mai mult decât blogul meu, dar blogul meu sunt eu. Deci da, eu m-am transformat.
Brr! Deci semnal de alarmă şi avertisment, în acelaşi timp – celor [+/-] şase sute de oameni care dau pe-aici zilnic: Denisuca ar putea redeveni ce-a fost cândva. Vă puteţi trezi cu articole din care să nu înţelegeţi mai nimic, la fel cum vă puteţi trezi cu articole lungi şi frumoase, sau măcar lungi şi scrise din suflet.
Aoleu, uitai: merci pentru imbold, Valentina!
eh, acum suteti oameni in toata regula( maturi) e normal sa fie ceva schimbat la voi,
ce frumos ca (v-) ati revenit amandoi. welcome back!
Pai LALISME nu au cum sa mai fie… deacum innainte BARGAISME
ma bucur mult. eu am fost avertizata sa scriu foarte scurt pentru ca oamenii nu au rabdare sa citeasca. dar inca nu am reusit sa ma „cenzurez” suficient. ai dreptate cu „Mă citeau câţiva oameni.. Acum scriu foarte des, foarte scurt, de parcă mi-ar fi frică de ceva. Şi sunt citită de câteva sute de oameni, zilnic. Dintr-un blog frumos, dar citit de puţini oameni, m-am transformat într-o “publicaţie” cu tiraj mare, dar cu conţinut sărac. Mă rog, nu m-am transformat eu, pentru că eu însemn ceva mai mult decât blogul meu, dar blogul meu sunt eu. Deci da, eu m-am transformat.”
stiam eu ca ai mult de oferit, chiar daca te cunosc de putin timp, asa ca, te rog, nu te mai cenzura! cu drag, Elena :)
n`am sesizat transformarea, poate nu te citesc de destul timp. am observat si la mine, de cand au inceput sa ma citeasca tot mai multi cunoscuti ma gandesc de 2 ori inainte sa scriu ceva, ca sa nu jignesc fara sa vreau pe cineva. asa as scrie despre tot felul de tampenii dar nu pot :( time for a secret blog? :)
Cele mai bune articole mi se par tocmai cele scrise din inima. Si eu tocmai am descoperit ca cel mai bine e sa spui lucrurilor pe nume. Si daca se supara careva… e treaba lui pana la urma. Jos auto-cenzura!! :p
asta ţi-am mai zis-o şi eu… hai că până la urmă dacă ne punem mai mulţi poate facem o chetă şi o aducem pe old denisuca înapoi. blogul zic.
Nu ai avea cum sa fii citita de sute de oameni daca ai scrie de proasta calitate. Scurt.
Dheo, dă-mi voie să te contrazic. :D
Nu zic că în ultima vreme scriu prost, da’ am scris şi mai bine!
ia sa vedem:)))