Banca Oamenilor Întreprinzători mai vrea nişte bani de la mine

Banca Transilvania, una dintre cele mai mizerabile bănci din România, nu vrea să mă lase să trăiesc. Eu aş lăsa-o să moară, dar nu-i după mine, că dac-ar fi…

povesteam anul trecut cum mă urmăresc greşelile tinereţii: un credit [mascat sub denumirea de „descoperit de cont” sau ceva de genul ăsta] de care nu aveam nevoie s-a întors împotriva mea după şapte sau opt ani, pentru că deşi banca mi-a blocat ultima tranşă din salariu, banii nu i-au fost suficienţi ca să acopere datoria şi nici nu s-a gândit să mă anunţe că va folosi cei 500 de lei ca să „pape” dobândă, lună de lună, timp de câţiva ani. 

Anul trecut am strâns din buci dinţi şi am plătit cei aproape 1.200 de lei pe care îi datoram, fără să ştiu şi fără să vreau, Băncii Transilvania, Banca Oamenilor Întreprinzători [BOÎ, pe scurt]. Mă gândeam că gata, am scăpat şi de coşmarul ăsta şi n-o să mai am vreodată de-a face cu banca oamenilor întreprinzători. Pe dracu!

Azi mi-a venit o somaţie de la notarul către care am făcut plata anul trecut, prin care sunt –evident – somată ca „în termen de 1 zile de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul/sediul dumneavoastră, a titlului executoriu arătat mai sus, în sensul de a achita Creditorului următoarele sume de bani:

  • 220,00 lei, reprezentând rest de plată din debit principal stabilit prin tilul executoriu, simă ce cuprinde debit principal şi penalităţi la data de 06.05.2014″

Pe somaţie mai scrie: „Anexăm prezentei somaţii, o copie certificate după încheierea Instanţei, prin care s-a încuviinţat executarea silită, copie certificată a titlului executoriu şi închierea de stabilire cheltuieli de executare”. Nu au anexat nimic, dpdv legal sunt sau nu obligată să plătesc, din moment ce anul trecut am plătit întreaga sumă pe care mi-a cerut-o executorul, adică 1.116,67 lei? Ce mă fac dacă omul se învaţă cu binele şi îmi cere în fiecare an câte 200 de lei, reprezentând te-miri-ce cheltuieli, resturi de plată sau mai ştiu eu ce?!

Bineînţeles că hârtia a „plecat” de la biroul executorului [din Deva] în 14 ianuarie 2015 şi eu am primit-o în 27 ianuarie 2015, iar data de pe plic este 22 ianuarie 2015. Carevasăzică, mulţumită Poştei Române şi a termenului de plată extrem de larg, de O ZI, încă din 15 ianuarie sunt pasibilă de executare silită. Ioi, ce mă bucur, nici nu vă pot povesti!

Păcat de nume, bă, jegoşilor, că folosiţi numele unei regiuni istorice frumoase, Transilvania, ca să vă derulaţi voi afacerile mizerabile.

4 thoughts on “Banca Oamenilor Întreprinzători mai vrea nişte bani de la mine”

  1. Dupa ce platesti acea datorie poti sa mergi la banca sa ceri o dovada ca toate datoriile catre ei au fost achitate. Dupa ce am patit si eu o data chestia asta, acum cer dovada orice as inchide. Chiar zilele trecute am inchis un card si un cont, de genul rate fara dobanda si le-am cerut dovada ca ne-am incheiat toate socotelile. Sa nu se trezeasca peste un 1 ca au uitat ei de nu stiu ce comision.


  2. mă urmăresc greşelile tinereţii: un credit [mascat sub denumirea de “descoperit de cont” sau ceva de genul ăsta] de care nu aveam nevoie s-a întors împotriva mea după şapte sau opt ani, pentru că deşi banca mi-a blocat ultima tranşă din salariu, banii nu i-au fost suficienţi ca să acopere datoria şi nici nu s-a gândit să mă anunţe că va folosi cei 500 de lei ca să “pape” dobândă, lună de lună, timp de câţiva ani.

    Daca tu ai folosit descoperirea de cont si ea nu s-a acoperit prin viramentul salariului, atunci BT are dreptate, din pacate pentru tine. Si eu am mizeria numita „descoperire de cont” la BRD, tot pentru ca asa a vrut angajatorul sa semneze cu BRD, si nu o folosesc nici picat cu ceara, pentru ca are o minunata dobanda de 24%…
    Acum, daca tu ai platit banii aia catre BT, trebuia sa obtii o hartie de la ei cum ca sunteti „harasho”. Nu stiu ce inseamna cei 220 de lei, dar citind postul anterior, in care spuneai ca ai avut un descoperit de cont de 700 de lei, din care salariul a acoperit 500 de lei, posibil ca acei 1200 de lei pe care i-ai platit sa fi reprezentat numai dobanda si penalizarile, care fie vorba intre noi mi se par enorme. Daca ai un/o prieten/a avocat, e cel mai bine sa te lamureasca el/ea.

      1. @Denisa Bârgău: Legal, n-ai ce sa le faci, sunt banii lor, de care tu te-ai folosit. Solutia ar fi fost sa nu te atingi de suma din descoperirea de cont, daca nu o vroiai. Asa, ai cazut in plasa bancii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.