Bărbaţi cu poşete sau „It’s not a purse, it’s European!”

În Seinfeld, Jerry îşi cumpărase la un moment dat o borsetă despre care spunea că nu-i o poşetă, ci „e europeană”. Cum-necum, după ce a purtat-o câteva zile, ajunsese să-i care şi prietenei lui cheile şi încă vreo câteva lucruri şi niciodată nu găsea nimic în borsetă.

Şi în Friends, Joey a împrumutat de la Rachel o geantă Ralph Lauren cu care urma să se prezinte la o audiţie, dar de care nu mai vroia să se despartă.

N-am nimic împotriva bărbaţilor care poartă genţi, mai ales în zilele noastre, când cu toţii avem o groază de gadgeturi de cărat după noi: de la telefoane la laptop sau cameră foto plus obiective plus… Dar mi se face milă şi silă de bărbaţii pe care îi văd prin magazine ţinând sau cărând după ei poşete care clar nu le aparţin, roz, roşii, mov, galbene, lăcuite, cu briz-brizuri. Sunt acei bărbaţi pe care femeile nu numai că-i târăsc după ele la shopping, dar le mai şi cer să le care genţile când sunt prea grele sau să le ţină puţin până când se uită ele la cine ştie ce.

„Stimate” piţipoance, dacă nu vă puteţi căra singure genţile, de ce nu alegeţi unele mai mici, în care să nu vă puneţi toate produsele de machiaj pe care le deţineţi, cinci parfumuri, chiloţeii de rezervă, ciorăpei pentru eventualitatea în care vi se va face frig, jurnalul, cheile, mă rog, all that crap?!

24 thoughts on “Bărbaţi cu poşete sau „It’s not a purse, it’s European!””

  1. Eh, nu-i asa o tragedie. Intotdeauna cand plecam (de exemplu de la un chef) amorul-vietii-mele imi ia poseta cat eu ma incalt, imbrac, etc. si o ia inainte.. Sper sa nu ajung ziua cand n-o sa mai faca gestul asta. :)

  2. in primul rand vreau sa iti zic ca imi place ce scrii si cum. aici ai facut niste greseli .( vezi ce scrie de la tine desprea cum se scrie etc)
    barbati cu borsete sunt o gasca. tii toate actele , cardurile si ceva cash eventual. nu asta-i chestiunea.
    tu sari de la borseta la culoarea roz si ca e purtata pt vagina de langa.
    what’s the point?
    am citit ce ai scris in juma de secunda; poate am ratat ceva.
    borseta era numai pentru diplomati la un moment dat.
    acum cativa ani pe la ambasade si alte cons. nu asta are importanta.
    acum daca unu are o borseta (poseta pentru barbati) = e homosexual sau e dus cu vaca sau nu are nici mai mica idee despre fashion sau e imbecil…?

    1. Vega, şi eu am scris articolul destul de repede, dar dacă ţi-a luat juma’ de secundă ca să-l citeşti şi ai lăsat un comentariu atât de lung, cred că undeva ai greşit tu şi nu eu.

  3. Mie imi cere pretenul geanta sa mi-o care cand vede ca e prea grea si ma chinui :)) de exemplu cand am fost la zoo si aveam toate minunatiile in geanta, aparat foto, apa etc etc s-a oferit el sa o duca desi era rosie si cu hello kitty :”>..bine macar nu era genata clasica ci din aia ce o porti asa in lateral folosibil si cand merg la cursuri :)).

  4. doua maini folosite liber sunt mai utile decat una si jumatate (jumatatea care trebuie sa aiba grija de poseta, mica sau mare) si nu vad nici o diferenta in a ajuta o femeie tinandu-i poseta la cumparaturi sau a-i deschide usa sau a-i cara sacosa cu cartori si ceapa de la piata. (sau la piata se poate da o mana de ajutor?)

  5. Asa numitele „stimabile pitzipoance” nu au nici o vina, la urma urmei, prost nu e cel care incearca, prost e cel care accepta. Asadar „stimabili domni, posesori de pitzipoance” aveti grija cum va imbracati cand mergeti la cumparaturi, nu de alta dar trebuie sa va asortati gentuza roz la outfit. Bafta !!!

  6. Cateodata un gest frumos, cade in penibil. Ei sunt draguti cand la ajuta pe ele si le tin poseta cateva minute…insa intr-adevar, cand vad prin magazine cate un tip care uita sa-i mai dea ei poseta roz inapoi si se plimba cu ea pe umar…cah! Sunt de acord cu Denisuca :)

  7. eu am o borseta neagra pe care o iau,la hainele bune sa zicem.in rest umblu la balta cu vesta cu o gramada de buzunare.in borseta am telefoanele,pachetu de guma,cheile de la casa si masina,portofelul..poate ceva monede de 50 de bani sa am de carucioare la supermarket.nu consider ca i-as tine sotiei poseta la plimbare,doar daca i se intampla ceva rau..in rest fiecare cu ..a lui.mi-am luat borseta ptr ca am rupt o gramadade buzunare cu tot ce aveam prin ele,plus ca se deformeaza si arata aiurea o haina cu buzunarele burdusite.portofelul e plin cu carduri si plus tokenurile aferente ..si nu pot sa-l tin la haina.asa ca desi mi se pre incomod sa am o mana tot timpul ocupata…nu am incotro.

  8. mie-mi plac bărbaţii care poartă genţi masculine aşezate într-o parte şi mi-e milă de cei menţionaţi de tine care amărîţii sunt tîrîţi cu forţa la shopping şi la cărat gentuţe.

    un bărbat care poartă geantă pe un umăr sau pe încheietură mă înspăimîntă…

  9. poate nu`s „tarati” la shopping si ii tin partenerei poseta cat timp e ea in cabina de proba, ce e asa oribil in asta si de ce trebuie sa le numesti ‘pitipoance’?

  10. maddy, te sustin, mai ales cand se pricopsesc peste asta si cu o esarfa si-un palton :)) Dar numai potipoancele au genti, esarfe, palton, is imprastiate si iubite? Nu ma consider, pitzi, desi comit toate pacatele de mai sus :))(ca daca nu vrea, pleaca, dupa prima fapta de genul asta se subtilizeaza omul din calea shoppistei).

  11. Iniţial, m-am înverşunat împotriva băieţeilor care fac treaba asta. Pentru că mă gândeam că pot ţine piept. Dar sincer… noi, fetele, avem o problemă. Şi lor aş avea să le zic două vorbe. Nimic mai stupid. Dar na, who am I to judge, right?

  12. Da’ ţi se pare că ar trebui să scriu despre mizeriile pe care le tot aud în jur? Crezi că asta vor oamenii care mă citesc să vadă aici? Şi-aşa mi se pare că am murdărit blogul cu politică mai mult decât trebuia! Io zic că e destul.
    Afară plouă. :D

  13. hai sa vorbim de viitorul romaniei..cum ar trebui sa arate ea..cum e la altii,ce vrem noi ptr noi,ce putem face noi..ptr a indrepta lucrurile in directia dorita..

  14. asa o fi..dar eu..acu o luna,doua..am dat un email,ca ma interesa un proiect de lege privind pescuitul,cristinei pocora deputat pnl.am zissi io sa vedem ce-mi raspunde..daca nu zice nimic ..ii dau ue si la gara.peste o oara mail..ma intreaa ce vreau efectiv..ii zic..sia doua zi..pac pe mail proiectul de lege pe care il contesta acu si liviu mihaiu.mi-a placut promptitudinea si felul in care a facut-o.pe urma am avut o problema cu asigurarea la masina..am sesizat forul de autorizare si control al societatilor de asigurare si iar am actionat si in favoarea si altor cetateni care poate nu au stiut cum sa motiveze si sa puna problema.eu in sensul atitudinii civice ziceam..in sensul luarii de pozitii si atitudini.in raport cu statul..si reprezentantii lui.

  15. Nu trebuie sa porti borseta tot timpul, dar exista zile cand trebuie sa mergi nu stiu unde, cu toate dupa tine, portofel, telefon, chei de la masina, chei de la casa,tableta, etc si borseta chiar iti este de folos. Sa-ti tina geanta un barbat cat tu bati magazinele la shopping e de prost gust mai ales in cazul celor care vin cu ditamai ”desaga”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.