Bon Jovi

Acest articol este scris pentru BlogTrip Timişoara, din partea sponsorului Paralela45.

Ştiţi că eu sunt cea mai mare fană Bon Jovi din România, da? Dacă nu ştiaţi, aflaţi acum. Iubesc muzica lor de când le-am ascultat prima melodie. Se întâmpla în urmă cu mulţi ani, prea mulţi ca să-mi amintesc toate detaliile, dar de când am descoperit Bon Jovi, i-am urcat pe primul loc în Billboardu’ sufletului meu şi acolo au rămas. Din când în când, poziţia le-a fost ameninţată de Scorpions, de Katie Melua sau Pink, ba chiar – mărturisesc cu ruşine – de Direcţia 5, dar au rămas doar atât: ameninţări. OK, hai să fiu sinceră: ultimele două albume Scorpions mi-au mers direct la suflet, dar John Francis Bongiovi*, Richie Sambora, Tico Torres şi David Bryan au locul lor în inima mea.

Sunt mai bine de 10 ani de când aştept să-i văd în concert în România dar, deşi trupe mari au bifat deja România pe lista destinaţiilor în care să concerteze, trupa Bon Jovi nu vrea nicicum să vină. În urmă cu vreo nouă ani, lucram pe un salariu de două milioane şi mă gândeam cu groază la ce-aş fi făcut dacă se anunţa un concert Bon Jovi în România – banii abia îmi ajungeau pentru naveta de la Hunedoara la Deva, ţigări şi mâncare [junk food, că de restul se ocupau ai mei]. Cred că aş fi fost nevoită să iau un credit „pentru nevoi personale” ori să împrumut bani de la zânul Fane Trotil!

Anul trecut, o colegă mi-a dat ideea să merg la concertul Bon Jovi din Barcelona; am făcut ce-am făcut şi nu m-am dus [biletele de avion trebuiau cumpărate din timp, eu aveam alte priorităţi etc.], iar acum, Paralela 45 dă pe degeaba bilete la concertul ăsta. Gratis! Păi cum să nu le câştig eu? Cum să nu văd eu live trupa al cărei logo am vrut să mi-l tatuez pe degetul inelar, cel pe care acum stă verigheta?

Totuşi, pentru a participa la concursul organizat de Paralela45 la Bobby Voicu pe blog, trebuie să spun pe cine-aş lua cu mine la concertul Bon Jovi din Londra şi de ce aş merge [voi merge!] la concert. Răspund în ordine inversă:

Trebuie să merg la concert pentru că iubesc trupa Bon Jovi, iubesc muzica lor [atât împreună, cât şi luaţi separat, câte unu, ca la matematică – Richie Sambora are un album solo bestial, aţi ascultat Church of Desire?] şi dacă ratez şi concertul ăsta, o să fiu foarte, foarte tristă.

Dacă voi câştiga – şi trebuie să câştig! -, îl voi lua cu mine pe Sebi, pentru că pe degetul pe care aveam de gând să-mi tatuez „Bon Jovi” a aterizat verigheta de la el. Şi ce poate fi mai mişto decât să te afli în acelaşi loc cu omul cu care ai ales să-ţi petreci tot restul vieţii pentru că-l iubeşti şi omul pe care îl iubeşti pentru muzica lui? Şi asta legal, fără probleme, fără divorţ…

8 thoughts on “Bon Jovi”

  1. Ma concentrez puternic sa-ti aduc noroc si sa-ti vizualizez reusita! :)
    Eu il astept pe Van Morrison, care nu vine deloc… Asa ca…

  2. Pingback: BlogTrip: Cine vrea sa mearga cu noi la Timisoara » Blogul lui Bobby Voicu – alpha beta version
  3. Pingback: Denisa Bârgău [nevastă de Coşmar] » Ce faceţi duminică, 10 iulie?

Dă-i un răspuns lui Winnie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.