Buh-bye, TriluBilu!

Zilele trecute, site-ul Trilulilu a fost inaccesibil.

În noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2009 site-ul va fi inaccesibil datorită mutării echipamentelor într-un nou datacenter. Mutarea va avea loc între orele 00:00 şi 06:00 11:00 (estimare la ora 08H45) [crocodilu].

Ora 6 s-a transformat în 11, când deja era prea târziu pentru ce-aş fi vrut eu să fac. Se întâmpla destul de rar să am nevoie de Trilulilu, mai exact atunci când „urcam” diferite fişiere pe care le embeduiam, mai apoi, pe blog. Când pe site era anunţată „închiderea pentru reparaţii”, am observat că numărul fişierelor mele audio scăzuse de la 46 la 25 şi am presupus că o fi din cauza „reparaţiilor”. De fapt, fişierele au fost şterse de tot. OK, recunosc, este vina mea că am uploadat fişiere cu copyright. Dar, ca membru Trilulilu, aş fi putut fi informată prin e-mail că urmează să rămân fără ele, astfel încât să pot lua măsuri. Nu s-a întâmplat.

Aveam, printre altele, o melodie de la rapper-ul Nasta, Amintiri fără rost, pe care am pus-o pe blog în urmă cu aproximativ un an. Autorul piesei nu doar îmi dăduse permisiunea să urc piesa unde vreau eu ca apoi s-o embeduiesc pe blog şi s-o „arăt” cititorilor mei, ba chiar mă rugase să fac asta. Acum, piesa a dispărut, iar eu am rămas cu un post pe blog în care recomand ceva ce nu mai există.

Sunt foarte supărată pe Trilulilu pentru că mi-au fost şterse fişierele. Mă întreb când aş fi aflat că ele nu mai sunt? Poate atunci când un cititor mi-ar fi atras atenţia că nu poate asculta vreo melodie embeduită?

Aşa că am şters eu majoritatea fişierelor cu care le încetineam site-ul. Au rămas doar cele care nu mai există altundeva şi de care chiar am nevoie, dar în scurt timp voi face în aşa fel încât toate fişierele mele de pe Trilubilu să fie mutate altundeva.

Explica Zoso cândva de ce nu poţi să ai încredere în site-urile româneşti şi mici care îţi oferă posibilitatea de a-ţi stoca fotografiile, fişiere audio sau video: pentru că, dacă site-ul respectiv se închide, tu rămâi cu buza umflată. Nu cred că Trilulilu se va închide, nici nu le doresc asta, eu am zis de mai multe ori că mi-e drag site-ul ăsta, mai ales că îmi oferea posibilitatea să embeduiesc fişiere audio. Dar iată că, balanţă cum sunt, [m-]am înclinat în partea cealaltă.

Niciodată n-o să mai folosesc Trilubilu pentru blog. Pentru că nu-mi plac surprizele neplăcute.

52 thoughts on “Buh-bye, TriluBilu!”

  1. in caz ca n-ai citit tot, here’s the 411 :

    inainte de mutare au avut o cadere, le-au murit doua hard diskuri. au disparut zeci de mii de fisiere, si nu cred ca puteau trimite un e-mail fiecarui user, mai ales ca stirea a aparut in multe locuri si cei interesati aflau oricum.

    diskurile respective sunt momentan la Viena si cica sansele de recuperare sunt bune. cand EXACT ne vom vedea fisierele inapoi, nu stim exact – as soon as possible.

    eu le-as mai da o sansa, in locul tau. nu au sters nimic. practic, in insemnarea asta, dezinformezi :)

  2. dAImon’s, eu n-am aflat chestia asta. Eu, ca utilizator, m-am logat, am căutat fişierele audio şi nu le-am găsit. Unde anume dezinformez aici?
    Am şters aproape toate fişierele audio din contul meu, am editat câteva zeci de posturi de pe blog, mi-am luat gândul de la Trilu. Pe viitor, folosesc altceva.

  3. Eu sunt fan youtube insa cateodata imi cenzureaza clipuri din cauza copyrightului melodiei de pe fundal … vimeo.com se misca destul de ok.

    Trilulilu mereu a avur fie probleme fie a mers foarte greu, nu stiu de ce multi il prefera – Densisa, poate-mi zici de ce ai mers pe mana trilulilu si nu ai lucrat cu youtube-ul de exemplu.

    1. Cristi, îl preferam pentru că îmi oferea posibilitatea de a uploada fişiere audio. Decât să fac în MovieMaker un video pe care să pun melodia şi să-l urc apoi pe YouTube, preferam varianta Trilu. La timpul trecut, observi. :D

  4. „Eu, ca utilizator, m-am logat, am căutat fişierele audio şi nu le-am găsit.” + „Dar, ca membru Trilulilu, aş fi putut fi informată prin e-mail că urmează să rămân fără ele, astfel încât să pot lua măsuri.”

    –> cu asta aveam eu problema :) cu faptul ca ai mers pe calea paranoica si ai presupus ca au sters fisiere, cand un simplu mail la ei sau un search pe google dupa „trilulilu fisiere lipsa” te-ar fi dus la insemnarea explicativa

    cam asta e povestea, long story short. n-am mii de fisiere la ei, nu sunt fanboy, in case it matters.

  5. N-ar strica un pic de cercetare / documentare inainte sa scrii un articol. Un user obisnuit daca nu citeste si comentariile la articolul asta intelege cu totul altceva.

  6. Mynsc, de-aia e blog, ca să interacţionăm, să comentăm, să dezbatem. Dacă scriam chestia asta într-un ziar, fii sigur că l-aş fi contactat întâi pe sergiu Biriş; dar nu e ziar, e un blog personal şi foarte subiectiv.

  7. Era gratis :) ..tot ce-i gratis si are gust bun la sfarsit o sa-ti provoace o d,…

    ma rog am vazut servici platite care te lasa cu buza umflat

  8. Cu atât mai neprofesional… să zici că ţi-au murit nişte unităţi de stocare.

    Chestia asta îi face sa pară nişte amatori. Eu n-am auzit pe YouTube sau alte site-uri care să zică că au pierdut datele utilizatorilor.

    Dacă nu aveau un sistem redundant atunci e numai vina lor şi nu merită.

    Păcat, şi mie îmi plăcea trilulilu… not anymore now.

  9. M-am gândit, dar eu dealtfel mă gândesc la multe şi nu le pun pe toate în practică, din cauză de proastă organizare. O să pun şi un plugin pentru editarea comentariilor şi-o să zic că este „la cererea telespectatorilor”. :)

  10. Denisa, pentru fisierele audio iti recomand le ‘urci’ pe http://www.fileden.com.
    Iti faci acolo un cont in 5 minute si beneficiezi de 1 gb spatiu si 5gb trafic. (La nevoie poti crea mai multe conturi daca nu-ti ajunge spatiul)
    Este printre putinele site-uri gratuite care permit hotlink; astfel poti ‘embedui’ fisierele fara probleme pe blog.

  11. putin cam dur …
    ti-ai exprimat parerea ca bloggerita insa ar fi fost interesant daca ai fi contactat pe cineva din echipa trilu si sa fi mentionat chestia asta si in articol.

    P.S. fazele de genul „site facut de romani ce vrei? te asteptai la alceva?” sunt foarte de kkt, sincer ! stim cu totii ce fel de persoane fac astfel de afirmatii.

  12. Din cate stiu trilulilu este gratis, tu faci bani din blogg-ing nu inteleg de ce nu cumperi o solutie de file-sharing si ai scapat de toate probleme.
    Dar niciodata nu este multumit romanul…

    1. Blowfish, nu fac chiar atât de mulţi bani din blogging. Dacă tu atât ai înţeles din supărarea mea, nu mai zic nimic, că oricum zic degeaba, pentru tine sunt încă un român nemulţumit. Fii tu mulţumit în continuare de Trilulilu, eu voi folosi YouTube.

  13. psaico ar fi intersant de vazut ce respect ai tu pentru siteurile facute de romani… daca dupa un an de adunat tot felul de chestii te trezesti intr-o zi ca ti-au „pierdut” baietii toata munca ta. ;)

    Iar serviciile oferite de romani sunt clar de CACAT… iar aici sunt incluse si multe siteuri. ;)

  14. @Andrei: nu consider site-urile facute de romani ca fiind de kkt. insa fazele de genul „scandal” le gasesc „de cacat”. nu conteaza de cine e facut, probleme pot aparea la orice pas si pana nu studiezi problema mai adanc ar fi de preferat sa nu dezinformezi. si daca intr-o zi o sa te trezesti ca nu stiu ce hacker a spart nu stiu ce site pe care tu-l folosesti .. ce vei spune atunci ? normal, vei da vina tot pe ei si pe sysadmin ca nu-si fac treaba. atitudinea asta negativa nu te va duce prea departe.
    informatia se dubleaza o data la 2 ani, conform unor statistici facute in 2008, iar spatiile de stocare (hdd-urile spre exemplu) au avantajul ca sunt ieftine insa nu vor rezista o vesnicie…

    P.S. Imi place ca la faze de genul asta toti critica, ca romanul de altfel, si toti sunt din exterior si isi exprima niste pareri pe masura. nu spun ca eu as fi nu stiu ce .. dar pana la urma aici e vorba de pareri ca si articolul de mai sus

  15. WRONGGGGGGGGGGGG! Atunci cand nu exista un mediu de comunicare alternativ intre prestatorul de servicii si utilizatori, e moral si de bun simt sa-ti trimita un email in care sa te anunte de starea serviciilor oferite.

    Dar atunci cand trilulilu si mai nou toate companiile respectabile care presteaza servicii online au un blog sau un site alternativ pe care ofera informatii despre calitatea serviciilor oferite, imbunatatiri, downtime-uri, problemem, etc, e de datoria ta ca utilizator sa bagi un ochi si pe acolo cand ai probleme, poate gasesti o bucata de informatie care te intereseaza.

    Atata timp cat nu le platesti niciun cent pentru serviciile oferite nu sunt obligati in niciun fel, sa anunte personal fiecare utilizator de probleme. Mai ales cand au facut-o deja public, pe site-ul pe care TU ai omis sa te uiti.

    Nu sunt serviciile romanesti de cacat, sau bine majoritatea sunt, ca deh….dar mai ingrijorator decat asta e atitudinea de Dumnezeu si de copil rasfatat a romanului. Totul i se cuvine, totul trebuie sa-i vina in mail, eventual trebuia Sergiu Biris, sa te sune personal, sa te anunte de problema, sa-si ceara umil scuze, si eventual sa-ti ofere din partea trilulilu un weekend in 2 la Sinaia pe cheltuiala lor. Pentru ca asa se face afara nu?

  16. Fain zis Nobody. Informatia legata de pierderile de fisiere era disponibila chiar de pe prima pagina trilulilu, 10 secunde de documentare te-ar fi lamurit. Probleme tehnice apar si la un blog amarat, ce sa mai zicem de un site cu o baza de date imensa si cu trafic extrem de ridicat. Poate se intampla un pic prea des, insa totusi au fost corecti de fiecare data, informand publicul si cerandu-si scuze.

    Si sincer, avand in vedere ca sunt 99% sigur ca intri cu ad-blockerul pe trilulilu si mai si imprastii informatii false, chiar le faci o favoare ca-ti muti „business”-ul in alta parte.

  17. Nu m-am referit doar la aia, ce am vrut sa zic este ca faci afirmatii fara o baza clara. NU esti ferm convinsa ca au sters fisiere, este o mare diferenta intre pierderea datelor ( care sunt disponibile online ) si a sterge datele intentionat. Pot avea solutii de back-up dar nu sunt disponibile momentan. Daca nu le au incalca legea dar asta este alta problema.
    Ce vreau sa precizez este ca daca merge totul ok nimeni nu se plange daca se intampla ceva atunci gata servicii romanesti proaste si alea alea.
    Ei vor feedback si sa stiti ca uneori multe servicii online tin cont de treaba asta, nimeni nu va opreste sa-i contactati.
    Trilulilu ca si alt website de delivery online pe nisa audio/video nu se compara cu youtube dar era mai rapid ca este geoip content. :)

  18. Cu tot respectul si fara sa am vreo legatura cu trilulilu.ro:
    1. Te-a obligat cineva sa incarci pe trilulilu ?
    2. Tie ti-a „murit” vreun HDD ? Ai pierdut pozele de la banchet sau pe cele de la munte ? Ai reclamat WesternDigital, Maxtor, Seagate pentru asta ? De unde stii ca n-a fost vina Gigabyte, Asus, MSI ? Poate a fost o conspiratie a lui Bill Gates.
    3. Internetul ti-a „murit” vreodata c-are vecinu’ Mitica probleme cu sigurantele si le-a pus pe direct ? A ars switch-ul, router-ul de pe scara si … gata. Pe cine ai reclamat ?
    4. Daca stai o zi fara calculator, net, fisierele tale de pe trilulilu.ro iti apar bubite pe piele ?
    Ma opresc aici … e mai bine! Hai la o pizza cu prietenii, mergi la teatru, viziteaza un muzeu, citeste o carte, bucura-te de rasul unui copil … sunt atatea lucruri de facut. Lasa-i pe crocodili ! si cu tine si fara tine vor merge mai departe.

    1. Lucs,
      1. nu
      2. nu
      3. nu
      4. nu
      DAR:
      1. Trilulilu este un site specializat pe aşa ceva, oferă posibilitatea de a uploada propriile fişiere. Nu am nici eu nimic cu ei, dar dacă nu pot face bine un lucru, mă las de meserie.
      2. Nu am zis că este vina cuiva pentru că am pierdut fişierele, am zis că mă deranjează că a trebuit să constat eu asta. Pe blogul meu, unde aveam vreo 80 de embeduri.
      3. Nu reclam pe nimeni, după cum vezi; când Trilu era căzut cu zilele, nu am scris că e naşpa sau că nu-l mai folosesc.
      4. Ce-au bubiţele pe piele cu faptul că mi-au dispărut fişierele? Nu accept sfaturi de viaţă de la aproape nimeni; dacă intenţionai să-mi spui că stau prea mult pe net, think again. Şi tu comentezi acum pe un blog pe care nu ai mai intrat niciodată, scris de o persoană cu care nu ai, poate, nimic în comun. Şi care nu primeşte critici de la necunoscuţi.

  19. Eu zic sa nu mai plangi atata.Nu-ti poti pune intreaga incredere intr-un site ca nu iti va pierde continutul uploadad sau orice alte date…pun pariu ca este treaba asta clar stipulata in „agreement” atunci cand ai dat I agree..

  20. Oh, ce te-am lovit la sentiment. Din tot comentariul meu nu te-ai putut lua decat de faptul ca prefer sa ma autointitulez nobody? Sau poate ca devin brusc somebody pentru ca din Dumnezeiasca-ti preamarire ai binevoit sa-mi raspunzi?

    Get your facts straight or stop eating cra…..p!!!

    P.S. De fapt pe tine te deranjeaza mai mult faptul ca ai mancat cacalica live si nu mai poti s-o dregi decat ca nu te-a sunat Biris sa-ti spuna ca le-a picat hardu si ca l-au trimis in Austria PE BANI (e important asta), ca sa-ti recupereze tie contentul uploadat si hostat gratis, nu?

    P.S. 2 Nu folosesc, n-am folosit, nu o sa folosesc niciodata trilulilu, ma sperie numai linkuri catre trilulilu. Asta ca sa nu mai manci iar ce nu trebuie pe „post”.

    Gata, băiatu’, aici nu mai comentezi. Buh bye şi ţie.

  21. Folosesc Trilu foarte rar. In general nu imi place pentru ca in putinele ocazii cand postez ceva, aceastea sunt filmari, pe care le vreau la calitatea cea mai buna (cea mai buna scoasa de camera mea) si nu sa le micsorez si sa tai din calitate sa incapa pe Trilu. Asa ca doar.. cand am ceva de uploadat URGENT folosesc serviciul roman. In rest prefer sa ma razboiesc cu youtube pentru copyright.

  22. Denisa, frustrarea matalutza ii de inteles insa ignorantza nu e. In momentul in care folosesti (intr-un fel sau altul) un site (de gen Trilu sau oricare altul) atunci te declari automat de acord cu termenii si conditiile de utilizare.

    Long story short: ai fost notificata de faptul ca orice fisier care incalca drepturile de copyright va fi sters. Daca citeai cu atentie aceste doua pagini atunci probabil ca ai fi ales sa iti exprimi frustrarea in alti termeni:

    http://www.trilulilu.ro/copyright
    http://www.trilulilu.ro/termeni-si-conditii

    So, Trilu sterge fara avertisment orice material ce nu respecta copyright-ul. Poate sterge inclusiv contul cuiva ce incalca repetat acest drept.
    Nu in ultimul rand, si asta e deosebit de important, Trilu nu iti ofera nicio garantie in ceea ce priveste accesul la site si la materiale tale postate pe site.

    Ma indoiesc tare ca Youtube are alta politica. ;)

    De remarcat si faptul ca – asa cum sublinia Sergiu mai sus – Trilu o informat prompt si despre probleme avute cat si despre modul in care au reactionat. Cu timpul o sa inveti sa apreciezi si micile detalii care fac diferenta.

    {ma indoiesc ca ai primit vreodata email de notificare de la Microsoft in momentul in care un anume update sau patch ti-o facut tzandari sistemul. In ciuda faptului ca – probabil – ai platit licenta pentru Windows.}

    —-

    Zicea cineva mai sus de RAID, harddisk-uri si enervari de genul asta. Well, pe undeva are dreptate dara sa nu uitam ca uneori dezastrul se intampla in ciuda oricaror masuri de precautie (si as aminti aici problemele – de data recenta – cu accesul la GMail sau experienta trista a unei companii de hosting dintre cele mai mari si serioase – Rackspace, daca nu ma inseala memoria).
    Ceea ce conteaza este pana la urma modul in care aceste probleme is depasite iar mie mi se pare ca tinerii de la Trilu se misca in aceasta directie.

    Pe masura ce o sa mai cresti o sa inveti cum se fac alegerile in viata. Pana atunci, din fericire, ai destul timp pentru a sari din floare in floare. [pentru a intelege propozitiile de final asteapta momentul in care providerii din .ro vor avea probleme cu accesul la internetul extern sau pana vei vedea cat de greu se incarca uneori clipurile de pe Youtube in .ro]

    anyway, have fun bloggin’. I are back to Melua in me ears now.

  23. Nu am apucat sa le citesc pe toate si imi cer scuze daca intrebarea pe care ti-o voi adresa a mai fost pusa si de altcineva.

    Din moment ce ai reclama pe blog, de ce nu-ti platesti un hosting decent, care sa-ti permita si video direct in blog?

    Te plangi de serviciile trilulilu de parca ar fi avut ei o datorie fix, dar fiiiix fata de tine si de uploadurile tale. Au picat, ai aflat de ce, nu plateai pentru ele, o zi buna! Daca erai pe Flickr Pro, unde platesti pentru niste chestii in plus, acolo intelegeam sa te superi daca picau fisierele.

    Edit: am gasit pana la urma o intrebara asemanatoare cu a mea, la care ai raspuns cu „nu fac chiar atât de mulţi bani din blogging”.
    Daca tu chiar tii la blogul asta, investeste in blog putinii bani facuti din reclama. Trilulilu ar trebui sa aiba echipamente mai bune, mai scumpe, care sa nu mai crape, dar tu sa nu misti un deget din punct de vedere financiar. Du-te pe youtube, they have cookies.

  24. Pe youtube te notifica cand iti sterg un fisier. ;)

    Si da, chiar daca e un serviciu gratis poti sa te plangi de calitatea lui si sa recomanzi oamenilor alt servicu.
    Iar voi tot nu ati inteles care e problema de fapt. :D

  25. Chiar daca tot serviciul asta era gratuit pana la urma de ce sa nu ma supar ca au disparut fisierele mele? Exista totusi si solutii de back-up, nu? Ei daca au vrut sa faca o treaba era frumos sa o duca pana la capat,gratuit sau nu. Lucru romanesc, facut bine ( pana la jumatate ). Din pacate cu chestia asta si-au pierdut CREDIBILITATEA si e normal sa-si piarda din useri si mai normal ar fi sa piarda si din cei care isi fac publicitate pe site-ul lor

  26. Sigur ca exista si solutii de backup. Si atunci de ce nu va faceti backup la fisierele pe care le uploadati?

    E un pic ipocrit sa ii acuzi pe altii ca nu au facut backup in timp ce tu nici macar nu te-ai gandit la aceasta masura simpla de siguranta. Dar e mai simplu pentru tine, ca blogger, sa te bazezi pe un serviciu gratis dar care trebuie sa aiba grija de 5oo.ooo de utilizatori decat sa iti rapesti 5 minute ca sa te asiguri ca ai totul pus la loc sigur.

    Si, fireste, ii mai la indemana sa te superi in primul rand pe altii decat sa iti vezi barna din ochi.

    my 2 cents.

  27. E normal sa ti se trimita un mail sau da, chiar telefon de la „patron”. Din moment ce tu, ca si client (caci asta esti pana la urma, scot aia bani cacalau de pe urma ta) ai oaresce legatura cu site-ul respectiv, mi se pare log sa fii anuntat de orice neregula. E ca un fel de contract de garantie.

    Pace.

  28. Pingback: Draga utilizatorule … am gresit » Dever's Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.