Campania “O aluniţă îţi poate curma viaţa. Un consult ţi-o poate salva”, la sfârşit

Am primit un mesaj de la organizatorii campaniei despre care scriam aici, în care am fost informată că demersul a avut un atât de mare succes, încât programările la toţi cei 263 de medici dermatologi din ţară au fost epuizate. Miercuri au fost suspendate liniile telefonice, pentru că pur şi simplu nu mai făceau faţă celor peste 140 de apeluri pe oră. În doar trei zile, au fost făcute în toată ţara peste 3.200 de programări, iar spaţiul de programări pentru luni, 25 mai, a fost umplut.

Totuşi, dacă această campanie v-a determinat să vreţi să vă faceţi un consult gratuit la un dermatolog, nu trebuie să renunţaţi acum. Tot ce trebuie să faceţi este să mergeţi cu un bilet de trimitere de la medicul de familie la cabinetele din sistemul public de sănătate, pentru a beneficia de un astfel de consult oricând.

Nici eu n-am apucat să sun, iar dacă programările au fost făcute în doar trei zile de campanie, nu înseamnă că nu voi mai merge la dermatolog. Mă bucur că „sistemul de alarmă” a fost tras şi că atâtea persoane s-au înscris.

4 thoughts on “Campania “O aluniţă îţi poate curma viaţa. Un consult ţi-o poate salva”, la sfârşit”

  1. Tu crezi ca toti aia s-au dus la control pt ca sint constiinciosi si si-au dat seama de pericol? Fii serioasa. Au vazut ca e ceva gratis si s-au ingramadit ca oile.

Dă-i un răspuns lui nastylicious Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.