Combinaţia perfectă pentru părul meu

Părul meu, așa cum am mai zis, e aproape distrus de când l-am ondulat permanent. Buclele s-au dus, pagubele au rămas. Între timp, l-am mai scurtat – anul trecut pe vremea asta era foarte lung, până în toamnă a tot crescut, dar la un moment dat nu-l mai suportam, îmi lua prea mult să-l spăl, usuc, piaptăn, îngrijesc. Nu m-am tuns scurt, nu-s nebună, dar e până la nivelul gâtului. Şi da, m-am tuns singură. :P

De-a lungul timpului, am încercat zeci de şampoane şi balsamuri, tratamente pentru păr, măşti etc. Am ajuns la concluzia că sunt prea comodă ca să folosesc chestii care necesită mult timp, cum e loţiunea regenerantă cu petrol de la Gerovital. Sunt produse foarte bune, dar trebuie să-ţi pese foarte mult de părul tău ca să le aplici de două-trei ori pe săptămână şi să stai cu ele pe cap câte 20-30 de minute. Din fericire, la sfârşitul anului trecut am primit de la Farmec noua gamă de produse Gerovital Plant Tratament pentru părul vopsit: Pro Color se numeşte şi conţine şampon, mască şi ser, toate pentru părul vopsit. 

Eu le-am încercat pe toate şi cu şamponul nu m-am prea înţeles – îmi lasă părul prea uscat. Serul mi se pare că nu are nici un efect asupra părului meu, în schimb masca e super. O folosesc în combinaţie cu şamponul Palmolive 2 in 1 Hydra Balance, pe care l-am cumpărat aiurea din supermarket, dar care s-a dovedit a fi foarte bun. Nu spun că părul meu şi-ar fi revenit în mod miraculos, dar cu siguranţă arată mai bine decât înainte să folosesc masca Pro Color de la Gerovital Plant Tratament.

Atunci când am primit-o ca s-o testez, am folosit, cred, o cantitate mai mare decât trebuia. Am zis că dacă tot e de testat, s-o testez de să-i sară capacele. Aşa că într-o lună şi ceva mi s-a terminat, deşi e ditamai „borcanul”. Zilele trecute eram în Kaufland, necăjită că nu găsesc acolo toate produsele Farmec, şi tot bombăneam că nu găsesc „masca mea”, când am văzut-o. Yupee! Costă 17 lei şi ceva, la fel ca şi în magazinul online Farmec. Şi, vă asigur, face toţi banii!

8 thoughts on “Combinaţia perfectă pentru părul meu”

  1. Eu nu mai stiu care e combinatia ideala… am folosit si eu lotiunea regeneranta cu petrol, dar nu mai m-a ajutat. :( Acuma folosesc uleiul de ricin, sa vad daca ma ajuta in caderea parului. Mi-am schimbat si samponul anti-cadere (l-am folosit vreo 2 ani) cu cel regenerant tot de la farmec. Sper sa fie bun.

  2. Și părul meu este foarte distrus pentru că sunt blondă (vopsită, evident :)). După ce am încercat și eu numeroase balsamuri, șampoane, măști și alte cele, am ajuns la concluzia că singurul tratament pentru părul deteriorat și vârfurile despicate este foarfeca, așa că la fiecare 2, 3 luni, îmi tai din vârfuri. Balsamul îl folosesc doar pentru a-mi descâlci părul mai ușor.

  3. Ah,eu când vad cosmeticele astea pline de chimicale ma infior ;) mai degraba as folosi ulei de masline, de ricin, argila,ceaiuri pt.clatire sau faimosul tratament cu galbenus de ou. Da’ ziceai ca esti comoda :) Poate un sampon cu urzica sau mesteacan si cu o compozitie cat mai aproape de natural.Parca Favisan avea ceva acum niste ani.

  4. Incearca ceva fara parabeni si alte cele de pe la plafar sau mag naturiste. La mine metoda asta a facut diferenta intre a ramane cu par de o baie sau a mai avea ceva pe acolo. Plus ca ai sa vezi ca preturile sunt infime fata de supemarket.

  5. Pingback: Cât ţine vopseaua de păr? | Lilişor.net
  6. Eu una sunt o fana indarjita a samponului regenerator de la Gerovital, nu numai ca il face sa scartaie de curatenie, dar ii da si stralucire grozava. Si crede-ma, sunt chiar certata cu toate sampoanele din comert. Si daca nici asta nu merge, recomand sampoanele Phyto din farmacie, sunt niste minuni:x!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.