Crash! Boom! Samsung!

Ultimele trei telefoane ale mele au fost Samsung. Prima dată Note 2, apoi Note 3 și ultimul – și cel mai bun – Note 4. Cum apărea un model nou, cum își făcea telefonul un software update și mergea mai greu. Nu cred că mi s-a părut, și Sebi are același model și mai aveam prieteni carte constatau același lucru. Dar am continuat să ne luăm Samsung, pentru că am ajuns să iubim acest brand, pentru că nu ne înțelegem deloc cu iPhone și pentru că dintre telefoanele cu Android, ne încăpățânam să credem că Samsung sunt cele mai bune. 

Nici măcar atunci când au apărut problemele grave cu telefoanele Note 7 care explodau nu mi s-a părut o problemă prea mare. Nu aveam un Note 7 (de #săracă ce sunt), așa că nu mă afecta această problemă de tip #firstworld. Cine s-a grăbit să dea o căruță de bani pe un telefon abia lansat își merita soarta (de a rămâne fără el, nu de a pierde un ochi sau o mână din cauza exploziei). Încă mă mai uit cu jind la modelele Edge lansate de vreun an, alea cărora li se scurge ecranul pe margini. Probabil asta înseamnă să fii mafiot fan adevărat.

Numai că m-am lovit de următoarea problemă, în anul de grație 2016:

SE DĂ: Pus telefonul la încărcat seara, ca în fiecare seară, pe jos, lângă pat. Încărcător original, cablu original de la Samsung (absolut întâmplător, pentru că îl mai încărcam și cu alte cabluri). Telefonul s-a supraîncălzit și s-a oprit (intrat pe avarie) singur, noaptea.

Dimineața, găsit telefonul închis, cu wallpaper-ul schimbat, cu portul USB topit, cu capacul din spate al carcasei topit în dreptul portului USB și… de atunci nu s-a mai încărcat decât cu un singur cablu din cele aproximativ 10 pe care le am acasă.

SE CERE: Să se ghicească brandul telefonului. (Mă rog, asta era ghicitoarea pentru Facebook, între timp am zis eu de vreo șaptezeci de ori că problema e la telefonul Samsung Note 4)

Între timp, am primit și un diagnostic: nu se mai încarcă pentru că atunci când s-a încins, s-a topit în portul micro USB plasticul din vârful mufei. Absolut din senin. Fără să ruleze vreo aplicație nouă. Fără să îi fac ceva diferit.

Răspunsul Samsung, după ce le-am expus problema pe pagina lor de Facebook? NICIUNUL. Doar nu-s proști, să mă bage în seamă. Ce să-mi și zică? Felicitări pentru alegerea făcută? Schimbă-l naibii, ia-ți un Note ăăă 6?

Referință pentru cine n-a înțeles titlul:

11 thoughts on “Crash! Boom! Samsung!”

  1. Nu e aşa de fain Edge. Bărbatu-meu are, e încântat, dar mie … mi se scurge printre degete :))) nu-mi place.
    Şi eu tot fan Samsung, dar nu modelele Note, ci Galaxy: 2, 4, 6.

  2. din 2007 pana acum am avut 3 iphone`uri. primul model, pe care l`am folosit 4 ani si l`am vandut, a mai fost folosit vreun an si ceva pana cand noul proprietar l`a scapat si i`a spart ecranul, ca altfel ar mai fi mers; iphone 4s pe care l`am avut pana la inceputul lui 2016 (l`am folosit 4 ani jumatate) cand s`a stricat placa de baza (modulul wi-fi si apoi a murit ecranul) si iphone6s de prin februarie 2016 pana in prezent.
    nu cunosc pe nimeni cu samsung sau orice alt brand de smartphone care sa se poata lauda cu niste telefoane care au functionat atata timp fara probleme, majoritatea si le schimbau dupa 2 ani nu ca isi doreau modele noi, ci ca se stricau iremediabil. am o parere proasta despre orice telefon care nu e apple.

  3. Eu am avut mai multe telefoane, majoritatea Nokia. De vreo 4 ani am trecut la Samsung. Primul a fost o gluma de telefon, l-am donat. A mers pana anul asta. Urmatorul a fost Nokia cu Windows. Fain telefon, dar a cazut prada unui defect: cel cu care vorbeam ma auzea foarte slab daca nu vorbeam pe handsfree. Cica microfoanele (da, avea doua, cu care realiza anularea zgomotului de fond) erau defecte si singura solutie ar fi fost inlocuirea lor. Ciudat cum s-au dus naibii la cateva luni dupa ce a expirat garantia!
    Acum am un Samsung dual sim primit de la serviciu. Merge, in general, pana cand isi mai da reset la partea radio si pica ambele sim-uri pentru 1-2 minute. Unde-s telefoanele alea care tineau la tavaleala si aveau baterie care ducea cateva zile bune?

    1. @outlaw: Unchiul meu are un telefon vechi Sony (dumbphone :) ) pe care il foloseste de peste 10 ani si nu vrea sa-l schimbe nici mort. Telefonul ala a suportat lovituri, cazaturi, scapari in apa, calcat de masina si tot se incapataneaza sa functioneze. Singura lui buba este bateria – nu mai tine decat 3-4 zile (bateria originala fiindca noua nu se mai gaseste pe piata fiind prea vechi modelul de telefon). La ce il foloseste el – apeluri, mesaje, calculator, ora etc. este suficient. Pana la urma depinde de fiecare utilizator la ce il foloseste si daca aparatul se incadreaza in necesitatile sale.

  4. Eu am folosit pana de curând un LG Optimus L5-2. O panarama de telefon care a mers ani de zile fără probleme. Ideea e ca acum parcă îmi pare rău că nu am rămas tot la LG. Vechiul Optimus inca funcțional îl țin în torpedoul mașinii și în funcție de necesități îl folosesc pe post de camera video auto sau când e cazul pe gps cu here maps, ca merge si fara net. Am schimbat marca si am trecut la OnePlus 3, un telefon super extra mega lăudat. Doar că mi se întâmplă câteodată să rămân fără semnal pe ambele cartele iar bateria mi se pare o glumă. Si acesta are ecranul puțin curbat si pot sa confirm ca acesta nu reprezintă decât un dezavantaj. Nu înțeleg care a fost ideea cu aceste ecrane deoarece văd multă lume care consideră inutile acele margini curbate. Nu le poți acoperi cu o sticlă de protecție și le poți atinge din greșeală dând telefonului comenzi pe care nu ti le doreai.

Dă-i un răspuns lui maddy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.