Cum să NU scrii un articol despre un eveniment care urmează să aibă loc

Mi-am luat revista Tabu de aprilie pentru că m-a atras layout-ul şui şi pentru că eram curioasă câte subiecte „verzi” se pot trata într-o revistă atât de voluminoasă. Printre altele, am citit – abia azi – un articol despre V for Vintage, un târg de haine noi, dar inspirate din moda secolului trecut. Şi citesc, şi citesc, şi citesc. Aflu că mai mulţi designeri români au creat haine, încălţăminte şi accesorii vintage special pentru acest târg. Aflu şi cine participă la târg, iar la final, citesc: „Dacă n-aţi fost anul trecut, nu ştiţi că târgul se desfăşoară la Cafepedia în mijlocul Bucureştiului, peste drum de Cinematograful Patria. La ora 12 se deschid uşile târgului şi iată pontul pe care trebuie neapărat să-l ştiţi: cu cât ajungeţi mai devreme, cu atât aveţi mai multe şanse să achiziţionaţi cele mai spectaculoase produse. Toate sunt unicat, iar legea «primul venit, primul servit» guvernează asemenea evenimente”. Şi articolul s-a terminat.

Un foarte util detaliu lipseşte: CÂND naiba are loc târgul ăsta? Cum poţi să scrii două pagini despre un eveniment, dar să nu spui ziua când va avea loc? Bine că ştiu la ce oră este, dacă stăteam în Bucureşti, mergeam în fiecare zi, la ora 12, la Cafepedia, aşteptând să-nceapă târgul. Glumesc. Dacă aş fi vrut să ajung, căutam pe net informaţia asta, deşi mi se pare normal să fi găsit, în cele două pagini alocate evenimentului, şi data când se întâmplă .

Editing FAIL!

4 thoughts on “Cum să NU scrii un articol despre un eveniment care urmează să aibă loc”

  1. ma mir ca nu a observat nimeni din redactie asa o eroare. am mai dat si eu pe aradon peste asemenea perle, scriau despre un eveniment si nu pomeneau ora sau locul.
    poate scrie in josul paginii cu font de 5 data cand are loc targul :)

    1. Maddy, nu scrie nicăieri, crede-mă că am verificat, am dat pagina, am întors pagina, nimic.
      2/2, acordăm credit, revista e OK, de-aia am cumpărat-o, da’ când scrii două pagini despre o chestie, ai grijă să nu uiţi să menţionezi când are loc. :D

  2. Pur si simplu a fost mult de munca la editia pe aprilie. O gresala … mai gresesc si oamenii… da, e regretabila insa nu trebuie sa punem la zid acuma. Denia tu lucrezi ca si mine cu ”nasu-n presă”… hai sa le acordam niste credite. Tabu este chiar o revista interesanta si merită cumparata.

Dă-i un răspuns lui 2/2 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.