Curiozităţi şi alte liniuţe

  • Cât ne costă, de fapt, produsele ieftine? Mai mult decât am crede. Cumpărăm produse de care nu avem nevoie, doar pentru că sunt chilipiruri, apoi le punem în casă, unde ocupă loc degeaba şi ne încurcă. Mi-ar plăcea să citesc  cartea despre care se vorbeşte aici.
  • Bogdan Naumovici e supărat pe „onlineri” şi spune că oamenii din offline ştiu că există şi oameni online, dar cei din online nu şi-au dat seama că există şi oameni sau viaţă offline. Şi parcă ar cam avea dreptate.
  • Mă întreb de unde naiba a răsărit moda cizmelor purtate vara. Am văzut vara asta destule piţipoance încălţate cu cizme decupate [sau nu]. De ce? E cald, transpiri, îţi put picioarele, iar tu le ţii goale în nişte încălţări create pentru un cu totul alt anotimp. Chiar nu pot înţelege ce le determină pe piţipoance să se încalţe, vara, cu cizme.

26 thoughts on “Curiozităţi şi alte liniuţe”

  1. Ca-s cul :)
    Scuzati, reformulez: Pitipoancele se incalta vara cu cizme ca-s cul. Nu cizmele, ele :D
    In plus, cocalaru’ nu sta sa miroasa pitipoanca la picioare (tinem, totusi, pumnii stransi, poate scapam de ei).

    Iarna banuim ca pitipoancele poarta sandale si slapi de plaja, ca-i cul afara (io vorbesc la plural ca sa fiu si io cul).

    Sarut-mainile!

  2. De fapt sunt cizmulite crosetate. Ele sunt in trend acum. Nu cred ca le intereseaza asa de mult daca le miros sau nu picioarele- la urma urmelor duduile merg cu mertanu, iar mertanu are aer conditionat. De fapt este o strategie pe care noi, oamenii simpli, nu o intelegem

  3. pentru ca distrugerea stratului de ozon produce schimbarile climei si de aceea se poarta cizme vara dar raman la idee ca se produc schimbari si in mintea oamenilor

  4. Nu prea sunt de acord cu Naumovici. N-am prea inteles sub ce titlu de expertiza si-a dat el cu parerea despre online si oamenii de acolo. Ce-i drept or fi oameni in online care au impresia ca nu mai exista romani neconectati, dar noi ceilalti stim ca sunt undeva la 7 milioane de utilizatori de net in romania, deci nicidecum aproape de cei 22 de milioane cat se zice ca ar fi in total masa potentialului consumator :)(testez si emoticoanele tale)

  5. Nu multi dintre noi cumpara exact ce are de folosit… ne bucuram de reduceri aruncam banii cu usurinta dar ce cumparam nu folosim. Hai sa iau si aia… aaaa uite inca ceva si tot asa pana ajungi la ideea „Ce fac cu ele?” …

  6. @Titus: Cu titlul de „nas” al unor branduri romanesti care, chiar daca nu au fost dezcoltate pe online, au revolutionat piata de advertising. Deci, inclin sa cred ca are niscaiva habar si despre mediul online.

  7. nu ca-s cul (eng.)ci pentru ca le doare in cul (fr.) de ce e estetic si sanatos! important e ca in revistele cu poze pe care le citesc vad astfel de articole de incaltaminte… si ce-i in trend e musai sa achizitioneze ca altfel is expirate si nu mai pot iesi pe bulevard…
    apropo!se pot face cu croseta?? sau se pot impleti din panusi de porumb?? Glumesc

  8. 1. Bani tot dai ca sa te simti bine, atunci cand produsul nu e esential. Argumentul are valoare doar in cazul produselor esentiale. Am invatat asta intr-un joc online, Kapilands http://www.kapilands.com , zilele astea. Acolo majoritatea produselor au calitate cuantificata numeric. Pt. inceput, am cumparat ce era mai ieftin. Timp de o luna am facut asa. Intr-o zi am zis „ia sa sortez si dupa calitate sa vad care-i cel mai scump”. Am cazut jos. Dar apoi m-am uitat la utilitate: ala de calitate mare se scaleaza punct cu punct, asa ca am impartit pretul la puncte (era vorba de publicitate ce voiam sa cumpar eu) si hopa… Nu se mai merita alea ieftine deloc. De la 200 de caps per punct la 19 caps per punct de publicitate e cale lunga :D (asta ca hint daca te apuci sa joci Kapilands :D). Dar nu este valabil peste tot. In productie, nu prea mai merge logica din cauza altor factori care complica treaba, dar doar pt. consum si retail merge perfect.

    2. Ce-i aia „offline”? :)

    3. Or fi totusi cu aer conditionat, sau la cocalari nu prea le pasa de miros cat timp sunt lasati sa futa (iar intru in spam :D) fara obligatia de a le suna si alta data :)

  9. …şi eu port cizme vara şi nu sunt piţipoancă, cel puţin nu cred. Cizma, in modă, este plurivalentă. Cu o rochie, cizmele sunt originale.

    Ca să nu mai explic că o rochie de vară plus sandale de vară, este un look pe cât de finuţ, pe atât de banal. Originalitate zero. Părerea mea.

    I like goth fashion si acolo cizma este obligatorie sau bocancul de piele neagră.

    1. Creatrix, apreciez sincer tonul comentariului tău, dar mai am o curiozitate: când sunt căldurile alea mari, de-ţi vine să te bagi în prima fântână arteziană întâlnită în cale, când se topeşte asfaltul şi ţi-e cald chiar şi în şlapi, nu ai prefera să nu fii încălţată cu cizme?

  10. Nu sunt de acord cu purtatul cizmelor (crosetate) fara soseta (nu ma refer la cele „de iarna”) – exista soseta tip „balerina”, foarte decupate. Dar ce zici, Denisa, de cele ce poarta blugi (lungi) toata vara si pantofi sport (fara soseta). Lor nu le-o fi cald? Lor nu le miros picioarele?

  11. Denisa,

    Mi-a placut ultima ta replica :)) Cat despre purtatul cizmelor vara… E plin Bucurestiul de pitipoance care-si tortureaza picioarele purtand cizme (fie ele si gaurite, decupate sau mai stiu eu) pe asfaltul incins. Fosta mea colega de apartament a purtat vara trecuta niste cizme de velur cu pantaloni scurti. Muream eu de cald cand o vedeam. Ea zicea ca asta-i moda si ca normalitatea e relativa. Eu ziceam ca normalitatea ei e data peste cap.

  12. @Denisa: cand e cald de se topeste asfaltul, evident, prefer să port şlapi. Când e caniculă, probabil şi tu porţi şlapi. Cand e canicula, probabil şi prietena mea cea mai bună poartă şlapi. Insă nu toată lumea gândeşte ca noi.

    Poate că trebe un pic un pic lucrat la toleranţă şi la ideea „nu toată lumea face ca mine si nu toată lumea gândeşte ca mine”.

    Sănătate.

  13. @Anca: No offence, dudette, insa aşa gândeşte si bunică-mea „E normal ce imi place mie”. Acesta nu este un atac. Imi vine cumva să văd ce greu, noi tinerii, il acceptăm pe cel de lângă noi, socotindu-l in afara „normalităţii” pentru ca poarta nishte haine nu-stiu-cum vara. Probabil te-ai oripila de faptul ca eu port ruj rosu la 9 dimineata, indiferent ce spune „Cartea Bunelor Maniere” sau ca am fost la Sziget Festival cu lac negru negru pe unghii, ca cel mai demn emo.

    Sunt nishte opinii cele exprimate mai sus, nu consider ca sunt cea mai mare inteleapta.

    Nu, nu port cizme in momentul asta.

  14. Eu m-am cam săturat să port sandale, papuci şi alte chestii decupate în plină vrară, nu de alta, dar ajung la muncă plină de praf şi cu tălpile negre, de parcă nu m-aş fi spălat o lună picioare…

  15. „De ce? E cald, transpiri, îţi put picioarele, iar tu le ţii goale în nişte încălţări create pentru un cu totul alt anotimp.”

    Pe ale astora le-ai mirosit, asadar…

  16. @TheCreatix: Mai citeste inca o data si poate ai sa intelegi. Nu am spus ca normalitatea = ce imi place mie. Si nu ma lua cu dudette ca nu ne-am tras de sireturi cand am fost mici. Tu poti sa porti ce vrei si cand vrei, fie ca vorbim de cizme vara sau de ruj la 9 am. Ideea era alta, dar cred ca trebuie sa mai cresti putin ca sa o si intelegi. No offence ;) Si asta e tot o opinie :D

    P.S.: Nu a spus nimeni ca tinerii care sunt putin altfel sunt si exclusi de noi, astia care ducem o viata banala :)) Dar vad ca te-ai simtit atacata…

Dă-i un răspuns lui Blogu' Lui Cristi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.