Denisa te învaţă: cum să laşi casa când pleci în concediu

Casa mea este mai mereu plină, aşa că până de curând, când s-a întâmplat să plec pentru două zile şi să mai fiu şi ultima care pleacă, nu m-am lovit de problema / ideea de a lăsa totul în regulă. Şi dacă tot s-a întâmplat, m-am gândit să vă spun şi vouă ce ar trebui să faceţi înainte de concediu sau de weekend, astfel încât atunci când vă întoarceţi, să n-aveţi surprize neplăcute. Plus că postul ăsta va rămâne aici, pe post de „to do list”, atunci când voi avea nevoie să-mi amintesc ce-i de făcut.

Închide toate robinetele de apă. Dacă ai ghinionul ca apa să fie oprită atunci când pleci, ai grijă să nu laşi vreun robinet pornit şi să-ţi scurtezi, astfel, vacanţa.

Dacă ai centrală termică, opreşte-o. Mai nou, eu o opresc şi atunci când sunt acasă şi nu folosesc apa caldă – de exemplu, pe timpul nopţii. Nu încălzeşte apa aiurea şi consumă mai puţin. Iarna e altă poveste, cu căldura.

Nu lăsa gunoiul în casă. Chiar dacă lipseşti numai pentru două zile, pe căldurile astea rişti să dai peste mirosuri care să-ţi mute nasul, la întoarcere. Dacă ai mai multe coşuri de gunoi, goleşte-le pe toate!

Nu lăsa haine la uscat, pe sârmă, în balcon. Nu cred că mai trebuie să spun că soarele de vară le va prăji şi poţi să-ţi iei „adio” de la ele.

Udă florile / plantele – dacă ai – şi lasă-le apă într PET-uri pe care le înfigi în pământul din fiecare ghiveci. Dacă lipseşti mai mult timp, roagă-ţi vecinii să te ajute cu treaba asta. Sau donează-le cuiva mai responsabil.

Scoate din priză aparatura pe care n-o laşi în funcţiune. De asemenea, scoate din priză încărcătoarele de telefoane sau altele asemenea care doar „sug” energia electrică.

Aruncă din frigider mâncarea gătită şi produsele alimentare al căror termen de garanţie se apropie de sfârşit. Ce n-ai mâncat până acum sigur nu vei mânca la întoarcere, plus că e de preferat să găseşti frigiderul gol decât plin cu mâncăruri stricate sau mucegăite.

Goleşte coşul de pâine. Doar pentru că tu vei avea un concediu plăcut nu înseamnă că trebuie să le oferi aceleaşi condiţii şi gândacilor din vecinătate, care de-abia aşteaptă să se înfrupte din firimiturile lăsate de tine!

Nu lăsa geamurile larg deschise. Dacă ai termopane, lasă-le cel mult deschise în partea de sus. Stai la parter? Atunci nu-ţi recomand să le laşi deschise nici atât – gândeşte-te că unui hoţ nu-i va fi foarte greu să se lase cu toată greutatea pe geam, iar acesta se va deschide imediat… Şi nici cu ploaia nu-i de glumit; dacă va fi o furtună cât eşti plecat, o să-ţi ude covoarele, mocheta, parchetul etc.

Nu în ultimul rând, nu uita să încui uşa când pleci!

Dacă aveţi completări, sunt binevenite.

Completări:

Nu lăsa zaţ în filtrul de cafea.

Nu lăsa apă în găleata cu mop din baie.

Pentru alte sfaturi, citiţi şi comentariile.

6 thoughts on “Denisa te învaţă: cum să laşi casa când pleci în concediu”

  1. E bine sa lasi o lumina de veghe intr-una din camerele cu vedere la strada, asa, pentru orice eventualitate.

    Scoateti din priza tot!!! Cine stie ce furtuna vine si va prajeste toata aparatura!

    La sfarsit, nu uitati sa lasati curat in toata casa! Veti vrea sa gasiti ordine atunci cand va intoarceti dintr-un concediu in care sunteti serviti ca la carte!

  2. in cazul in care pleci pentru mai mult de o saptamana sa ai grija sa arunci un ochi si pe datele de scadenta a facturilor ca sa nu te trezesti cu vreo surpriza la intoarcere.

  3. 1. Daca esti plecat mai multe zile roaga un vecin sa-ti ridice corespondenta… o cutie postala plina e un indiciu pentru hot ca nu-i nimeni acasa.

    2. Incearca sa nu lasi rufe nespalate in cos/masina, pentru ca o sa ai destule la intoarcere.

  4. Nu e nevoie sa opresti centrala noaptea, o poti doar trece pe modul Economy, unde nu incalzeste decat apa „la cerere”, cand deschizi robinetul de apa calda. Modul „Comfort” o incalzeste/recircula constant, in caz ca vrei apa. Dar intr-un apartament, chiar si pe Eco o sa vina repejor apa calda, si chiar faci economie la curent cel putin:)

Dă-i un răspuns lui Radu-Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.