Denisa te învaţă: cum să afli imediat câte zile are o lună

Ştiu trucul ăsta de când eram mică, dar m-am gândit că poate nu îl ştie toată lumea, aşa că nu strică să vi-l împărtăşesc.

Aşadar, ca să aflaţi imediat câte zile are o lună, vă puneţi mâinile una lângă alta, închideţi pumnii astfel încât oasele din capul degetelor să se alinieze şi, ca în poza de mai jos, veţi vedea următorul şir. 

Astfel, lunii ianuarie îi corespunde un “deal”, deci are 31 de zile, lunii februarie îi corespunde o “vale”, deci are 28 sau 29 de zile, lunii martie îi corespunde un “deal”, are mai multe zile – 31, lunii aprilie îi corespunde o “vale”, are mai puţine zile – 30.
Mai – 31, iunie – 30, iulie şi august au amândouă “dealuri”, deci ambele au câte 31 de zile, septembrie are 30 de zile, octombrie – 31, noiembrie – 30, iar decembrie – 31.

E foarte simplu, iar metoda asta, până când o să le învăţaţi pe de rost, vă este întotdeauna la îndemână. Literalmente.

11 thoughts on “Denisa te învaţă: cum să afli imediat câte zile are o lună”

  1. o varianta mai eficienta implica folosirea unui singur pumn. cealalta mana folosind-o pentru a puncta fiecare luna pana la cea dorita. astfel pornesti de la articulatia aratatorului spre degenul mic, pe care il dublezi, cand pornesti inapoi (iulie-august)

  2. Eu stiu de metoda asta din clasa a 4-a,domnul invatator aratandu-ne.Oricum pun pariu ca multi nici acum nu stiu.Copii din varsta de azi nu mai invata aceleasi lucruri pe care le invatam noi altadata.E pacat insa poate si ei invata lucruri pe care noi nu le stim.

Leave a Reply to Carti online Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.