E grav!

Primesc ieri, când mă îndreptam spre casă cu un somn cât… casa în mine, următorul SMS de la numărul 1853:

Mihaela + Dani = hârjoneală în public! Citeşte ÎNTREAGA POVESTE în Story! Vezi IMAGINI FĂRĂ PERDEA pe story.ro! În plus, cu Story VOTEZI şi CÂŞTIGI premii de 5.000 ron!

Nu ştiu ce e mai grav: că numărul meu de telefon este într-o bază de date care trimite astfel de mesaje de kkt sau că am ştiut din prima despre ce Mihaelă şi Dani este vorba?

Şi pentru că am primit şi un email de la aceeaşi revistă Story, am dat un click, în mărinimia mea. Click-ul m-a dus pe story.ro, unde sunt mai multe filmuleţe ce par a face teasing pentru o emisiune despre un paparazzo pe numele său Huiban, un bucureştean „de la mama lui”, probabil unul dintre cei mai enervanţi oameni pe care i-am văzut vreodată. Şi Huiban este filmat pe la tot felul de evenimente mondene din Bucureşti, în timp ce fotografiază vedeţii autohtoni şi face comentarii răutăcioase.

L-am analizat ce l-am analizat, până mi-am dat seama de unde-l cunosc: din filmul Paparazzi. Este unul dintre cei trei paparazzi de-aici.

Cât despre „filmul iubirii dintre Mihaela şi Dani”, nu vă agitaţi; e doar o filmare de câteva secunde, în care Mihaela Rădulescu dansează cu Dani Oţil sau doar îl îmbrăţişează, iar deşteptul care a filmat a insistat pe brăţările ei, deci nu li se văd feţele deloc. Ce să zic, dacă aşa se face presă în zilele noastre, la mai mare!

4 thoughts on “E grav!”

  1. Ar manca si rahat numai sa faca publice imagini cu ei. Si ce imagini? De la un dans lasciv? Cat despre numarul de telefon, da, se pare ca toate sunt introduse intr-o baza de date care se poate cumpara… Se asterne incet criza peste Romania si la unii nu le-a iesit prostia de genul asta din cap. Dumnezeu cu mila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.