Astăzi este Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Proclamată de ONU în 1993, Ziua Libertăţii Presei are în primul rând menirea de a susţine dreptul la libera exprimare, menţionat în Articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Este presa din România liberă? Atâta timp cât mai toate marile canale media sunt deţinute fie de oameni politici, fie de afacerişti cu un trecut dubios, presa din România nu este una liberă în adevăratul sens al cuvântului. Televiziunile, radiourile, ziarele sunt, în schimb, libere să atace, de exemplu, adversarii politici ai patronilor. Nu am întâlnit, până acum, vreun patron de ziar care să le dea ziariştilor săi libertate deplină. Asta ar presupune ca ziariştii să-şi poată bălăcări, la o adică, şefii, lucru aproape imposibil de imaginat. Mai toate instituţiile de presă se declară independente, or eu cred că e greu să clădeşti un imperiu media fără nici un fel de susţinere politică.
ÃŽn plus, atâta timp cât, în România anului 2006, ziariştii pot fi luaţi din pat cu mascaţii şi arestaţi pentru şantaj, presa mai are de aşteptat până să se poată declara liberă. Mă refer la cazul Gazeta. Nu ştiu şi nici nu sunt în măsură să fac afirmaţii referitoare la vinovăţia (sau nevinovăţia) celor acuzaţi de şantaj, însă e nedrept să privezi de libertate un om care poate a şantajat, dar în mod sigur nu a omorât pe nimeni.
Anchetele realizate de jurnaliştii români nu au întotdeauna impactul pe care ar trebui să-l aibă şi din cauza consumatorilor de media, care preferă informaţiile „picante” despre vedete (create tot de mass-media, să nu uităm asta) în locul dezvăluirilor despre oamenii care iau decizii care ne afectează. Televizorul este principala sursă de informare a românilor, iar cele mai bine vândute ziare sunt tabloidele de pe a căror primă pagină zâmbeşte, lasciv, o domnişoară aproape dezbrăcată. Televiziunile, prea ocupate să nască vedete peste vedete (ca să aibă, apoi, ziarele despre cine să scrie), rezervă mai puţin spaţiu informaţiilor importante, şi nu o dată vedem politicieni ca George Becali deschizând jurnalul de ştiri. Fără importanţa pe care i-o acordă televiziunile, Becali ar fi rămas, probabil, un om de afaceri (foarte) bun şi un politician mai puţin cunoscut.
Nu o dată am auzit că ni se serveşte ceea ce „se cere”. Televiziunile trăiesc din publicitate, iar ratingul mare se face difuzând programele pe care ştii că oamenii le urmăresc. Şi-atunci, decât să iroseşti timpul de emisie cu anchete, mai bine-i dai românului panem et circenses, că e o „reţetă” sigură, probată încă de pe vremea romanilor.
Nu, presa din România nu este liberă. Trebuie, în primul rând, să se elibereze singură.
Articolul este publicat şi aici: 