Floricica filosofică din portofelul meu Anuschka

Portofel Anuschka

Portofel Anuschka

De mai bine de o lună sunt fericita posesoare a unui portofel din piele Anuschka, pe care l-am primit de la iLux. După ani buni în care am oscilat între portofele mari, în care căram, asemeni lui George, toate hârtiile şi prostiile pe care vi le puteţi imagina, şi portofele mici, în care nu-mi încăpeau niciodată toate hârtiile şi prostiile, o bună bucată de vreme am avut în loc de portofel un fel de portfard sau penar de la IKEA, mare cât o zi de post.

De când am primit portofelul Anuschka, nu-mi mai trebuie nimic [în afară de bani, bineînţeles]. E suficient de mic ca să nu arate ca al lui George din Seinfeld şi suficient de mare pentru toate prostioarele pe care le consider eu strict necesare şi pe care le port după mine oriunde aş merge. 

Portofel Anuschka

Portofel Anuschka

Genţile şi portofelele Anuschka sunt pictate manual şi se vede cu ochiul liber atenţia pentru detalii. Eu mi-am ales portofelul cu fluturi, deşi nu sunt mare fană a acestor vietăţi, pentru că „se asortează” cu fluturele de pe antebraţul meu stâng.Pe lângă că e mic şi încăpător, mai e şi frumosss de nu se poate!

Şi de parcă toate astea n-ar fi fost de-ajuns, când l-am primit am găsit în fiecare compartiment de-al lui câte un mesaj simpatic „plantat” de Irina Radu, unul dintre cele mai cu-bun-simţ PR cu care am avut de-a face de când am blog.

Mesajele pe care le-am găsit în portofel le puteţi vedea mai jos. Au fost frumos aranjate într-o floricică din hârtie în mijlocul căreia era numele blogului meu. Aşa cadouri să tot primeşti!

Floricica de la iLux

Floricica de la iLux

6 thoughts on “Floricica filosofică din portofelul meu Anuschka”

  1. Whoaaa! Ce frumos e! Am intrat la ei pe site si cred ca am luat fiecare geanta in parte si am analizat-o. Stiam de ele dar sunt asa faine ca mereu le admir cu orele. Adevarate opere de arta! Sa porti minunatul portofel fericita! :)

  2. Sa il folosesti cu placere, Denisa. Ne bucuram ca portofelul Anuschka te binedispune in fiecare zi. Nu-i asa ca e mai incapator decat s-ar crede? :D

Dă-i un răspuns lui iLUX Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.