Fugiţi, vine Valentin!

Eu am mai zis că-mi place luna februarie pentru că e ceva mai scurtă decât celelalte şi iau salariul mai repede cu vreo două zile. Dar există un motiv pentru care nu-mi place luna lui Făurar: Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor sau Sfântul Valentin.

Nu aveam noi, românii, destui sfinţi de sărbătorit, aşa că de câţiva ani s-a „impus” şi Valentin ăsta, care vine la pachet cu inimioare roz, ciocolăţele, trandafiraşi şi lenjerie intimă sexy. De parcă nu s-ar fi stabilit că inima n-are nici o treabă cu iubirea, dimpotrivă, creierul este responsabil pentru tot ce se întâmplă şi sus, şi jos. De parcă „iubi” n-ar putea să-ţi ofere ciocolată şi în alte zile, numai în 14 februarie. De parcă în toate celelalte zile ale anului, tu porţi chiloţi din bumbac, „gogoşari” rupţi în fund.

Poate o să spuneţi că avem şi noi Dragobetele nostru, că nu ne trebuia o sărbătoare de import pentru a ne iubi mai intens într-o zi. Sictir! Cine a zis ceva despre Dragobete înainte să ne invadeze inimioarele lui Valentin? Nimeni. Atunci lăsaţi-l în plata Domnului, dacă nu ne-a interesat până să apară Valentin, de ce ne-ar interesa acum?

Vreţi un motiv ca să vă faceţi cadouri? Oferiţi-i jumătăţii voastre mai bune un cadou cu ocazia zilei de luni; cu ocazia orei 19, pe care o avem în fiecare zi; cu ocazia răsăritului soarelui; cu ocazia împlinirii a şapte zile de când s-a terminat săptămâna trecută. De ce avem nevoie de o anume zi în care să iubim? Ştiu că deja sună a clişeu, pentru că nu sunt singura intoxicată de atâta iubire în luna februarie a fiecărui an, dar asta nu mă opreşte să mă plâng când vreau eu. :D

Kitsch-uri precum chiloţei de unică folosinţă, fabricaţi în China şi dispuşi în formă de trandafir pe o coadă verde, din plastic, muţunei, ursuleţi şi alte animăluţe din pluş/plastic, roz sau roşii, întotdeauna cu o inimioară în braţe, pe care va scrie un mesaj siropos sau numele celui sau cerei pe care îl/o iubeşti etc ne vor invada. Şi după ce Ziua Îndrăgostiţilor va trece, îndrăgostiţii se vor întoarce la programul lor obişnuit, la certurile periodice, la bătăi şi alte cele. Iar peste un an, în 14 februarie, totul va fi iarăşi roz, iubirea va pluti în aer, se vor cheltui mulţi bani pe cine romantice, lumânări roz, ursuleţi şi inimioare. Şi tot aşa…

13 thoughts on “Fugiţi, vine Valentin!”

  1. Ăştia care vând crezi că se plâng? Ehe, încă cât profit au. Treaba asta cu Valentine’s Day e asemenea cu Halloween, doar că la ultima s-a importat direct, nu s-a mai găsit vreun motiv gen Dragobete.

  2. Acelasi kitsch este si Craciunul si Pastele, cu toata aura de religiozitate care le inconjoara. Trebuie sa acceptam ideea ca in urma cu o suta de ani nu se stia nici despre Mos Craciun, nici despre Iepuras. La fel ca Valentin, ele au venit pe cale „comerciala” – adica se vand mai bine decat religia.
    Probabil peste o suta de ani Valentin va fi deja foarte bine incastrat in viata noastra, ca si cand ar fi acolo de cand vremea.

  3. Eu cred ca am sa petrec 14 februarie cu o sticla de bere in fata-mi sau la o tequilla cu fetele mai solitare ;) Oricum, reusit articol si interesanta idee despre „ziua roz” a anului, care si asa este destul de costisitoare in doi :)

  4. @Ronnie: peste 100 de ani vorbim deja despre copii nostri. Dar imi place optimismul! :)

    Chiar daca luna asta are doar 28 de zile, asa de bine s-a nimerit ca sunt 20 lucratoare. Asa ca tot aia e…

    Si sarbatoarea asta chiar e cea mai patetica dintre toate. Cumparati iubire pe 14! Hai la iubire! Cine mai vrea, cine nu are? O bucata de iubire la pachet, domnule?

  5. hai sa fim seriosi, care femeie poate zice cu mana pe inima ca realmente nu`i pasa daca prietenul/sotul vine acasa de 14 februarie cu palma`n fund si ignorea complet ziua, chiar daca e sarbatoare „de import” ? nu mai fiti asa cinice…

  6. Intr-adevar, sa zici ca iti displace profund semnificatia lui Valentin ar insemna sa ii dai prea multa importanta. Se exagereaza cu sarbatoritu’ din motive evidente, comerciale, dar simbolul ii destul de inocent as zice eu, il putem intrebuinta dupa bunul plac si in doze rezonabile.

  7. Deja?! Pai esti ceea ce se numeste o persoana publica si sper sa fie asta cea mai suparatoare dintre consecinte :) Altfel, ti se justifica atitudinea cand sunt atatia oameni harnici care isi iau datoria sa trimita mesaje (roz, dupa caz) cu orice ocazie. Exista oare vreun remediu?

  8. Prin „mesaje roz” mă refeream la acele e-mail-uri trimise de magazine online, agenţii de turism şi alte site-uri care vor să îşi promoveze ofertele „speciale” de Valentine’s. :)

Dă-i un răspuns lui Elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.