În zadar!

Folosesc expresia asta de când mă ştiu, dar abia de curând am avut curiozitatea să aflu etimologia cuvântului „zadar”. 

Ştiam că există o localitate cu numele ăsta, şi numai când am văzut că ea este în Croaţia, în mintea mea s-a făcut următoarea legătură: Zadar – Croaţia – Pula.

Poate că înaintaşii noştri, mai pudici decât noi, au transformat expresia „a [se] duce în / pe P*lă” în „în zadar”. Dexonline mă contrazice, însă:

ZADÁR s. n. (Rar) Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. (Curent) În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deşert, în van. [Var.: zădár s. n.] – Din sl. za darŭ.

zadár adv. – În locuțiunea în zadar: în van, inutil. Sl. za darŭ „de dar” (Miklosich, Lexicon, 153; Cihac, II, 90), cf. dar. Pentru evoluția semantică, cf. pol. zadar „de dar” și „inutil”, rom. degeaba, sp. de balde și en balde, rus. daram „dăruit” și „inutil”. – Der. zadarnic (var. Mold. zădarnic), adj. (inutil, van); zădărnici, vb. (a face inutil, a face să nu se realizeze ceva); zădărnicie, s. f. (vanitate, inutilitate).

Za darŭ ănseamnă, deci, în slovenă, pentru dar, adică de dar, adică de gratis, adică… degeaba. Adică e în zadar să faci o treabă, e inutil, o faci gratis, nu primești nimic pentru asta.

Etimologia cuvintelor este fascinantă! În altă ordine de idei, căutând pe Shutterstock o fotografie cu care să ilustrez articolul ăsta, am concluzionat că Zadar, orașul croat, este minunat. Sper să ajung vreodată pe acolo!

Foto: Zadar, de la Shutterstock

4 thoughts on “În zadar!”

  1. Anul trecut am fost in Medulin. E paradisul rulotelor si al camperelor. Mi-a placut foarte mult. Am vizitat si Pula, dar mai mult mi-a placut Rovinj. In august era multa aglomeratie, cu parcarea a fost greu de tot.

    Anul asta merg in Nin, aproape de Zadar. Ma astept sa fie la fel de frumos.

  2. Noi am facut o excursie in Croatia inainte sa se nasca piticul nostru, in 2012. E de vis. Am stat o saptamana pe insula Rab. Mancarea e incredibila. Apa marii zici ca e de baut, asa-i de limpede. (Google Lopar beach)
    Apoi am stat in Split si la final cateva zile Dubrovnik.
    Totusi sunt multe chestii pe care le-am ratat. De la parcurile nationale pe care le au, pana la cateva plaje si orasele de basm.
    Astept sa mai creasca baietelul nostru si o sa reincepem sa mergem acolo in vacante.
    Mergeti. E minunat si pentru Sebi e o ocazie buna sa-si plimba motocicleta pe viraje.

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.