blog my mind ☕
Naționalismul. Un fel de boală mintală, de obicei apare sub forme ușoare, dar pe alocuri s-au întâlnit cazuri extreme. Este „atunci când” ți se pare că un atribut oarecare, pentru care tu nu ai nici un merit, îți acaparează viața, gândurile, sentimentele, și tu chiar crezi că ai vreun merit pentru culoarea pielii, locul în care te-ai născut, limba maternă. Read More …
La radio, dar nu numai, aud destul de frecvent „NEAȚA BUNĂ!”. Oameni buni, ‘neața e short for (adică prescurtarea de la) „bună dimineața”. Deci a spune NEAȚA BUNĂ e ca și cum ai zice bună dimineața bună. Nu mai fiți tâmpiți.
Folosesc expresia asta de când mă ştiu, dar abia de curând am avut curiozitatea să aflu etimologia cuvântului „zadar”.
Iubesc limba română. E ciudată, e grea, în ultimii ani, corectitudinea gramaticală în lima română pare să fie apanajul elitelor, rezervată celor câteva persoane care mai au răbdarea să o înțeleagă. Și totuși… se spune că limba evoluează, că se adaptează vremurilor.
Am scris mai demult pe blog că deși sunt născută în Timișoara, nu sunt bănățeancă decât cu numele. Iar teoria asta mi se confirmă de fiecare dată când mă lovesc de câte un regionalism pe care nu-l cunosc. Și-s multe tare! Acum mai bine de 10 ani, un băiet mi-a citit o poezie scrisă numai Read More …
Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate Read More …
Trei chestii pe care le-am descoperit de ceva timp şi am tot uitat să le „notez” aici, ca să rămână pentru posteritate: Brozba, şleahta şi zadar. Sunt trei cuvinte intrate în limba română de pe la vecinii noştri, aşa că haideţi să aflăm împreună ce înseamnă fiecare. Brozba [sau rutabaga] Când eram mică, în satul bunicilor mei, Read More …
Cred că, în cercurile noastre de prieteni, cu toţii ne referim la fecale folosind cuvântul… colocvial. Ştiţi la care mă refer. Singurele momente când spunem că avem sau nu avem scaun regulat sunt când ne aflăm în cabinetul medical sau în faţa unui doctor [medic, nu doctor în ştiinţe politice, că ăla n-are legătură] şi, eventual, când Read More …
Știu că pare un tic verbal când te întreabă într-una de ce, dar reamintiți-vă că nu întreabă pur și simplu. Nu, adevărul e mult mai dureros – întreabă pentru că chiar vrea să știe de ce. Văd că multă lume încă nu ştie când se scrie „într-una” şi când „întruna”, aşa că m-am gândit să Read More …
Nu-i aşa că, atunci când medicul îţi prescrie antibiotice, ai vrea să le poţi lua fără grijă? Fără să te gândeşti că, poate, au greşit dozajul substanţei active? Fără să-ţi fie teamă că au externalizat producţia şi că te vei trezi că ai luat, de fapt, alt medicament ambalat în cutia de, să zicem, Klacid? Mie Read More …
Dintotdeauna m-au amuzat unele cuvinte „româneşti”. Or fi ele româneşti, dar de cele mai multe ori au origine străină. Aşa şi cu prăvălie: când îl rosteşti, primul lucru care îţi vine în minte nu este un mic magazin, ci un loc în care s-au prăvălit câteva mărfuri care te aşteaptă, grămadă, să le cumperi. Dar Read More …
Acum câteva zile, înainte de a pleca la Sibiu, Sebi mă cheamă să-mi arate, amuzat, un e-mail pe care l-a primit. Mesajul era cel de mai jos: