„Isteria AH1N1”

Ăsta era titlul unei ştiri de pe Realitatea. 5.500 de oameni s-au vaccinat, sâmbătă, împotriva gripei noi. Gripă nouă, pentru că, mă-nţelegi, nu mai e politically correct să-i spui gripă porcină. O angajată – asistentă sau medic – de la Institutul „Matei Balş” striga la oamenii aflaţi la coadă, prin microfonul reporterului Realitatea, că personalul medical este extenuat, două asistente au leşinat din cauza epuizării, din cauză că toţi s-au trezit acum, după moartea lui Toni Tecuceanu, că vor să se vaccineze.

– De ce aţi venit abia acum să vă vaccinaţi?
– Păi am văzut câte cazuri au fost, câţi oameni au murit…
– Dar puteaţi să vă faceţi vaccinul şi în decembrie.
– Da, dar n-am avut încredere.

A murit o vedetă. Odihnească-se în pace, nu am aflat de existenţa lui Toni Tecuceanu până când s-a îmbolnăvit de AH1N1. A murit o vedetă şi toată turma vrea vaccin pentru imunizare. Şi până în decembrie 2009 au murit destui oameni şi populimea nu s-a înghesuit la vaccinare, dar dacă până şi pe Toni Tecuceanu l-a „doborât” gripa, înseamnă că ni se poate întâmpla şi nouă.

Nu se gândeşte nimeni că stând la coadă cu alte câteva mii de persoane ca să fii vaccinat ai mai multe „şanse” să iei virusul decât stând acasă şi schimbând naibii canalul? Înţeleg, oamenii care intră în contact cu [mulţi] alţi oameni au nevoie de vaccinul ăsta, dar dacă eşti casnică şi singurul contact îl ai cu vânzătoarele de la piaţă şi supermarket, de mi se pare mai riscant sî te amesteci dintr-o dată cu alte 600 de persoane doar ca să te imunizezi. Tata a răcit urât după ce a stat la coadă la spitalul din Deva. S-a tratat, i-a trecut, mergem mai departe.

Isteria AH1N1 nu ar fi existat dacă nu ar fi fost alimentată de televiziuni. Aceleaşi televiziuni care-şi trimit reporterii să filmeze „purcoiul” de oameni care stau cu orele la coadă pentru vaccinul împotriva „gripei noi”.

Update: citiţi şi părerea lui Liviu.

60 thoughts on “„Isteria AH1N1””

  1. SUNT 2000 DE TULPINI DE VIRUS GRIPAL .VACCINUL TE FACE IMUN !!!! …. LA O TULPINA -….RESTUL DE 1999 TULPINI POATE SA-TI PROVOACE BOALA. CARE-I PROBLEMA ISTERIEI LA VACCINARE ??!

  2. Nu mai retin exact publicatia care a facut o comparatie intre „gripa normala” si „gripa noua” unde spunea ca la gripa normala nu te doare capul, nu ai febra ai doar mici scurgeri nazale. Nu stiu cum se face dar ultima data acum 2 ani cand am avut gripa simptomele au fost :greata,febra 40’C,tuseam,slabita atunci inseamna ca aveam gripa porcina??

    Gripa asta sau ce o fi poate fi evitata daca ne intarim sistemul imunitar pe cale naturala, sa lasam carnatii si slanina la o parte si sa mancam multe fructe,legume,lactate carne fiarta/gratar si sa vezi cum nimeni nu mai pateste nimic.

  3. pai in SUA in 2009 au murit de zece ori mai multi oameni din cauza gripei normale decat din cauza gripei porcine. Daca in doua zile consecutive, unor oameni le cade caramizi in cap, dintr-o cladire, mergand pe trotuar, in a treia zi cumparam toti casti de protectie?

  4. ma distreaza ca la o gripa comuna nu se agita nimeni, oamenii stanuta in tramvai, se duc bolnavi cobza la birou, isi continua viata in mod normal, dar cu muci si tuse. acuma ca`i o gripa mai speciala deja e mega paranoia.

  5. Call me paranoid but I think it’s all a great conspiracy. Nu m-am vaccinat si nici nu am de gand, click pe numele meu pentru un articol referitor la H1N1 si toata valva care s-a creat in jurul acestui virus..

  6. in pimul rand ma enerveaza prostii,cei mai periculosi fiind aia care cred ca stiu si in plus se apuca sa scrie fara sa citeasca.dupa mine,cel mai important pas spre cunoastere e sa spui”nu stiu”,pe urma vezi tu.cati din cei care isi dau cu parerea stiu ce e acela un virus,cum se transmite,cum se multiplica si cum se combina si se recombina informatia genetica.se vehiculeaza faptul ca cei care produc vaccinul fac o afacere din asta.institutul cantacuzino e de stat si vaccinul costa 4 lei si e gratuit ptr populatie.medicii de familie nu castiga nici ei nici-un ban pe tema asta,doar balamuc in plus.acum m-am convins definitiv si irevocabil ca si printre medici sunt multi prosti si chiar si mai rau multi idioti.cum naiba daca te duci in africa faci vreo 10 vaccinuri,cand esti mic faci la fel,o gramada de vaccinuri..antipolio,antirujeola,etc.. iar acu asculti o intreaga campanie contra vaccinarii.sunt curios,dintre cei care vorbesc si au in mana un instrument uluitor cum este internetul,a citit cineva ceva documentatie la cantacuzino?sau si mai simplu a citit cineva ceva despre virusi,despre vaccinuri?vorbesc despre articole stiintifice nu despre rahaturi pseudostiintifice.am o prietena biolog,minte brici,nu s-a vaccinat pana acum ptr ca a auzit si ca i s-a parut,i-am zis de la obraz..ai citit ma otv-isto?la fel un prieten bun,informatician beton..acu o luna trebuia sa faca copilu la scoala vaccinu,i-am zis ca asa cum citeste documentatie ptr lucrul cu bazele de date asa si aci,e simplu..citesti,pricepi,vorbesti..a motivat ca e racit copilu ca vin sarbatorile si sa nu stea stresat de efectele adverse.acu s-a apucat de citit,s-a informat si vrea sa-l faca azi sau maine.eu m-am vaccinat inainte de isteria asta si m-a durut,m-a jenat mai bine zis mana o zi.acu un an a fost o intreaga isterie impotriva hpv inclusiv dobitocul ala de ministru de a fost de la psd..bazac..spre sfarsitul mandatului l-am auzit ca incepuse sa faca propaganda pro vaccinare hpv.nu vreau sa avem mortalitati printre noi ca sa fiu eu confirmat in pareri si in ziceri.am facut infarct la 38 de ani,stiu cat de usor se poate muri si nu prea ma mai impresioneaza dar multi din astia care braveaza ,cred ca si-ar schimba chilotii de trei ori pe minut daca ar fi cu morcovu la fundu lor.sper ca singura concluzie a insiruirii mele de cuvinte sa fie:cititi inainte sa vorbiti si sa scrieti !

  7. 1. nu multumesc.. nu m-am imbolnavit de 1 an jumate deci e clar ca nu-mi trebuie nici un vaccin..

    2. gripa AH1N1 nu are legatura cu porcii.. i s-a pus numele asta ca sa para mai periculoasa si ca sa strice piata carnii de porc

    3. gripa AH1N1 a creat cateva zeci de mii de victime anul trecut.. gripa normala creeaza sute de mii anual..

    4. a murit Toni Tecuceanu.. hopa toti trebuie sa ne vaccinam.. mergem toti ca si animalele fara sa stim ce vaccin ne facem.. imi pare rau pentru ca asociem aceasta mascarada cu un actor mare.. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace..

    5. cine nu se streseaza, cine se alimenteaza corespunzator, cine mai ia si vitamine naturale pe langa nu are nevoie de nici un vaccin.. eu nu m-am imbolnavit de 1 an jumate si nici n-am sa ma vaccinez.. de ce? unu la mana pentru ca n-am nevoie pentru ca iau niste vitamine de calitate in fiecare zi si doi la mana, pentru ca n-am incredere in aceasta strategie care a fost creata pentru ca unii sa-si vanda anti viralele..

  8. Mda, a murit cineva mai cunoscut si dau navala „desteptii” care au fost prea ocupati pana acum. Traiasca Mama Isterie!!
    P.S. Sa-i fie tarana usoara lui Toni Tecuceanu, insa eu nu stiam de el… si foarte probabil nu-l stiau multi, multi altii… pana nu s-a ciocnit cu gripa, la colt de strada.

  9. 1. nu multumesc.. nu m-am imbolnavit de 1 an jumate deci e clar ca nu-mi trebuie nici un vaccin..

    2. gripa AH1N1 nu are legatura cu porcii.. i s-a pus numele asta ca sa para mai periculoasa si ca sa strice piata carnii de porc

    3. gripa AH1N1 a creat cateva zeci de mii de victime anul trecut.. gripa normala creeaza sute de mii anual..

    4. a murit Toni Tecuceanu.. hopa toti trebuie sa ne vaccinam.. mergem toti ca si animalele fara sa stim ce vaccin ne facem.. imi pare rau ca asociem aceasta mascarada cu numele unui mare actor al acestei generatii..

    5. cine nu se streseaza, cine se alimenteaza corespunzator, cine mai ia si vitamine naturale pe langa nu are nevoie de nici un vaccin.. eu nu m-am imbolnavit de 1 an jumate si nici n-am sa ma vaccinez.. de ce? unu la mana pentru ca n-am nevoie pentru ca iau niste vitamine de calitate in fiecare zi si doi la mana, pentru ca n-am incredere in aceasta strategie care a fost creata pentru ca unii sa-si vanda anti viralele..

  10. Eu am purtat o discutie pe tema asta cu un tip care era director la sanatate pe judetul giurgiu si mi-a explicat ca este un vaccin care se testeaza acum, pe istericii care se vaccineaza….nu este un produs sigur,nu i se cunosc reactiile adverse
    Sunt de parere ca virusul a luat nastere cu scopul de a repune pe picioare imperiile farmaceutice care cel putin in SUA au cunoscut, o data cu criza financiara, pierderi de miliarde de dolari. Sugerez sa facem un joculet in care sa ghicim de la ce animal mai luam gripa la anu,va reamintesc ca vaca,puiu si porcu vor fi taiate de pe lista.

  11. 1. nu multumesc.. nu m-am imbolnavit de 1 an jumate deci e clar ca nu-mi trebuie nici un vaccin..

    2. gripa AH1N1 nu are legatura cu porcii.. i s-a pus numele asta ca sa para mai periculoasa si ca sa strice piata carnii de porc

    3. gripa AH1N1 a creat cateva zeci de mii de victime anul trecut.. gripa normala creeaza sute de mii anual..

    4. a murit Toni Tecuceanu.. hopa toti trebuie sa ne vaccinam.. mergem toti ca si animalele fara sa stim ce vaccin ne facem.. pacat totusi ca numele acestui mare actor este asociat cu aceasta mascarada.. ce sa mai zic de faptul ca pneumonia nu este acelasi lucru cu gripa..

    5. cine nu se streseaza, cine se alimenteaza corespunzator, cine mai ia si vitamine naturale pe langa nu are nevoie de nici un vaccin.. eu nu m-am imbolnavit de 1 an jumate si nici n-am sa ma vaccinez.. de ce? unu la mana pentru ca n-am nevoie pentru ca iau niste vitamine de calitate in fiecare zi si doi la mana, pentru ca n-am incredere in aceasta strategie care a fost creata pentru ca unii sa-si vanda anti viralele..

  12. exact ce ziceam..cronica carcotasilor e un fel academia de stiinte medicale,bebelusa delia e streiunu cercel travestit,gainusa e detinatorul secventei de gene dinspre partea aviara iar huidu e responsabil cu partea porcina,otv-ul lui dan diaconescu direct e similar cu nasa si tradati in dragoste dezbate impactul fenotipic al crizei asupra structurii buzunarelor proprii.in concluzie..unii nu pricep nici atunci cand citesc.

  13. Whatever, e doar o gripa cu nume, asta e tot. Si altele pot fi la fel de periculoase daca nu sunt tratate. Si cei care au murit? Asa, aveau n boli pe langa asta…
    Mi se pare o ineptie sa-ti faci vaccinul asta, mai ales ca un vaccin presupun creare anticorpilor ceea ce duce la scaderea imunitatii, mai ales in perioada asta, a iernii, cand ne confruntam si cu altele si, in plus, introducerea in corp a unei forme a virusului. Mereu am considerat vaccinul un fel de a-ti provoca singur boala. Nu stiu ce sa zic, mereu nu am avut incredere, mai ales ca stiu ca odata, imediat dupa ce mi-am facut vaccinul anti-gripal, m-am imbolnavit. Serul e mai bun :ygrin: , tot imunitate artificiala, dar macar nu-ti oboseste organismul si in cazul in care apare ceva, poate sa faca fata mai bine provocarii. Acum bat campii deja.

  14. pai daca te-ai imbolnavit concomitent cu vaccinarea?ai mai facut vaccinari de la nastere si pana acum?eu tot incerc sa zic aci :cititi fratilor,cititi!unu baga vitamine in el si gata e imun,mai zice ca AH1N1 e fara porc ca porcu e bagat asa sa avem si nitel colesterol.bai frati si surori ce pana mea…fiecare pentru el..de ce sa-mi sparg io creierii sa nu moara ma-ta?cu cat mai putini la masa cu atat mai bine..binele cu forta,cel putin la gagici..se cheama viol.

  15. laur esti o marioneta… mor mai multi oameni pe ani dintr-o gripa normala decat din gripa porcina, gripa porcina este de cel putin 100 ani. vaccinul asta este exact ca cel impotriva gripei teoretic iti ofera o protectie practic poate sa nu aiba efect.
    Gripa porcina este o alta tulipna a unei gripe normale… trebuie sa fi tampit sa mori de gripa in ziua de azi avand in vedere ca nu mori in cateva zile ci 1 luna 2 in timp ce situatia ta se rautateste. Daca nu te duci sa te tratezi chiar daca tu cand tusesti iti scuipi plamanii pai atunci meriti sa mori.
    Apropo hai sa va pun si eu o intrebare, de ce a fost retras cel mai eficient medicament impotriva virusilor (de orice fel) a fost retras din farmacii?

  16. mai edy,am 120 de litri sa zic asa,aproape 1,80 si mai dau si 2-3 ore/zi la rame pe dunare.daca e o amenintare la muschi ,mi se rupe,daca e o amenintare la encefal..sa stii ca o sa cam carcotesc..

  17. Asta demonstreaza cit de inteligent esti,pe principiul ”muschii mei minte nu are”(citat dintr-o manea)…Iar ue sa-i dai la mamitica ta care te-a facut asa destept…

  18. @Dani: Vorbeşti mult şi prost :)

    Vitaminele naturale sunt compuşi organici folosiţi de către corp în cantităţi mici pentru diverse procese metabolice … nicidecum pentru protecţia împotriva aerului infectat.

    Mai dă pe la şcoală … habar nu ai ce înseamnă vitaminele.

  19. Daca un corp are o alimentatie corespunzatoare, un program de odihna corespunzator, sport zilnic (20-30 minute) iar individul nu are parte de stres foarte mult atunci corpul respinge majoritatea virusilor si confera o oarecare imunitate.
    Cel mai bun mod de a lupta impotriva virusilor e prin intarirea organismului.
    Dani nu ai cum sa fi imun de la vitamine.
    Nu puteti sa aveti si voi o cearta mai interesanta? Aceleasi replici care le auzi peste tot…

  20. imi cer scuze ptr iesirile nesportive.normal ca un sistem imunitar in stare buna iti asigura o protectie corespunzatoare.o alimentatie corespunzatoare si echilibrata,un nivel scazut de stres sau chiar zero contribuie la buna functionare a organismului.cum sa zic..cu cuvintele mele sa nu se interpreteze si sa apara iar un casus belli..europenii cand s-au dus in lumea noua au omorat,pe langa alte moduri si involuntar sa zicem asa cu bolile venite odata cu ei,daca nu ma inseala memoria,variola si chiar banala gripa.acum fiecare hotaraste ptr el ce-si baga in fund sau in vena dar nu sunt de acord cand nu ai o pregatire solida in domeniu sa incerci sa impui si altora,poate mai putin mobilati la minte,ce crezi tu despre un domeniu unde repet,nu esti specialist,nici macar autodidact si ai vagi idei despre cum sta treaba.daca era vorba despre cum joaca steaua sau dinamo..e ok sa ne dam cu parerea ca si chibiti, dar sa contrazici niste specialisti,nu pe mine,niste oameni cu multe scoli si multe nopti umplute cu carti,fara sa ai macar o idee despre :genetica,virusologie,vaccinuri mi se pare de porc.eu,sa zic,asa am invatat biologia(inclusiv genetica) la nivel de olimpiada(din greseala),sotia e medic veterinar(din vina ei)am habar despre sa zicem bolile transmisibile de la animale la om(nu vorbesc de gripa)si stiu ce periculoase sunt tocmai ptr ca sistemul nostru imunitar nu e „antrenat”sa le faca fata.cam acest lucru fac vaccinurile ptr sistemul nostru imnunitar..il „antreneaza”.mai simplu de explicat nu cred ca se poate…si ca la fotbal la antrenamente,nu iti trebuie numai antrenor ci si un corp sanatos alimentat echilibrat si natural,iti trebuie teren(loc de viata sanatos),echipament(imbracaminte adecvata de sezon)..etc si nu in ultimul rand ceva care trebuie la fiecare si are nevoie de el in ultima instanta..noroc!

  21. @STAR eu iti sugerez sa citesti mai multe despre vitamine si minerale.. o sa ramai uimit de ceea ce o sa gasesti.. si da sunt compusi organici din care noi ne luam antioxidantii necesari care ne apara organismul cat de cat (depinde de calitate) de factorii externi.. de aia multi care iau vitamine de calitate se imbolnavesc foarte greu (ex http://sanathon.ro/tag/vitamine/).. n-am zis ca suntem imuni complet, dar ne ajuta sa luptam contra multor boli.. acum depinde si de organism..

  22. Sa ma bag si eu: disputa asta pro si contra vaccinurilor este veche, e plin pe forumuri de asa discutii, vad ca a ajuns si aici, oriunde se porneste o discutie despre vaccinuri degenereaza in atacuri si alte cele…
    Eu cred asta: aveti puterea de a alege, asa ca alegeti fiecare ce vreti sa faceti cu organismul vostru, dupa ce V-ATI INFORMAT.
    Atat.

  23. pana acum cateva zeci de ani antioxidantii din corpul nostru plus cei din fructe si legume ne aparau contra anumitor boli, dar de ceva timp incoace nu ne mai pot apara pentru ca factorii ca si poluare, radiatii ultraviolete si schimbarile de vreme dese sunt prea puternici..

    ce sa mai zic de alimentatie necorespunzatoare (prea mult fast food) si stres care tin direct de noi.. noi nu prea mai consumam fructe si legume pentru ca „n-avem timp” si pentru ca nu prea mai sunt naturale.. de aceea trebuie sa completam cu vitamine si minerale, binenteles organice de calitate nu orice tip.. ce sa mai reducem nivelul acestor factori de mai sus..

  24. @strumfita cu esarfa „Mi se pare o ineptie sa-ti faci vaccinul asta, mai ales ca un vaccin presupun creare anticorpilor ceea ce duce la scaderea imunitatii” deci dam voie sa ma tavalesc de ras, domnisoara, tot vad ca iti place sa citesti, ar fi bine cum zicea laur sa mai cititi si articole de specialitate chiar daca sunt mai light, eventual prospecte, pt ca afirmatia dvs. e un paradox

  25. nu stiu ce sa fac, am vorbit cu doctorul de familie si m`as duce sa ma vaccinez maine. am citit o serie de articole negative despre vaccin si nu mai am nici un reper sa deosebesc adevarul de minciuna.

  26. Am avut ghinionul sa ajung la urgenta. Acolo treaba nu e roz deloc. Oamenii suspecti sau confirmati cu „gripa” noua asteapta la coada la lab 1 (e vb de orasul constanta) fara masca, fara sa-i intereseze ca ar putea face rau mai multor persoane. De evitat zonele astea daca nu aveti o masca (stiu ca e greu, la urgenta in general ajungi de nevoie si nu ai timp sa mergi la farmacie sa-ti iei o masca).

  27. Cand a murit Toni Tecuceanu, si eu m-am speriat putin; caci iata cum gandeste un om de rand: „in jurul meu nu cunosc pe nimeni sa se fi imbolnavit de gripa porcina, si nici nu am auzit chiar de nimeni”; in momentul in care Toni a murit, DEJA omul de rand auzea de cineva, „cunostea” astfel pe cineva ce a avut de suferit. Si tanar si-n putere pe deasupra…

  28. mi se pare un meci stiinta contra pseudostiinta.specialisti contra habarnisti.am obosit sa strig e pur si muove..acu o luna ceream o sustinere ptr proiectul johannis,acu vad ca ma lupt cu morile de vant..cred ca in romania este indicat a se folosi replica..din finalul filmului „de ce trag clopotele,mitica?”..

  29. Eu nu va inteleg… GRIPA PORCINA ESTE O TULPINA DE GRIPA NORMALA PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU! Actioneaza la fel ca o gripa normala doar ca ceva mai agresiv dar nici sa te ameninte cu moartea daca te tratezi. O gripa normala este tratabila si gripa porcina ese tratabila.
    Apropo vaccinul ala este asemanator cu cel anti gripal- iti baga virusul in corp pentru a forta corpul sa produca anticorpi.
    Cat despre cel care a murit (dracu stie cum il cheama), vedeta, pe langa faptul ca nu cred ca era cel mai sanatos om inca de la inceput, de ce credeti ca a murit? Prima data cica a fost pneumonie provocata de gripa porcina, apoi a murit de SIDA mai nou a facut infarct… pana la urma credem ce vrem.

  30. e greu sa dai un click pe goagal si sa gasesti asta http://www.revista-ferma.ro/articole-medicina-veterinara/influenta-porcina-caracteristici-ale-bolii-la-suine.html ca sa vezi ca virusul e o combinatie genetica de la om,porc si pasare.ce sa mai zici cand poti sa cauti si sa si ..gasesti cum se transmite,cum evolueaza si de ce se poate muri de gripa prosteasca(ar trebui sa-i zica si nu porceasca)acolo iti zice ca virusul se fixeaza pe caile respiratorii si nu e f periculos dar daca intra in plamani se schimba kalimera.”Cheia care poate indica potenţialul agresiv al virusului stă în proteina H1. „Există două aspecte – unul constă în receptorii pe care virusul are tendinţa să se fixeze şi ceea ce vedem este că H1N1 are tendinţa să se fixeze pe tractul respirator superior mai degrabă, decât adânc în plămâni. Al doilea, atunci când un virus gripal se fixează pe tractul respirator superior, are tendinţa să cauzeze o îmbolnăvire uşoară, dar se poate răspândi cu uşurinţă prin tuse şi strănut, explică profesorul Barclay.
    Dacă un virus se fixează adânc în plămâni, va cauza o îmbolnăvire severă, precum în cazul virusului gripei aviare H5N1, care a provocat panică şi îngrijorare în ultimii ani.”ue asta de barclay e doar şeful de catedrei de virusologie gripală la Imperial College din Londra adica ceva mai bun decat bebelusa delia da nitel mai slab decat multi de aci de pe blog.si ca sa inchei pai pe intelesul tutor :diversitatea lumii vii e data de variabilitatea genetica adica tocmai posibilitatea asta evolutiva ne face in acelasi timp si tari si vulnerabili.virusii se pot modifica luand caracteristici de la alte specii si prinzandu-ne in pielea goala sa zic asa ..tocmai vaccinul asta e solutia sa nu te surprinda si aplecat sau aplecata..dupa caz.

  31. e ultima mea postare pe acest subiect..ptr ca o sa inceapa vaccinarea la copii si iar o sa se inflameze lucrurile cu cine o sa-si lase copilul sa faca vaccin si cine nu.nu vreau sa ma enervez ptr ca nu prea am voie si cat sa poti explica in gol.ce sa mai spui cand toti care expun pareri contrare vaccinarii se bazeaza pe impresii si pe pareri ale oricui.majoritatea de aci vad isi dau cu parerea fara a citi ce zic meserasii.unii dintre cei de mai sus sunteti meseriasi in profesiile voastre buni ,f buni voi stiti.daca vine un habarnist si-si da cu parerea despre domeniul vostru reactionati cu documentatie,cu experienta proprie cu idei proprii dar in esenta toate fiind fundamentate de specialisti.aici de ce judecati cu dubla masura?de ce va luati dupa oricine si de ce in tara care acu 100 de ani toparceanu scria :ce-ai cu noi bai,da’ de ce sa dam cu var? acu e la moda..da’ de ce sa ne vaccinam?e tara lu base, a lui boc si a elenei udrea,tara care refuza sa ia credit extern de 13 miliarde ca e cu..ghinion.

Dă-i un răspuns lui laur Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.