Mi s-a făcut o poftă… să scriu despre vin, după articolul anterior, din care am aflat ce înseamnă toate acele litere care apar pe sticlele de vin.
În țara noastră, vinul nu este doar o băutură – el are o poveste de mii de ani, un fir roșu ce leagă generații, culturi și regiuni. România, aflată la răscrucea dintre Orient și Occident, a fost dintotdeauna un tărâm prielnic pentru vița de vie, iar oamenii au știut să pună în valoare aceste daruri naturale cu măiestrie. Această călătorie începe în vremuri antice și ajunge până în cramele moderne, trecând prin epoci de glorie, declin, renaștere și revoluție culturală.
🍇 Vița de vie în epoca neolitică și cultura dacică
Prima atestare documentară a prezenței viței de vie pe teritoriul României datează din epoca neolitică (circa 4000 î.H.). Descoperirile arheologice în așezări precum cele din zona Dunării de Jos arată că strugurii erau cultivați și folosiți pentru fermentare în vase ceramice primitive.
E fascinant să ne gândim că oamenii de acum șase mii de ani știau să fructifice aceste resurse naturale pentru a produce o băutură care avea nu doar valoare nutritivă, ci și socială și religioasă. Neavând „cazinouri”, au fost nevoiți să își inventeze propriile metode de a se distra.
Mai târziu, în perioada dacică (sec. I î.H.), viticultura a fost dezvoltată în mod sistematic. Dacii cunoșteau și cultivau vița de vie în zonele colinare și de deal, iar vinul era folosit în ceremoniile religioase, dar și ca simbol al ospitalității și al legăturii cu divinitățile. Istoricul grec Herodot a menționat faptul că dacii consumau vin și apreciau băutura pentru efectele sale revigorante.
Un punct important este faptul că regiunea Munteniei și Olteniei avea deja plantații de viță de vie extinse, iar vinul produs era comercializat în interiorul triburilor și cu populațiile vecine.
🍷 Impactul roman: o cultură a vinului dezvoltată și extinsă
După cucerirea Daciei de către romani în 106 d.Hr., viticultura a luat un avânt spectaculos. Romanii au adus cu ei tehnologii avansate de cultivare, soiuri noi de struguri și cunoștințe despre procesul de vinificație. Ei au înființat podgorii mari în special în zona Transilvaniei, Banatului și în regiunea Dunării de Jos. Vinul românesc a început să fie exportat în toată provinciile imperiului. Vasele descoperite în situri arheologice, inscripțiile latine și mozaicurile ne vorbesc despre o adevărată cultură a vinului.
În această perioadă au fost construite și primele vinării rudimentare, iar consumul de vin era omniprezent în viața socială. Vinul avea și o funcție medicală – medicii romani îl recomandau pentru diverse afecțiuni, iar legiunile îl consumau pentru energie și hidratare.
Un fapt mai puțin cunoscut este că unele crame din Transilvania își revendică originea din această perioadă, fiind considerate cele mai vechi locuri dedicate producerii vinului din Europa.
🍷 Vinul în Evul Mediu: mănăstirile, păstrătoarele tradiției
După retragerea romanilor și în perioada medievală, rolul vinului în viața socială și religioasă a rămas major. Mănăstirile ortodoxe și catolice din Moldova, Țara Românească și Transilvania au devenit centre de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului. Călugării au păstrat și transmis cunoștințele despre cultivare și vinificație, în timp ce vinul era folosit în liturghii și în ritualuri.
În Evul Mediu, vinul a început să fie comercializat mai intens, inclusiv către regate vecine, iar unele crame au început să se specializeze în vinuri locale, cu caracteristici unice. Un detaliu interesant este că anumite soiuri de struguri, ca Feteasca Neagră, au fost menționate în documente medievale, ceea ce arată că unele varietăți tradiționale au o vechime impresionantă.
Fun fact: în Europa Centrală și de Vest (Germania, Belgia, Cehia), unde clima e mai rece și cultivarea cerealelor — baza berii — este mai ușoară decât cea a viței-de-vie, călugării au dezvoltat tradiția producerii berii. Mănăstirile benedictine, cisterciene sau trapiste au devenit faimoase pentru berile lor artizanale. Unele ordine religioase au continuat această tradiție și în alte țări, chiar și în România. Berea, ca și vinul, a fost produsă în mănăstiri pentru consum propriu, dar și pentru vânzare, ca sursă de venit. În unele zone unde vinul nu se putea cultiva bine, berea era o alternativă practică.
Pe lângă vin, miere, brânzeturi, călugării au început să producă și bere ca o activitate care susține mănăstirea și comunitatea, mai ales în contextul dezvoltării turismului mănăstiresc.
În apropierea Castelului Corvinilor se găsea una dintre cele mai importante și mai vechi vii din ținut.
Sădită cel mai probabil în secolul al XV-lea, via în cauză dădea, conform documentelor, o producție de 24 buți de vin pe an. Pe lângă aceasta, vița de vie era cultivată, pe domeniul Hunedoarei, în satele Buituri, Bârcea, Mânerău, Sâncrai, Nădăștia, Hășdat, Răcăștia, Ruși, Ocoliș.
Castelul Corvinilor beneficia de o pivniță de vinuri situată sub Loggia Matia. Restaurat recent, acest spațiu va fi reamenajat conform scopului său inițial și va fi redat, în curând, circuitului de vizitare.
(Sursa: Castelul Corvinilor / Lazăr Ioachim, „Aspecte privind cultivarea viței de vie în județul Hunedoara, în Sargeția”, vol. XX, pag. 206-222)
🍷 Secolele XVIII – XIX: modernizare și influențe externe
Sub influența marilor imperii din zonă, în special Habsburgic, viticultura a trecut printr-un proces de modernizare. Soiuri noi au fost introduse, iar metodele agricole au fost îmbunătățite cu ajutorul tehnologiilor din vestul Europei. Au apărut primele crame comerciale și au crescut exporturile către piețele europene. Vinul românesc era apreciat pentru gustul său distinct și pentru diversitatea soiurilor.
În această perioadă au fost înființate podgorii renumite precum cele din Dealu Mare, Cotnari și Drăgășani. La începutul secolului al XIX-lea, vinurile românești au fost exportate până în Rusia și Imperiul Otoman, fiind apreciate inclusiv la curțile regale.
🍷 Epoca comunistă: industrializare și schimbări majore
După instaurarea regimului comunist, viticultura românească a suferit transformări drastice. Podgoriile au fost colectivizate, iar producția a fost concentrată pe cantitate, nu pe calitate. Au fost construite fabrici mari, iar procesul de vinificație a devenit industrial, pierzându-se din specificul tradițional. Vinul era produs în masă, iar exporturile erau orientate în principal către blocul sovietic.
Cu toate acestea, au fost create infrastructuri și au fost extinse plantațiile, ceea ce a lăsat o bază tehnică pe care viticultorii au putut să o folosească ulterior. În această perioadă s-au realizat cercetări avansate în domeniul biotehnologiei pentru combaterea bolilor viței de vie, iar unele soiuri românești au fost îmbunătățite genetic.
🍷 După 1989: Renașterea vinului românesc
După Revoluția din 1989, viticultura a început un proces complex de reconfigurare. Proprietățile au fost restituite sau privatizate, iar producătorii mici și mijlocii au început să readucă în prim-plan calitatea. Au apărut „crame boutique” și vinuri de autor, iar producătorii au început să își promoveze specificul teritorial. S-au pus bazele unor sisteme de certificare a originii (DOC, DOP), care ajută la recunoașterea și protejarea vinurilor tradiționale românești.
Astăzi, vinurile românești sunt prezente la concursuri internaționale și sunt apreciate pentru eleganța și autenticitatea lor. Regiunile viticole precum Dealu Mare, Murfatlar, Târnave, Cotnari sau Recaș sunt puncte de reper pe harta vinului european.
🍷 Trenduri actuale și viitorul vinului românesc
În ultimii ani, se observă o creștere a interesului pentru vinurile bio, organice și naturale, iar turismul viticol se dezvoltă rapid. Pasionații pot vizita crame cu istorie, pot degusta vinuri cu tradiție și pot descoperi povești unice legate de fiecare soi și regiune. Cramele organizează evenimente prin care oamenii sunt încurajați să își petreacă o zi întreagă pe domeniul unde cresc strugurii care se transformă în vin.
De asemenea, tehnologiile moderne în cultivare și vinificație se combină cu metode tradiționale, iar producătorii români caută să se diferențieze pe piața globală prin calitate și originalitate.
🛣️ Ce este Drumul Vinului?
Drumul vinului este un traseu turistic tematic care leagă mai multe crame, podgorii și zone viticole, oferind vizitatorilor posibilitatea de a explora cultura vinului, tradițiile locale, peisajele și gastronomia specifică unei regiuni. Este o combinație de turism viticol, cultural și gastronomic.
Drumul vinului este gândit pentru a promova patrimoniul viticol al unei regiuni, turismul rural și ecologic, producătorii locali și economia regională și – nu în ultimul rând – cultura vinului în rândul publicului larg.
Exemple de „Drumuri ale vinului” în România:
• Drumul vinului din Dealu Mare (Prahova – Buzău)
Este cel mai cunoscut și bine organizat drum al vinului din România. Aici găsești crame celebre (Serve, Lacerta, Vinalia, Budureasca etc.) și o tradiție milenară a vinului.
Drumul vinului din Transilvania – în zona Târnavei și Jidvei
Peisaje spectaculoase, sate săsești și vinuri albe de calitate.
• Drumul vinului din Dobrogea – Murfatlar, Sarica Niculițel
Regiune veche viticolă, cu influențe mediteraneene și istorii legate de greci și romani.
• Drumul vinului din Moldova – Cotnari, Huși, Bohotin
Zone faimoase pentru vinuri dulci și aromate.
Ce include de obicei un „drum al vinului”?
Vizite la crame și degustări de vinuri, tururi prin podgorii (pe jos, cu bicicleta sau cu mașina), prezentări despre procesul de vinificație, cazare la pensiuni sau conace tradiționale, mese cu preparate locale asociate cu vinuri regionale, precum și evenimente culturale – festivaluri ale vinului, spectacole folclorice și ateliere de gătit.
Concluzie
Vinul românesc este un martor viu al istoriei noastre, un element definitoriu al culturii și identității naționale. De la vasele neolitice și ritualurile dacice, până la cramele moderne și concursurile internaționale, povestea vinului în România este o mărturie a pasiunii, muncii și tradiției ce au supraviețuit veacurilor.
Această băutură nobilă continuă să ne inspire și să ne unească, oferindu-ne nu doar gust, ci și o legătură profundă cu rădăcinile noastre.