La dentist

Dantura mea „cerea” de ceva timp o vizită la stomatolog. Am tot amânat-o eu, dar când mi s-a rupt o măsea, am decis că nu mai pot amâna sau aştepta. Aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi am mers la un cabinet stomatologic din Hunedoara.

Ultima mea vizită la dentist se întâmpla în urmă cu vreo cinci ani, când stomatologul m-a chemat de vreo cinci ori ca să-mi omoare nervul unei măsele. Chestia asta mi-a omorât mai mulţi nervi, nu doar pe cel din măseaua buclucaşă, drept pentru care am hotărât să procedez româneşte şi să mai dau pe la dentist doar când mă vor durea dinţii sau măselele. Asta n-a fost o decizie prea inspirată, pentru că m-am ales cu trei carii de colet, pe lângă cele două sau trei deja plombate. Şi cum nici o plombă nu ţine toată viaţa, una dintre ele s-a dus.

Şi iată-mă în sala de aşteptare / holul cabinetului stomatologic. Nu mi-a fost niciodată frică să merg la dentist; oamenii ăştia fac o şcoală ca să-ţi trateze dantura, nu ca să te chinuie pe banii tăi. Chinul este, uneori, inclus în preţ, dar eu m-am cam ferit de stomatologii care lucrează „cu durere”. În două zile, din două vizite nu foarte scurte, am „bifat” două carii urâte, dintre care una era la vedere şi mă incomoda destul de mult. După trei ani, voi putea, în sfârşit, să zâmbesc cu toată gura. Adică aşa: :D Şi nici nu m-a costat atât de mult: 120 de lei.

Între noi fie vorba, cam tot atât am plătit şi pentru tatuaj; şi acolo m-am dus tot de bunăvoie şi am plătit ca să fiu chinuită. Dar nu-mi pare rău şi încă mai sunt de părere că au fost money well spent.