La Roşia Montană, unii fac, alţii protestează

Ştiţi momentele alea de răscruce când ne spunem: „It’s the first day of the rest of my life” [„Astăzi e prima zi din tot restul vieţii mele”]? Fiecare loc de muncă nou reprezintă un nou început, de fiecare dată când facem o schimbare, fie că e bună sau rea, închidem ochii, ne încrucişăm degetele şi sperăm că azi ne va fi mai bine ca ieri şi mai rău decât mâine.

Din păcate, la câteva zeci de kilometri de mine trăiesc oameni pentru care ziua de mâine nu este un nou început, ci o nouă povară încărcată de griji, incertitudine şi sărăcie… multă sărăcie. Iar asta este realitatea de zi cu zi pentru oamenii din Roşia Montană. Moţi adevăraţi, ei nu uită, totuşi, să mai şi zâmbească şi să se bucure de puţinul bine care dă semne să apară de ceva vreme la ei în comună.

Ceea ce devenise, în trecutul apropiat, o localitate distrusă de neglijenţa statului român pare să aibă astăzi şansa unui viitor mai bun. Roşienii au şansa de a spune şi ei „Este prima zi din restul vieţii noastre”. Fostă comunitate minieră, cu o tradiţie milenară în domeniul exploatării aurifere, Roşia Montană se află astăzi în cumpăna unui trecut glorios şi a unui viitor incert.

Odată ce investitorii s-au arătat interesaţi de zonă, au apărut şi gurile rele, cei care susţin ipoteza unui trai câştigat din turism sau agricultură. Desigur, argumentele nu prea există atunci cand vine vorba de pus pe hârtie un plan concret de salvare a celei mai vechi comunităţi miniere din Apuseni. „Salvatorii” nu ştiu mai mult decât „Să se facă! Să se schimbe! Să se salveze Roşia Montană!”, dar nu prea au idei concrete referitoare la salvarea efectivă a Roşiei Montane. Să se facă, asta e tot ce am reţinut din discursul lor. Agricultura în piatră seacă şi turismul în case dărăpănate nu pot scoate din impas Roşia Montană.

În acest context, ecologismul pare o afacere profitabilă a zilelor noastre, ipoteza devenind foarte credibilă de vreme ce Alburnus Maior nu a reuşit să găsească, timp de mai bine de 10 ani, o soluţie pentru salvarea Roşiei Montane.

Între timp, există o entitate care „tace şi chiar face” ceva pentru roşieni şi pentru comuna lor. Din 2002 încoace, s-au întâmplat lucruri bune, realizate cu sprijinul investitorilor:

Din anul 2002, localitatea Roşia Montană a primit o altă perspectivă, în momentul în care o firmă canadiană s-a arătat interesată să exploateze aurul care se află din belşug în zonă. Canadienii s-au implicat activ în refacerea zonei, atât din punct de vedere al protecţiei mediului, cât şi social. Firma canadiană a cumpărat aproximativ 800 de gospodării din zona afectată de proiect. Centrul localităţii Roşia a fost renovat, astfel încât aici casele arată la fel cum arătau în urmă cu peste 100 de ani, transformând micuţa localitate minieră într-un „târg” cochet, care mai aşteaptă doar deschiderea „bursei aurului”. Lacurile aflate pe teritoriul localităţii, poluate de activitatea industrială, au fost ecologizate astfel încât în prezent sunt bine populate de peşti şi introduse într-un circuit turistic. Oamenii sunt mulţumiţi, chiar şi cei care nu sunt de acord cu proiectul de exploatare a aurului recunosc rolul benefic al canadienilor în renaşterea localităţii.  [sursa]

2 thoughts on “La Roşia Montană, unii fac, alţii protestează”

  1. Da se pot face multe lucruri bune cu ajutorul investitorilor , dar nu cu prețul de a da aurul din pământ degeaba doar ca câteva mi de oameni în cel mai fericit caz sa aibe de lucru .
    Ar trebui ca statul sa ia o redevența consistenta și plus alte chestii trestii , asa cum e la alte state .

Dă-i un răspuns lui dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.