Arta lui Leonid Afremov

Leonid AfremovÎncă de când am descoperit picturile lui Leonid Afremov, mi-am spus că într-o bună zi voi cumpăra un tablou pictat de el. Şi încă mai trebuie să-mi îndeplinesc această promisiune. Sunt tablouri colorate, toate realizate cu tehnica picturii în cuţit – artistul nu foloseşte pensule, ci un cuţit de pictură cu care aplică vopseaua pe pânză. Am cunoscut şi eu un pictor hunedorean, Gelu Boldor, care foloseşte această tehnică şi am un tablou lucrat de el, cu oraşul în care am crescut, la care ţin mai mult decât la orice alt obiect din casă.

Am văzut mai multe picturi de-ale lui Afremov fără să ştiu ceva despre el, după care am aflat cum se numeşte şi am început să-l urmăresc. De când m-am abonat la newsletter, primesc în fiecare zi câte un mail cu super-oferte de genul „primeşti un tablou gratuit, nu te costă decât 149 sau 189 de dolari «taxele de transport şi ambalare»”. Şi mi se pare foarte ciudat că un artist desăvârşit din punctul meu de vedere a ajuns să-şi ofere tablourile la preţuri de nimic. Drept e că 150 de dolari nu-s chiar bani mărunţi, dar eu îmi imaginam că un astfel de tablou trebuie să coste măcar vreo 1.000-2.000 de dolari.

Despre Leonid Afremov am aflat că este de origine bielorusă, că s-a născut în 1955 şi a locuit în Israel şi Florida [SUA], iar acum trăieşte în Cancun, Mexic. Atât. Wikipedia nici măcar nu nu mai are un articol despre el, dar i-am găsit biografia pe site-ul personal, cumva copiată de pe Wikipedia. Ciudat, dar irelevant.

Picturile lui sunt foarte colorate, de cele mai multe ori în culorile toamnei, cu multă ploaie [deci cum să nu-mi placă?!] şi uneori cu siluetele unor oameni, îndrăgostiţi sau singuri. Cred că în momentul în care voi decide că a venit vremea să-mi cumpăr un tablou de Afremov, o să-mi fie foarte greu să aleg unul singur. Şi pe telefon mi-am pus una dintre operele sale ca wallpaper, sunt pur şi simplu fascinată de arta lui şi nu-mi explic de ce se vinde atât de ieftin.

Gata cu vorbele, vă las cu mai multe „mii de cuvinte” care să vă lase fără cuvinte. Eu, când mă uit la picturile lui, am fluturi în stomac – şi asta nu mi s-a mai întâmplat decât înainte de concertele Bon Jovi şi Scorpions!

12 thoughts on “Arta lui Leonid Afremov”

  1. Eu cred ca se vinde ieftin pentru ca merge usor inspre kitsch si nu are aere de arta contemporana. Cam cat de multe tablouri sa pictezi sa-ti permiti sa le vinzi cu 200$..cred ca multe. Ori astia de se dau scump, lucreaza putin, dar calitativ.
    SAU..poate alea la 200 sunt replici, asadar vor fi mult mai ieftine decat lucrarea originala.

  2. tablourile arata foarte bine, mai ales ca este destul de greu sa pictezi astfel, credeam ca sunt foarte scumpe dar cand am citit articolul tau am ramas surprins vazand ca este doar 150 dolari

    1. @Ramona: Ramona fiecare cu-al lui tic, nu-ti mai explica nimic,fa si tu al tau tic-tac dar nu-mi cere ca sa tac :)

      Pictorul este festiv, coloritul sugestiv razi si tu, laitmotiv (si daca sa razi frumos portul tau, mai luminos) :)

      1. @bihoprel: scuze ramona, daca se rade frumos, portul e mai luminos, asta eu am vrut sa-ti spun, uite vezi m-am corectat,

        Pictorul nu considera ca cerul da lumina lui in jos ci doar omul, LUMINOS.
        :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.