Mâine îi spun telefonului meu “Cha-Cha-Cha ceau!”

Prin Cluj, lumea se salută cu “servus” şi “szia”, cu variaţiunea “no, servus”. În Timişoara, toată lumea zice “ceau”. Nu italienescul “ciao”, ci un fel de “ciau”, aşa cum şi cafeaua este “cafia”.

Mie “ceau” mi se pare potrivit numai pentru prietenii apropiaţi şi în general pentru persoanele mai tinere, de-aia poate m-aţi auzit sau văzut spunând “salut”. Ăsta e compromisul meu – nu zic nici “servus”, că nu mi se potriveşte deloc, nici “ceau”, decât foarte rar.

Şi după această lungă introducere aflaţi care-i treaba cu titlul, precum şi motivul pentru care am tot pus post scripturi cu “au mai rămas x zile” la sfârşitul articolelor, în ultima săptămână. De miercuri sunt cea-mai-fericita posesoare a unui telefon HTC ChaCha! Bine, dacă eram în Bucureşti, îl posedam şi pipăiam de astăzi, dar nu le poţi avea pe toate. Şi domiciliul într-un oraş ca Hunedoara, şi telefonul la care visez încă de când am aflat de existenţa lui… ar fi fost prea mult!

HTC ChaCha s-a lansat astăzi oficial, la Orange, şi costă între 49 şi 215 euro cu abonament [“la liber” nu e disponibil încă]. Eu m-am îndrăgostit de el la prima vedere, pentru că aduce cu actualul meu telefon, dar are – evident – multe lucruri în plus. În primul rând, sistemul de operare Android 2.3.3, pe care îl ştiu de la Sebi. Android is good! Apoi, ChaCha este singurul telefon mobil cu tastă dedicată pentru Facebook. Şi dacă suntem prieteni pe Facebook, aţi văzut că nu trece o zi fără ca eu să dau măcar un “like”, dacă nu 10 sau chiar 100. Sunt zile în care sunt mai prezentă pe FB decât pe propriu-mi blog; ce să fac dacă Mark Zuckerberg a gândit ceva mai frumos decât WordPress?

ChaCha are cameră foto de 5 MP, nici prea-prea, nici foarte-foarte, zic eu, încă una pentru video-call. Camera de 8 MP de la Desire HD-ul lui Sebi face poze foarte faine, sper că ChaCha n-o să mă dezamăgească. Ce mi-i opt, ce mi-i cinci!

Alte detalii despre telefon puteţi afla de pe site-ul Orange. Atenţie, că acum vine bomba!

Puteţi câştiga o sexoşenie de telefon HTC ChaCha mai simplu decât v-aţi imaginat! Lăsaţi-mi un comentariu în care să-mi povestiţi despre situaţia cea mai neaşteptată în care aţi postat ceva pe Facebook sau o situaţie în care aţi avut nevoie de acces rapid la Facebook. Da, atât!

Aveţi timp până pe 7 iulie, la ora 12:00 trecute fix. După ora 12, eu aleg câştigătorul – comentariul care mi-a plăcut cel mai mult [probabil că acela care mă va face să râd – şi nu mă refer la râs din taste, ci râs adevărat şi sănătos, aşa cum râd ori de câte ori intru la Groparu, de exemplu] şi îl premiez cu un HTC ChaCha.

152 thoughts on “Mâine îi spun telefonului meu “Cha-Cha-Cha ceau!””

  1. Concurs pe pagina facebook a site-ului barbierit.ro. Intrebari initial din 4 in 4 ore. Acceptabil. In weekend-ul final intrebari din ora in ora. Aiurea. Trebuie sa fac piata. De obicei imi ia doua ore la supermarket (sa nu dam nume). Raspund la ora fixa, sar in masina, fac piata pe rapid, cu ochii pe ceas. Ma incadrez la limita, cu masina parcata aiurea numai sa ajung la timp la calculator… Daca aveam, daca as fi avut un HTC Cha Cha,mi ar fi fost mult mai usor…
    PS Am reusit sa ocup locul trei (asta pentru ca nu am stiut de concurs de la inceput si am ratat startul)…

  2. Facebook-ul este super si mi-ar fi fost de foarte mare ajutor o conexiune rapida de pe un HTC cha cha in toate intamplarile de mai jos (P.S. Pot sa spun ca iubesc telefonul asta din toate punctele de vedere .)

    Aveam nevoie de un HTC cha cha cand am facut o greseala enorma si ma-m gandit sa folosesc Facebook-ul pentru a imi cere scuze in public ceea ce nu imi prea statea in fire dar vremurile grele cer masuri disperate din pacate nu aveam de unde sa ma conectez si nici de pe ce dar pana am ajuns acasa si am postat pe Facebook am primit un raspuns ‘’ Prea tarziu ! “

    Alta faza ar fi cand cand am asistat pe viu la un accident unde a murit un copil calcat de masina la casa de cultura .Copilul era de etnie roma si ceilalti semeni au sarit sa il bata pe sofer. Asi fi fost foarte bucuros daca asi fi putut posta deoarece prietenii mei ar fi aflat primi pentru ca nici macar ambulantele nu ajunsesera si asi fi putut sa ii anunt primul.
    Mai este o faza mult mai vesela de cat cealalta eram in mall si vroiam sa imi cumpar o pizza la pachet, un om care era in fata mea la coada si dorea acelasi lucru este intrebat la un moment dat daca sa taie pizza in 4 felii sa-u in 6 la care el raspunde in 4 pentru ca nu imi este asa foame.

  3. Am sa va impartasesc o experienta extrem de amuzanta pe care multa vreme mi-a fost rusine s-o povestesc. Anul trecut am plecat in prima dintr-un sir extrem de lung si interesant de delegatii. Reprezentam o institutie importanta din Bucuresti si vizitam o ferma de vaci dintr-o comuna de langa Sibiu. Din delegatie mai faceau parte inca trei persoane: un italian scortos si un director roman mai in varsta, si un bun amic si coleg de-al meu. Eram imbracata in pantaloni si incaltata cu pantofii mei de piele cu tocuri inalte. Incepuse sa ploua, drumul catre staule era in panta ascendenta si presarat cu balegi. Eu mergeam extrem de tantosa pe tocurile mele cele inalte, mult prea constienta de importanta vizitei mele la ferma respectiva, atenta la explicatiile sefului de complex, gesticulam mai mult decat ar fi fost nevoie si aprobam din cap cu superioritate. Si dintr-o data mi-a fugit pamantul de sub picioare: am aterizat cu fundul exact pe o balega proaspata inmuiata de ploaie. M-am facut rosie ca focul, nu stiam daca sa ma ridic singura sau sa cer o mana de ajutor, seful de ferma si-a inghitit limba si s-a innecat incercand sa nu rada, italianul a pufnit tafnos si a mormait ceva de genul: Madonna mia, che stupida!, iar directorul a ras de-a dreptul si mi-a intins o mana sa ma ridic. Amicul meu scoate telefonu si-mi face o poza in toata spendoarea si upload pe facebook(n-am bagat de seama pe moment) Am plecat de acolo imbracata cu fusta unei angajate a fermei, dupa ce tot restul vizitei n-am mai scos un cuvant si nu mi-am mai ridicat ochii din pamant (si nu numai pentru ca mi-era frica sa nu cad din nou!). Seara ma suna iubitul meu si printre hohote de ras reuseste intr-un final sa articuleze doua cuvinte “lasa iubita ca o sa ai noroc”)) eu habar n-aveam ca el stie, din contra ca a si vazut((, tel’ meu vechi fiind nici vorba sa pot intra pe facebook…. o sexosenie vorba ta Denisa m-ar fi scos din…balega…[yaccccc..nu vreau sa imi mai amintesc]

  4. Eu de obicei intru mereu cu telefonul in baie pentru ca la noi se mai taie curentul si in baia mea daca nu exista bec aprins e bezna oarba pentru ca nu nici un geam, in miezul zilei daca te inchizi in baie nu vezi absolut nimic.Il tin cu mine pe post de lanterna. Il aveam cu mine si in ziua cand am ramas blocata in baie. Poate pentru altcineva nu era problema asa de mare sa ramana acolo dar eu sufar de atacuri de panica si claustrofobie maxima.Am strigat dar sotul nu mi-a raspuns, apoi l-am sunat si nu mi-a raspuns; deja ma vedeam intr-un thriller in care el planuise totul ca sa ma ucida :)).Apoi m-am gandit ca cel mai probabil joaca Counter si nu ma aude.Mi-am aduc aminte de facebook, am intrat pe contul lui si am cautat pe cineva pe care stiam ca il are si in lista de messenger si l-am rugat sa ii dea un buzz.Norocul meu a fost ca era online si am scapat cu viata.Bineinteles ca el nu a scapat fara o criza de genul :eu era sa mor si tu numai Counter ai in cap :))

  5. Acum un an ne pusesem in gand eu si nevasta-mea sa o maritam pe soacra-mea, ea fiind vaduva de 25 de ani. I-am facut profil pe facebook i-am pus poze, am setat ca e in cautare de barbati si i-am lasat si numarul de telefon acolo pe pagina de informatii.La doua zile dupa asta, eram la munca si ma suna mammica soacra suparata foc ca a sunat-o unul sa ii ceara intalnire si ca i-a zis ca are numarul ei de pe facebook si sa ma intrebe daca e vreo glumea de-a noastra. Vazand cat de nervoasa e am negat si mi-a spus ca imediat il cauta pe nepotul ei sa verifice el daca noi i-am facut cont acolo, ca ea nu stia cum sa il foloseasca.Am inchis si am fugit direct in biroul sefului sa ma lase sa fac ceva urgent pe net.S-a uitat urat la mine si i-am zis ca e ceva de viata si de moarte.Am reusit sa dezactivez contul la timp. Mi-a trecut glontul pe la ureche :) )

  6. Eu am o nevoie continuă de feisbuci. Cum îi zice și numele „feis”- vezi multe fețe cât și „buci” provocatoare de spasme pelviene paroxiste sau altele de-ți vine cu taxă inversă. Nu eu postez prea des, că n-am ce să postez. Eventual îmi mai bat coasa de unu altu, că în rest numai pupincurisme găsești. ”Vai ce frumoasă ești! Vai ce constituție atletică frumoasă ai!” Și ea e plină de coșuri, și cu șuncile pe-afară și țâțele la buric. Că doar no să-i zici în față că-i urâtă și că pute. Sau mă rog, nu chiar în față. Ultima oară când am postat pe feisbuc a fost pe profilul vacii vecinului. Nu știam că i-a făcut profil. A fost un moment inedit, atât pentru mine cât și pentru ea, cred. Am văzut-o în toată-i splendoarea, într-un decolteu, așa să-i pună în evidență ugerul. Am felicitat-o. Peste o lună au nunta.

  7. Wow! Ce de doritori de HTC ChaCha! Şi eu! Lucrez în învăţământ. Dar nu privi asta ca pe un handicap, căci îmi place ceea ce fac! Să nu atingem discuţia aia cu “renumeraţia după buget…” Aşadar, la capitolul tehnologie, fiecare elev ne dă clasă la toţi la un loc! Vine şi ziua examenului, când trebuie să adunăm telefoanele, ca să evităm frauda. Fiecare aparat e preluat, etichetat şi pus într-o sacoşă afară din sălile de examen. La ieşirea din sală, fiecare îşi recapătă mobilul foarte simplu. Însă emoţiile mai dau de furcă şi celor mai vrednici purtători de celular, transformându-se în uitare… Astfel că mulţi dintre candidaţi au ieşit din şcoală fără preţioasele însemne electronice. În fine, şi-au amintit de ele şi s-au întors. Dar, între timp, se întîlniseră cu părinţii lor şi scăpaseră de actele de identificare. Iar noi trebuia să facem în aşa fel ca fiecare bijuterie să se întoarcă la stăpânul ei. La unul dintre “propritari” aveam ceva dubii. Impresia era că-şi declară alt nume ca să capete alt telefon. Subtil, l-am ţinut de vorbă în speranţa că voi obţine câteva indicii. În fine, îmi spune tânărul de nu’ş ce tastatură Qwerty, de sistemul Android nu ştiu cât, de butonul pentru Facebook şi de alte “echipări” pe care le are telefonul său. După care îmi sugerează să intru de pe mobilul meu în reţea şi să-i citesc ultimile sale postări pe wall despre mobilul din dotare. Ce să scot? Ca să intru mi-ar fi trebuit câteva minute bune, iar privirea lui deja sugera multe… În fine, am fost salvaţi amândoi de apariţia mamei lui cu buletinul. Aş fi fost salvată într-un mod ceva mai onorabil, dacă un HTC ChaCha s-ar fi ivit din poşeta mea la momentul oportun, căci, la ce telefon avea, ar fi fost singurul care să-i mai îndulcească privirea…

  8. Eram la maternitate, asteptam sa mi se nasca coplilul. Stateam ca pe jar sa apara cineva si sa-mi spuna ca am un copil. Nu conta daca-i baiat sau fata (sotia insistase sa nu aflam), viu sa fie si mai ales sanatos.
    La un moment dat apare asistenta si-mi da vestea:
    – Aveti un baiat de trei kilograme opt sute!
    Bucuros, sar de pe scaun, o pup pe asistenta, ma felicita ceilalti trei viitori tati care asteptau, ca si mine.
    Unul dintre “colegii de suferinta” avea un telefon destept si s-a oferit sa ma lase sa dau vestea cea buna pe Facebook. M-am bucurat nespus si am inceput sa butonez. Dupa ce am dat stirea, prietenii au inceput sa-mi ceara poze cu “ficiorul”.
    Si eu eram curios sa-mi vad urmasul, dar restrictiile din spital nu mi-o permiteau deocamdata.
    Am sarit cu o ciocolata la asistenta si restrictiile s-au mai “inmuiat”, pentru ca brusc mi-a fost permis sa-mi vad copilul. Cu toate acestea, poza a trebuit s-o fac pe ascuns. Nu am inteles de ce nu-i voie sa-ti pozezi propriul copil in spital, dar nu am stat atunci sa analizez situatia, eram bucuros ca am reusit sa-i fac o poza. Tot cu telefonul colegului de suferinta, care m-a lasat sa o si urc pe Facebook, unde prietenii asteptau nerabdatori.
    Il iau, ma duc la locul cu pricina, fac repede cateva poze pe furis si ma intorc inapoi in sala de asteptare.
    Cand m-am uitat mai atent la poze, am constatat ca fiul meu era cam mulatru. Mai, sa fie! Auzisem ca nou-nascutii sunt mai negri, dar al meu era tuciuriu de tot. Luat de val, am dat drumul la poza.
    Apoi au inceput comentariile:
    – A, esti vecin cu Cabral!
    – L-ati facut la umbra?
    – Se luase curentul cand l-ati conceput?
    Desi eram mandru ca am copil, am inceput sa-mi pun si eu intrebari. Si atunci, mai precis a doua zi, m-am intors la maternitata ca sa ma cert cu asistenta (sau cu sotia, nici eu nu eram foarte sigur).
    Normal ca asistenta era deja alta si la insistentele mele (ciocolata, cafea si alte “insistente” din astea) m-a lasat sa-mi vizitez din nou fiul.
    De data asta nu mai aveam nici telefon cu camera, nici aparat foto la mine.
    Asistenta mi-a prezentat o fetita dulce,alba (ca mine!), cu ochii verzi, care avea doar trei kilograme si parca imi facea cu mana.
    Am ramas tablou. Nu stiam ce sa mai cred. Am cerut sa-mi vad sotia.
    Acolo era cheia nedumeririlor mele. Sa va explic:
    Cunoscandu-ma foarte bine, a incercat o gluma, montand tot personalul spitalului sa duca la bun sfarsit “farsa vietii” pe care mi-a facut-o. Simteam ca ard tot si mi se urca sangele in cap, dar nimic nu putea da peste cap bucuria de a afla ca am o fetita atat de frumoasa, sanatoasa si mai ales alba!! Aici nu-i vorba de rasism, dar va dati seama ca eu fiind alb si sotia la fel, ma asteptam sa avem un copil la fel de alb ca si noi.
    Cred ca am renuntat la Facebook vreo doua saptamani, pana am adus fetita acasa. Apoi am inceput sa public poze facute in tihna, nu la repezeala.
    Mai patesti si de-astea daca nu esti atent!

  9. mie imi place pt ca am reusit sa imi gasesc foarte multi prieteni,cunostiinte despre care nu mai stiam nimic. in acelasi timp mi-am gasit noi amici.

  10. Facebook-ul asta, mare minune. Tocmai ce a plecat prietena mea cu parintii ei in concediu in strainatate ca mi-am si pus la status “single”, si sa vezi comment-uri pe wall si cereri de prietenie de la diverse tipe, care mai de care…pulsez si eu, adaug poze noi in care apaream singur bineinteles, si vrajeala continua…doar 3 zile, pana cand imi apare pe perete: amore, ochii care nu se vad, TE VAD. Si s-a terminat cu vrajeala…si-i mai si spusesem la plecare sa nu-si activeze internetul pe mobil ca e scump

  11. Povestea mea a fost una de importanţă naţională: era anul 2008 şi eram la Budapesta, la un concert Kaiser Chiefs. Căldură mare, muzica tare, 30.000 de oameni, în fine – nebunie generală.

    Şi în nebunia asta, solistul formaţiei termină ceva melodie, după care urlă “Thank you, Bucharest!”, moment în care mulţimea amuţeşte. Bineînţeles că, în toată mulţimea asta, bloggerul din mine avea ştirea anului: cum că am fost răzbunaţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut artiştii când cântau în Bucureşti. Doar că… n-aveam cum s-o dau. Aveam la mine un dumbphone care ştia să trimită SMS-uri şi cam atât – blog ioc, twitter si facebook tot departe. Aşa că am făcut ce-am putut: am sunat un prieten din România să dea vestea din partea mea – a pus-o pe Facebook şi pe Twitter şi a luat avânt puternic de tot, iar când m-am întors am fost singurul care a adus vestea, ajungând să dau chiar şi un interviu pentru EuropaFM legat de întâmplarea aceasta.

  12. am o pisica super grasa care a fatat 3 pui acum 2 saptamani…si nu aveam nici o idee ce sa fac cu puii asa ca am creat un profil pt acesti puiuti si am incecat sa ii dau pt ca prin vecini nu vroia nimeni un pisoias…asa ca am facut un profil pt ei si in 2 zile am reusit sa ii dau si sa o salvez si pe mama puilor pt ca acestia sug de la mama lor pana cand ii desparte cineva si ea incepuse sa slabeasca tare
    multumesc facebook :)

  13. am fost nevoit sa folosesc urgent facebook-ul pentru a afla caravana bet365 cand a ajuns in oras….trebuia sa aflu locatia exacta care se afla numai pe pagia lor de facebook….si amm reusit…situatie de criza

  14. Cea mai neasteptata intamplare legata de facebook a fost cand cumnata mea m-a sunat sa ma intrebe cum mi-a iesit reteta cu scrumbii.Nu stiam ca mi-a vazut poza si reteta postata pe facebook si nici nu mi-am dat seama pe moment de unde stia ce am gatit in ziua respectiva!Apoi am ras:)

  15. ea mai neasteptata postare pentru cei care ma cunosc a fost postarea unei poze la un concurs,si nu orce fel de poza!.Pentru ca era un concurs foto de creatia si trebuia sa fac ceva inedit: m-am urcat intr-un pom care nu era chiar mic in plina iarna ( zapada ,ger) cu respectivul produs al firmei si cu o hartie pe care am scris mare data.Chiar ca am fost “unica” si am facut o poza originala!Acum si pentru mine mi se pare nu doar ca un gest neasteptat si chiar o idee “loca”.

  16. Facebook-ul este cea mai tare inventive da la pizza incoace si este uimitor cate lucruri poti face pe el si din cate belele te poate scoate .El mia fost foarte de folos cand la mine acasa s-a creeat o confuzie si am crezut ca parintii au plecat din oras dar de fapt sau dus sa faca provizii si dupa aia sa plece. Eu am dat un super party la mine acasa cand am intrat pe facebook si am vazut statusul mamei mele ‘’ Inca putin si am plecat !‘’ mi-au trecut toti fiorii pe sira sipinarii deoarece la mine acasa erau 32-36 de personae si un dezastru de neimaginat. Atunci ne-am sincronizat cativa sau dus sa o incetineasca la intrare in casa pe motiv ca stau si ei de vorba la umbra altii sa ma ajutate sa fac curatenie si restu supravegheau statusul mamei mele deoarece ea isi actulizeasa contul la fiecare semafor la care sta ( asa vrea ea sa se apropie mai mult de mine crede ca daca foloseste retelele de socializare si vorbeste ca mine o sa fie cool , expresia ei preferata este ‘’beton ‘’ doar ca o foloseste cam des si in situatii complet nepotrivite ) .Pacat ca nu am fost destul de rapizi si tot ma prins acasa cu o turma de oameni dar am scapat doar cu o mustrare usoara deoarece ia-m spus ca au venit pentru un proiect contra drogurilor si reusisem sa facem curatenie . Daca voi castiga telefonul va asigur ca o sa mai fie multe petreceri si voi avea grija de acum incolo fara sa ma mai duc la calculator .
    Eu mai aveam nevoie de conexiune rapida la Facebook cand ma-m blocat intr-o toaleta pulbica stiti voi dinaia de pe strada verde si ‘’toxica’’ datorita telefonului meu caruia nu ii mai merge difuzorul mi-ar fi fost de folos sa chem pe cineva de pe facebook sa ma ajute umpik.Dar totul s-a terminat cu bine si eu am iesit in timp util pentru a nu intarzia la lectia de chitara si cel mai important am scapat cu viata :D .

  17. Cea mai amuzanta situatie in care am avut nevoie de un telefon care sa ma poarte pe facebook cu viteza luminii a fost intr’o seara cand prietenul (de pe atunci) cica avea treaba si nu putea iesi cu mine in oras si m’am hotarat sa ies cu prietenii fara sa ii zic .
    Marea mea surpriza a fost ca pe la 22-23 telefonul meu suna de mama mama iar eu nu stiam ce sa fac….intr’un final i’am dat ocupat ca mai tarziu sa ii dau mesaj si sa ii spun ca sunt in cada, fac baie si nu am cum raspunde la telefon(greseala fatala, cum sa fac baie si sa pot da mesaje…mainile trebuiau sa fie ude).
    Nu va spune ca am inceput sa primesc mesaje sa intru pe net…la care eu nu pot ca de abia am intrat in cada…. Si lovitura de gratie primita… Tu nu esti acasa!….atunci mi’a sarit cheful de distractie….m’am urcat intr’un taxi…m’am dus akasa…m’am demachiat…si l’am sunat sa vina sa vada k sunt akasa si de abia am iesit din cada.
    Asa am reusit sa stric si cheful de distractie al prietenilor….daca aveam un telefon care sa ma “ajute” cu siguranta intram pe facebook si ii demonstram ca sunt acasa….eventual intram si pe yahoo messenger si’mi puneam un status de genul ” Nani.Noapte buna! “.

  18. Se intampla vara trecuta, in Vama Veche. Si nu, n-a fost o situatie pe viata si pe moarte, dar nici pe departe n-a fost. Asaaa. Pe cand ma aflam eu singur pe o terasa din Vama si-mi asteptam prietenul ce urma sa vina dupa ce facea o baie in mare, ce credeti ca-mi fu dat ochilor sa vad? O ditamai vidanja. Care facea eforturi supraomenesti sa ia curba pe straduta din fata terasei,.. Duhoarea, urletele musteriilor, mormaielile lucratorilor de pe vidanja, toate se impleteau intr-un vacarm urias. Dar credeti ca m-a crezut cineva cand le-am povestit? Sau ca macar prietenul meu a inghitit povestea? Nee. O postare pe facebook ar fi fost dovada suprema. Dar nu era cazul, caci nu aveam nici urma de HTC la mine.

  19. Uniti in cuget si-n simtiri, cand vine vorba de odraslele lor, parintii de pe toate meridianele par sa-si spuna la unison acelasi lucru: “Las’ sa stea acasa, ca de calca prin baruri apai eu l-am facut, eu il omor!”. Cum intr-o seara, acum cativa ani buni(intre timp m-am facut independenta)vroiam eu sa evadez de acasa de la ai mei la prietenii care ma asteptau de ceva vreme in bar, ghiciti cum am fost prinsa. Am fost batuta cu propriile arme. M-a pus saracia sa-i fact cont pe Facebook la taica-meu. Ocazie cu care chiar a inceput sa-i placa. Si uite-asa, vazand ca nu sunt pe facebook intre ora 11 pm – 2am, a dedus cum ca odrasla evadase. Ei, de-as fi avut un telefon din acela cu acces la FB, altfel statea treaba. M-as conversam cu taica-meu, de parca as fi stat in camera…

  20. Chimia nu degeaba
    S-a inventat, se vede treaba,
    Caci tam-nesam se infiripa
    Fluturi veseli si-ntr-o clipa
    Stomacul ti-e inundat
    De un neam inaripat.
    Ce te faci cand ti se pune
    Pata pe-un flacau de lume
    Care bea-n exagerare
    Si memorie nu are?
    Simplu, HTC-ul i-l testezi
    La bauta-l butonezi
    Te prefaci extaziata
    Si pac, te postezi pe data.
    Cu voi doi la tete a tete
    Fara explicatii si antet.
    Asa a vedea si el
    Ce-a mai combinat si zel
    Mare va avea sa te revada,
    La picioare sa iti cada.
    Ei, eu n-avui HTC
    Asa ca nu-ntreba de ce
    Nu mi se intampla mie
    Asa o minunatie.

  21. Facebook este super tare deoarece te ajuta sa imparti lucruri importante pentru tine cu cei importanti tie ,sa tii legatura chiar si cu cei mai vechi prieteni si sa iti faci noi prieteni

    Am avut nevoie de Facebook cand ma prins doamna diriginta pe hol si ma dus la C.D.I. ma facut seful clasei si ma bagat la nustiu ce dezbatere a scolii atunci in momentul acela asi fi dar orice sa ma scape cineva ar fi fost foarte usor ciocani la usa si spui ‘’Buna ziua ma trimis doamna directoare sa il chem pe ……… la ea in birou’’ si gata .Daca aveam acces rapid la facebook de pe un HTC cha cha asi fi rugat pe cineva sa ma scoata de acolo sau macar sa ma ajute ca nu stiam nici macar despre ce este vorba nesimtita aia de diriginta ma bagat acolo si a plecat . Daca asi fi avut un HTC cha cha mi-ar fi fost mult mai usor sa scap de orice belea deoarece eu stiu ca ma pot baza pe preitenii mei si ei stiu ca si ei se pot baza pe mine. FACEBOOK ESTE CEA MAI TARE RETEA DE SOCIALIZARE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  22. Sunt un technology addicted aflat in tineretile dependentei – cand eram eu in liceu inca se copia de pe caietul lipit pe spatele colegului, de pe gume, fituici, banci, sticle sau servetele de sandvisuri si apelurile costau ceva mai mult, asa ca as putea spune ca fac parte din generatia „beep”), dar contul pe Facebook a schimbat sensul fluxului de informatii pentru mine. Ce bine ar fi fost sa fi avut un smartphone cu e HTC Cha Cha atunci cand m-am asezat flamand la coada unei shaormerii din Bucuresti, cu o foame gigant agatata de mine pe la 3 dimineata – I dare you sa gasiti altceva, exceptand Mc, la ora aia – fara sa stiu ca tovarasul meu taximetrist atipea pe buda la sfarsitul unui concert de tunuri, dupa ce mancase mai devreme din acelasi loc. Solidar, isi postase suferinta pe Facebook, dar eu eram surd neavand cu ce telefon sa aud asa stire. HTC Cha cha, where have you been all my life? )) Inevitabil, am urmat eu la mancat furazolidon cu supa!
    Sau unde era smartphone-ul meu HTC cand mi-au ridicat astia masina, bietul matiz bugetar, de l-au zgariat rau, infundand chiar tabla pe el? (era prea mare, ce sa zic, iulici!) Am un tovaras avocat lipit cu scotch de monitor sau telefon si, furnizand imaginile pe FB, cu certitudine mi-ar fi spus sa fac proces verbal de constatare a damage-ului in loc sa ma milogesc de ei s-o lase jos ca sa nu platesc recuperearea, adica vreo 1000 lei. Ce e drept, in explozia emotiilor predominant furioase, nici macar nu m-am gandit sa-i dau un telefon!
    Tot asa, unde era butonul albastru week-end-ul trecut cand amici carora nu le am numarul in agenda voiau sa vina la Bestfest, dar au fost descurajati de preturile practicate, vreo 300 lei oficiali pe abonament, cand am gasit eu acolo pe deal unu’ disperat sa vanda un pumn de invitatii cu 50 de lei? Am inghitit in sec ca eu am dat mai mult si am zbarnait telefonul dupa dornici sa navigheze inspre Tunari cu linia „speciala” RATB pe care o poti vedea in zare, insa orbesti cand te uiti la ea descoperind ca invalmaseala care te calca in picioare iti furnica ochii…Sa fi gasit un Cha Cha in buzunarul stang, as fi pus pe FB un clip de zile mari, facut la 3 dimineata cu noi asteptand autobuzul in lanul de grau la Bestfest si omorandu-ne bunul simt pentru un centimentru in sanul lui. Sa fi ras toti cunoscutii de stirea calda cand un Citaro supraincarcat de bestfestisti care s-au luat in brate unuii pe altii ca sa mai faca loc, refuza sa porneasca, desi usile se inchideau, din cauza ca, presate de gabaritul depasit, pernele de aer nu se ridicau. Se auzea peste tot „e de la mici, ba de la bere”, se radea de situatie, iar controlorul – era unul „special” in fiecare masina, montat acolo ca sa cumparam bilete de 1.5 lei – a inceput sa ne ceara biletele, doar doar sa gaseasca un motiv sa mai dea jos din noi. Surpriza pentru RATB: dupa prima data in istorie, cele 120 de suflete, dupa socolteala mea, aveau bilet!
    Ce-am cautat printre degete un HTC Cha Cha o jumatate de ora mai tarziu cand faceam swing dupa miscarile unui alt autobuz, care incerca sa intoarca, lipindu-ne de usa din fata pe unde puteam avea acces, asteptand sa deschida usile si balansandu-ne stanga-dreapta, fata-spate, ca niste lebede bete, intr-atat incat am crezut ca soferul face misto de noi! Dar nu, avea fata schimonosita de frica saracu’, sa nu-si murdareasca masina cu vreunul dintre noi si, in miscarile lui gratioase pentru a-si face loc sa intoarca, a lovit o Corsa parcata.
    Concluzia: HTC Cha Cha + FB = best gadget ever invented!

  23. Ma aflam la intalnirea bobocilor.Vorbisem cu multi pe mess,iar aici parea mult mai greu.Trebuia sa-ti amintesti de toti iar deodata a venit o boboaca la mine,foarte zambareata spunandu-mi “Buna,sunt inna!”.Ma uitam destul de dubios la ea,habar n-aveam cine e,din politete am aruncat si eu un “Buna” lipsit de entuziasm pe langa al ei.Toata ziua am stat si m-am intrebat cine era aceea inna iar cand am ajuns acasa si am cautat pe facebook am vazut ca era o tipa cu care chiar vorbisem zilnic doar ca la avatar avea ochelari de soare si o poza foarte editata in care tenul ei inchis era foarte foarte alb.Dupa incidentul cu salutul ii mai dadusem si mesaj sa vad pe unde e,clar un HTC cha cha ma salva de toate dilemele si de cele 5787287857 de complicatii.

  24. Se intampla acu’ aproape doi ani, prin vara. Eram la inceputurile mele cu tehnologia mobila, abia umblasem pe un Symbian mai potent si imi facusem si cont pe Facebook, din dorinta de a-mi regasi colegi si prieteni din copilarie. In primii mei ani de socializari aveam o groaza de cunostinte pentru ca, pe vremea inceputurilor anilor ’90, copii fiind, ne jucam mai toata ziua pe-afara, mai ales in vacante.
    Evident ca Facebook s-a dovedit o cyber unealta magica in a-i pune laolalta pe cat mai multi dintre ei. Curioasa din fire, am reinfiripat legaturi si am inceput sa iesim “in gasca”, pe masura ce descopeream pasiuni commune. Asa de bine au mers lucrurile pe macadamul glumelor si al destainuirilor, incat creierasul meu s-a trezit cu niste muguri de idei necurate pe traseul plin de gropi al sinapselor. Scanteia? Sa pun la cale o relatie intre un prieten regasit si o fosta colega de liceu. Eram si eu de curand “hooked up” si m-am agatat de ideea ca double date-urile sunau interesant si poate, cu timpul, vindecam si cucuiele antisociale ale prietenului de atunci. Ei bine, amicul regasit era foarte dornic sa treaca pe 2.0 de la stadiul “single” si mi-a dat impresia ca era dispus sa cunoasca multe alternative. Ca sa fiu convingatoare, i-am trimis profilul de Facebook al fostei mele colege (unde avea vreo 2 poze cu ea si restul cu bichonul ei maltez, de altfel amicul si el pasionat de miniaturi din astea dragalase, au vorbit putin “pe privat” si am stabilit o intalnire in 4, dup’ ce ne-am scremut sa ne mulam dupa programul ei structurat in ture.
    Cateva detalii de background: colega de liceu, umanista cu exercitiu la memorat papagaliceste fiecare virgula din caietul curat ca o oglinda si purtat cu coperte de plastic ca in clasele de copacei ce abia-si duc ghiozdanele. In afara de asta, bun simt in doza considerabila, calmitate, o silueta filiforma desfasurata armonios pe o inaltime potrivita, ce sa mai, un O urmat de K putea sa-i fie tatutat pe frunte.
    Revenind la fluxul evenimentelor : am ajuns mai devreme, ne-am asezat la o masa si am comandat primul rand de refreshments. Amicul renuntase la tricoul clasic pentru a-si plasa o varianta mai multata (noroc ca-l ajuta fizicul!) si cam abuzase de limba vacii care-l linsese generos pe scalp. In rest, ne antrena cu glume si radea zgomotos. Dupa vreo 10 minute, ma duc la toaleta unde ma intalnesc cu mandra care se “improspata”: intr-o rochie fucsia (sau siclam, roz Barbie puternic pentru cei mai putin trendy )), scurta de 2 palme, niste margele immense turcoaz, o pereche de sandale cu toc si mult sclipici in machiaj. Nimic de nevazut pe meleagurile noastre pana aici! Numai ca rochia lasa la vedere niste butuci uniformi de la glezne pana in sold, un abdomen de pe care muschii pareau sa fi fugit la pescuit si vreo 30 de kg in plus fata de cum o steam eu. Ca sa vezi: pozele de pe Facebook erau de acum ceva ani ca-i placusera mult si i le facuse nu stiu cine! Daca as fi avut pe vremea aceea un HTC Cha Cha, le-as fi trimis repede baietilor o poza cu ea, atasand textul : “mancati pamantul repede!” In schimb, aveam telefon fara sistem de operare, asa ca amicul meu si-a inghitit toata placerea pentru Zeppelin, Pink Floyd si Yes in valurile de ropot clubist pe care colega mea le cerea cu disperarede la DJ-ul pub-ului, dand pe gat si cateva shot-uri ca sa alunece mai bine…Ce e drept, si el arata prea spoit asa cum era impanat, dar dupa vreo doua randuri, a revenit la starea normala.
    Si a fost pe canapeaua aia rosie din imitatie de piele pe care m-am intins la un moment dat ca sa nu-mi scape nimic, un meci demn de Tipatescu si Catavencu. Am gasit-o pe colega mea lipsita de tona de timiditate cu care o stiam dotata si agatata, la propriu la un moment dat, de ceafa amicului care nu stia cum sa mai alunece spre noi sau cum sa-si lege sireturile.
    Dupa episod, cel mai greu mi-a fost sa ma fac ca nu vad o tona de apeluri sau mesaje si sa-l dau pe amicul meu impacat cu fosta ca sa evit explicatii inutile. Iata ca Facebook poate fi deceiving de dragul aparentelor in lipsa unui Cha Cha, iar oamenii se mai schimba!

  25. Mioriţa
    varianta modernă

    De sus, de pe deal
    Iată, vin la vale
    Pe o îngustă cărare
    Trei telefoane…
    Toate cu ecran tactil.
    Dar sunt diferite
    Şi de bodyguarzi păzite
    Ca să nu le fure
    Hoţii din pădure
    Că-s telefoane bune,
    Au ecran mare,
    Mare cât un soare
    Fac poze frumoase,
    Clare şi luminoase.
    Touchul te scuteşte
    De apăsat butoane,
    Au şi internet,
    Ba chiar şi un set
    De căşti colorate
    Pentru a asculta
    Melodiile preferate.
    După cum am spus,
    Sunt trei telefoane :
    Două sunt LG-uri
    Şi altul HTC-Cha Cha
    Iar cele de la LG-Life’s Good,
    Măi, se vorbiră
    Si se sfătuiră
    Să rămână treze
    Până-o să-nsereze
    Ca să-l decodeze
    Pe-ăsta frumuşel,
    Ca să-l facă pe el
    Să piardă garanţia.
    Căci HTC-ul e cel mai bun
    Are Wi-Fi Internet,
    Mândru şi cochet,
    Camera foto de 5MP,
    Sistem de operare Android
    Şi cel mai important…
    Buton de facebook integrat.
    Iar cu tastatura Qwerty
    Se scriu mesaje clare,
    Lungi şi cuprinzătoare.
    Însă HTC-ul e norocos
    Căci bodyguardul cel voios,
    Îndată, auzind discuţia,
    Pe FACEBOOK s-a logat
    Şi l-a avertizat
    Printr-un scurt mesaj privat.
    Drăguţule HTC,
    Dă-ţi caştile încoace
    Că-i vai de mine
    Şi umbră de tine.
    Stăpâne, stăpâne,
    Ai grijă,
    Că de trei zile-ncoace
    LG-urilor
    Gândul rău nu le dă pace.
    Ascultă la mine,
    Fuga-i ruşinoasă,
    Dar e sănătoasă. :D
    Hai sa fugim!
    Peste munţi şi văi…
    Pe-un picior de plai,
    Pe-o gură de rai,
    Printre brazi şi păltinaşi.
    O să facem poze
    Floricelelor roze,
    Şi-o să vedem
    Păsărele mii
    Şi stele făclii!

  26. Joia trecuta, pe scurt:
    – adus aminte asa pe la 5 dupa-masa, ca am un super sistem 5.1(pe bune ca e super) si cam de muuult nu i-am mai dat drumu’
    – facut playlist pe PC, conectat sistemul la el si asculatat ceva muzichie, asa mai incet, ca deah, ora de liniste in bloc pana la 6 seara :(
    – pe la 6 si ceva(ca sa nu zica lumea ca-s chiar “taran de oras”), dat mai tare la sistem, asa pana aproape de maxim…
    – chefuit prin casa cu o bere si in fata PC-ului(reader, bloguri, twitter, gmail, facebook, tot pachetu’)
    – Tina Turner, Scorpions, Aerosmith, Metallica, Ramazotti, Zucchero, Bon Jovi, M. Jackson, etc. si asa pe la 8 si ceva am ajuns si la Marilyn Manson
    – cand dadeam mai tare din pletele mele de 2 cm pe ritmurile Rock Is Dead, vad pe profilu’ de Facebook ca am un mesaj !?! …
    – … de la vecinu’ de la trei(WTF), care imi coborea toti sfintii existenti pana la etaju’ unu, la mine in camera. Imi explica cum a incercat sa-mi rupa usa cu pumnii, ca dupa aia sa ma convinga sa opresc muzica… N-a reusit! Hi hi, usa metalica e buna la ceva…
    – nefiind ora de liniste, evident ca mi-a sarit zaharu’ pana la cer(chiar daca nu chiar pana la cer da pana la trei, sigur!). Fiind un baiat finut, n-am vrut sa ma port chiar mOBSCENE cu el, desi cand Facebook ma intreba “What’s on your mind?”, i-as fi scris vreo doua de sanatate si un Like cu pumnuletul meu finut, fix in dantura lui.
    – i-am explicat printr-un mesaj asa mai finut(da, la mine toate-s finute :)) ca “dragostea” mea fata de el, e cam Taited(Love), si i-am transmis un Sweet Dreams(Ar made of… Facebook), bineinteles, acompaniat muzical, de la unu pana la trei…
    – Si dupa aceea mi-a sarit in minte ca daca-si da asta seama ca noul Cha Cha (This) Is The New Shit, cu f-ul ala din stanga jos, am pus-o!
    – pe la 10 fara ceva i-am mai dat un Share cu Personal Jesus, am inchis PC-ul si m-am dus prin centrul #cluj-ului sa dau Line la vreo trei beri.

  27. Joia trecuta, pe scurt:
    – adus aminte asa pe la 5 dupa-masa, ca am un super sistem 5.1(pe bune ca e super) si cam de muuult nu i-am mai dat drumu’
    – facut playlist pe PC, conectat sistemul la el si asculatat ceva muzichie, asa mai incet, ca deah, ora de liniste in bloc pana la 6 seara :(
    – pe la 6 si ceva(ca sa nu zica lumea ca-s chiar “taran de oras”), dat mai tare la sistem, asa pana aproape de maxim…
    – chefuit prin casa cu o bere si in fata PC-ului(reader, bloguri, twitter, gmail, facebook, tot pachetu’)
    – Tina Turner, Scorpions, Aerosmith, Metallica, Ramazotti, Zucchero, Bon Jovi, M. Jackson, etc. si asa pe la 8 si ceva am ajuns si la Marilyn Manson
    – cand dadeam mai tare din pletele mele de 2 cm pe ritmurile Rock Is Dead, vad pe profilu’ de Facebook ca am un mesaj !?! …
    – … de la vecinu’ de la trei(WTF), care imi coborea toti sfintii existenti pana la etaju’ unu, la mine in camera. Imi explica cum a incercat sa-mi rupa usa cu pumnii, ca dupa aia sa ma convinga sa opresc muzica… N-a reusit! Hi hi, usa metalica e buna la ceva…
    – nefiind ora de liniste, evident ca mi-a sarit zaharu’ pana la cer(chiar daca nu chiar pana la cer da pana la trei, sigur!). Fiind un baiat finut, n-am vrut sa ma port chiar mOBSCENE cu el, desi cand Facebook ma intreba “What’s on your mind?”, i-as fi scris vreo doua de sanatate si un Like cu pumnuletul meu finut, fix in dantura lui.
    – i-am explicat printr-un mesaj asa mai finut(da, la mine toate-s finute :)) ca “dragostea” mea fata de el, e cam Taited(Love), si i-am transmis un Sweet Dreams(Ar made of… Facebook), bineinteles, acompaniat muzical, de la unu pana la trei…
    – Si dupa aceea mi-a sarit in minte ca daca-si da asta seama ca noul Cha Cha (This) Is The New Shit, cu f-ul ala din stanga jos, am pus-o!
    – pe la 10 fara ceva i-am mai dat un Share cu Personal Jesus, am inchis PC-ul si m-am dus prin centrul #cluj-ului sa dau Like la vreo trei beri.

  28. Mai am 45 de minute pana pe 7 iulie. Deci scriu repede si scurt caci imi doresc mult un HTC.

    De Paste, am fost acasa la Tulcea. In noaptea de Inviere am fost la o bisericuta din Oraselul Copiilor, cu niste prieteni.
    Primarul din Tulcea, inventiv de fel, s-a gandit sa nu mai cheltuie bani cu instalarea si dezinstalarea instalatiilor de Craciun din Orasel. Ca atare, le-a lasat functionabile.
    Dupa ce oamenii au luat lumina traditionala, coborau in grupuri pe aleea principala cu lumanarile in mana si treceau pe sub instalatiile de Craciun, cu Mos Craciun, saniute, fulgi si clopotei. Mi-am dorit mult atunci un telefon destept cu care sa fac o poza si sa o pun pe Facebook. Fara fotografie, eram sigura ca nu ma va crede nimeni!

  29. In urma cu doua saptamani am fost in Bulgaria la nisipuri. Inainte de a pleca, pe cand nevasta-mea era in febra pregatirilor si a impachetatului, apar si eu cu laptopul in brate, la care sotia spune: Asta ramane acasa!
    -Dar draga, promit ca …
    -Nici un dar, mergem in vacanta sa ne relaxam, nu sa stai tu pe internet toata ziua. Te cunosc foarte bine si stiu ca te vei comporta precum vaca in lucerna cand dai de vreo retea wireless, asa ca laptopul ramane acasa.

    Avea dreptate, asa ca laptopul a ramas acasa.

    Am ajuns in statiune, cazare si mancare peste asteptari, vreme excelenta. In primele zile, de la atata belsug, parca uitasem ca am un blog de administrat. Totul a fost minunat pana cand nevasta-mea si-a amintit ca participa la un concurs care se desfasura exclusiv pe Facebook si ca saptamana cand eram noi la mare era de altfel si ultima de concurs. Si tot atunci se anuntau si castigatorii.

    Toate terasele aveau WiFi, wireless-ul zbura liber prin statiune, dar laptopul ramasese acasa iar telefoane destepte nu aveam nici unul dintre noi. Asa ca singura solutie era internetul platit din hotel.

    Pentru cei care nu stiu, bulgarii au probabil cel mai mare tarif/ora de internet. Cu doi leva (aproximativ 1 euro) stai pe net 10 minute, de unde rezulta ca o ora de internet este 6 euro.

    La bulgari internetul din hotel (ma refer la cel prin cablu ) este cu fise care se cumpara de la receptie. Faza cea mai amuzanta este ca in ziua in care se anuntau castigatorii si in care voiam noi sa intram pe Facebook, toti nemtii si rusii care erau cazati in hotelul nostru ocupasera calculatoarele pentru a-si citi mail-urile sau a sta pe retelele de socializare. Am strans din dinti si cu ochii ageri ca de vulturi, ne-am pus pe asteptat. Nu eram singurii, mai asteptau si altii …

    In cele din urma s-a eliberat un calculator, am bagat fisele, ne-am logat in contul de Facebook si surpriza: cont blocat! Nu sunteti autorizat sa administrati acest cont!
    -Daca aveam laptopul pun pariu ca nu aparea mesajul asta, zic eu.

    Incearca nevasta-mea sa se logheze din nou, acelasi mesaj. Ne-am dat seama ca accesand contul de Facebook din alta tara , am fost luati drept hackeri si ca acum trebuia sa raspundem la niste intrebari de verificare .

    Timp de 10 minute m-am aflat din nou parca la sesiunea de examene cu intrebari gen teste grila si variante multiple de raspuns . Trebuia sa recunoastem figurile unor cunostinte si sa le asociem un nume. Apoi intrebari de securitate cu numele animalului de companie … Dupa ce a reusit in sfarsit sa intre pe Facebook, un mesaj cat tot ecranul ne anunta ca mai avem un minut si ne taie astia internetul. Fug repede la receptie dupa fise, … dar nu am noroc, se terminasera.

    Ma gandesc ca nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat daca am fi avut cu noi un telefon destept.

    P.S. La acel concurs unde marele premiu era 2000 euro, 4 excursii, nu mai tin minte cate HTC Desire, Tablete, iPod 2, camere foto, camere video HD, … sotia a castigat un tricou. :)

  30. Era o zi sumbra de toamna. Ca mai toate zilele petrecute cu fosta. Tot ma batea la cap ca trebuie sa ne facem si noi o poza cand ne sarutam ca cica asa se face mai nou.
    Nefiind un tip prea greu de convins i-am facut pe plac. Era super fericita si nah, acum eram si eu fericit. Dar ce te faci cand femeii nui placea cum ii statea parul si mai vroia sa mai facem poza o data. Nu-ti vine sa inebunesti? Cand te cheama in oras pe o vreme groaznica, prin toate baltile, si te duce in parc, ca doar acolo ies pozele bine, te pune pe o banca uda, de te face in fund… loarca. De isi faceau cruce oamenii cand ma vedeau mergand cu mainile la spate.
    Oricum acele poze, din parc, sunt singura amintire frumoasa alaturi de ea. Si sincer sa fiu cred ca s-a meritat chinul. Pentru ca imediat cum a descarcat pozele am si intrat pe Facebook si le-am poastat:).

  31. Nu ştiu cum sa încep ca sa par cat mai inocenta si normala posibil….Dar cum şansele sunt minime voi fi sincera. Totul a început de la o provocare. Trebuie sa ştiţi ca îmi este împotriva naturii sa refuz o provocare. O prietena foarte buna a pus pariu cu mine ca nu „am curajul” si ca nu sunt destul de „rebela”, in cuvintele ei, sa pun o poza pe FB cu mine fumând iarba, a joint, a fatty, a doobie sau cum ii spun tinerii in ziua de azi. Ţin sa subliniez ca eram in Amsterdam când a fost făcuta aceea poza, deci total legal si…don’t do drugs, kids! Nu mă judecaţi eram tânăra, adică s-a întâmplat acum un an. După ce am postat poza m-am simţit extrem de mandra, fara motiv ca de obicei. Plus ca poza a fost destul de populara cum va puteţi imagina. In ziua aceea am decis sa ies puţin in oraş . Prea mult timp in fata calculatorului strica sau aşa aud. Numai la jumătatea zilei am avut revelaţia minunata ca printre prietenii mei de pe FB se număra si o matusa foarte „cool”. Nici nu ştiţi cat de folositor este accesul la Internet de pe telefon…n-am putut sa şterg poza destul de repede. Inutil sa zic ca am fost la un pas din a-mi petrece vara in rehab după ce toata familia aflase de activităţile mele extra-curriculare!

  32. Din plictiseala, sora mea i-a facut motanului meu persan profil de facebook(da, linkul de pe numele meu).

    I-a pus cele mai adorabile poze si cele mai haioase statusuri care au atras multi prieteni comentatori. Cel mai productiv dintre ei mi-a lasat un numar de contact in cazul in care vreau sa-l cuplez pe Pisi cu adorabila lui persana alba. Fapt care s-a si intamplat pentru ca eu chiar imi doream mostenitor(i)!.

  33. Pasiunea si interesul meu pentru vietiile unor oameni pe care nu i-am mai vazut de decenii este nemasurata. Sunt destul de sigura ca nu eram asa de “stalker” inainte de FB. Dar revenind la poveste. Eram in vacanta la tara aka tortura in timp ce parintii mei restabileau legatura cu natura si frumusetea ei. Mi-am luat laptopul cu mine in speranta ca proviziile de filme pe care le descarcasem o sa fie suficiente. Nu aveam asteptari sa am conexiune la internet intr-un loc care sunt destul de sigura ca nu apare pe harta. Ei bine m-am inselat, n-am avut destule filme. Dupa nu mai mult de o ora de admirat natura am decis sa ma aventurez in cautarea celei mai slabe conexiuni macar pentru a-mi posta drama pe FB. Acum imaginati-va: o fata pe o ulita pustie cu laptopul in brate. Pitoresc stiu. Intr-un final am reusit sa ma conectez, dar ulita nu era tocmai pustie. In departare se vedea o vaca. A durat cateva momente pana m-a observat si ea pe mine si inca cateva secunde pana cand s-a hotarat ca nu ma place. Imaginati-va: o fata cu calculatorul in brate tastand furios in timp ce o vaca se apropia alarmant moment in care am inceput sa fug…si ea dupa mine. Sunt mandra sa spun ca nu m-am gandit nici un moment sa-mi parasesc calculatorul ca sa castig in rapiditate. Era totusi o vaca nu un lup. Sa fim corecti!

  34. Cand vine vorba de mijloacele noi de comunicare sunt un suflet batran, si de multe ori cand prietenii mei imi povestesc de Twitter, HI5, MySpace sau Facebook, incep sa ma uit la ei dubios ca si cand m-ar injura intr-o limba straina, folosind cuvinte lungi si grele. Si ca orice carcotas cu principii, m-am incapatanat ca o cabalina de rang inferior sa nu imi fac niciodata cont pe aceste retele
    Totusi, toate astea s-au schimbat intr-o zi apocaliptica de ianuarie, o zi cu munti de zapada si cu fulgi mari si albi, parca pusi pe steroizi de antrenorul cerurilor, ca sa poata sa apese pamantul si mai tare si sa-l intepeneasca mai eficient. Si nu, nu descriu atat de plastic norii si zapada pentru a-mi cizela metaforele si capacitatile poetice, ci pur si simplu pentru ca la concluzia asta am ajuns dupa 5 ore de stat intepenita in loc pe scaunul unui aeroport din Bruxelles.
    Ziua incepuse bine, minunat chiar, eram inca in vacanta de iarna si mergeam sa-mi vizitez una dintre cele mai bune prietene, autoexilata in capitala gaufreurilor si a ciocolatei de calitate de dorinta ei fara margini de a explora tainele politicii si ale democratiei. Dar sa nu ma mai lungesc atat de mult, ziua a fost frumoasa pana cand cu jumatate de ora inainte de aterizare, pilotul ne spune ca aeroportul s-a inchis din cauza ninsorii si ca va trebui sa aterizam pe o alta pista, undeva la 60 de km de capitala. Aterizez intr-un final, dupa o serie de turbulente care ar face un montagne russe sa se simta rusinat, cumpar din aeroport o cartela de telefon si imi sun prietena, ca sa ii spun sa ma recupereze din aeroportul indepartat. Imi cumpar cartele de cand cu ceva ani in urma un conational mi-a subtilizat telefonul si pana sa imi dau seama ca geanta mi se usurase de greutatea micului aparat, factura mea telefonica fusese innobilata cu aproape 150 de euro de convorbiri internationale.
    Suna o data, de 2 ori…incep sa ma impacientez, apoi raspunde o femeie intr-o franceza impecabila.Panica incepe sa ma cuprinda.
    Stiu putina franceza, dar in mare parte vocabularul meu se invarte in jurul unor termeni de genul gaufre, chou a la creme, souffle, fromage, si alte ode aduse papilelor gustative, asa ca femeia putea sa imi spuna secretul nemuririi si al pestisorului de aur, si ar fi fost sigura ca nu va parasi vreodata buzele mele. Mi-am dat seama atunci ca am scris numarul gresit, si ca nu am cum sa fac rost de el, si in timp ce ma gandeam imi apare in fata ochilor o imagine cu prietena mea asteptandu-ma in statia de autobuz gresita, ninsa, infrigurata si cu nasul rosu, ca un Rudolf impaiat, si atunci mi-am spus ca trebuie sa fac ceva. Mi-am scos laptopul din geanta, m-am postat in fata ecranului cu toate cursele si cu numele aeroportului, am valsat cu laptopul in brate pana am reusit sa prind o imagine decenta, ignorand tot timpul privirile gardienilor care se uitau la mine ca si cum imi cresc progresiv capete si ma transform intr-o ciudatenie extrateresta demna de analiza CIA-ului.
    Gasesc o cafenea cu wireless, incerc sa-mi caut prietena pe mess, doar-doar n-a plecat inca de acasa, ii dau un mail; niciun raspuns, dupa care imi aduc aminte ca ea si pagina ei de facebook traiesc intr-o simbioza care ar face de rusine organismele pereche despre care invatasem la orele de biologie din liceu, asa ca imi calc toate principiile si imi fac cont, ii dau friend request si postez poza mea de catelus parasit si Lost in Translation, imi iau o cafea si astept. Dau alte friend requests cat astept, incepe sa imi placa, apoi primesc zeci de commenturi de la prieteni pe care nici nu stiam ca ii am si pe care nu ii mai vazusem de ani buni, fratele meu rade de mine isteric si mama ma tine jumatate de ora la telefon sa se asigure ca sunt totusi in Bruxelles si nu in Timbuktu si ca cineva ma va recupera intr-un final. Dupa inca vreo 4 cafele si tot cam atatea ore, o vad pe prietena mea venind cu ochii adanciti in telefon, pe pagina de Facebook, ca sa identifice locul in care am facut poza. Recunosc ca n-am fost niciodata mai fericita sa o vad, si nici ca tehnologie moderna ca Facebook exista. Nu sunt nici acum o Facebookista convinsa, dar trebuie sa ii acord circumstante atenuante, pentru ca m-a ajutat sa plec din aeroportul rece si incomod si sa ajung in taramul ciocolatei de calitate si al gaufreurilor.

  35. Buna dimineata! Uite cateva randuri si de la mine :)

    Intamplarea urmatoare a avut loc acum 2 ani, pe 14 august, undeva in Franta, mai exact in Paris. Pe prietena mea o chema (inca o cheama) si Maria, deci a doua zi urma sa fie ziua ei de prenume. Lucram amandoi la aceasi companie, eu pe un job fulltime, ea pe un internship lejer de vara.

    Ea era acasa, eu eram la birou, ma pregateam sa plec. Apele ce curgeau pe mine nu se datorau 100% caldurii malefice, ci si faptului ca nu ii cumparasem nimic. Nu punem noi mare accent pe sarbatorile astea, dar romanticul din mine mi-a soptit ca ar trebui sa ii iau ceva, ca doar suntem in marele Paris.

    Mai eram la birou doar eu cu o colega, o unguroaica. Am iesit amandoi pe usa, ea a inchis biroul, dupa care am iesit din cladire. In capul meu era o furtuna de creier, doar doar mi-o veni ideea unui cadou perfect. S-a prins colega ca sunt pus pe ganduri mari, asa ca m-a intrebat ce am. I-am spus pe scurt toata povestea, cand, ce sa vezi, a zambit si mi-a zis: “I know what she wants”. Eu, suspicios de fel meu pe dusmanul neamului: “Really?”. Ea: “Yes, I saw her status on Facebook. It was in Romanian, but you know I speak a bit Romanian. She wants a french cabbage. Varza, nu?” Am cascat urechile, am intrebat-o de 3 ori daca e sigura, de 3 ori mi-a spus ca da si daca nu o cred sa verific. A coborat la metrou, iar eu am ramas in loc, putin pe ganduri. O varza? WTF, vorba francezului. “Ia sa merg inapoi sa verific ce-a scris”, zic eu. Fac cale intoarsa doar ca sa imi dau seama ca inamicul a plecat cu cheia. Internet Cafe nu aveam pe langa mine, iar lanterna de la al meu Nokia 1100 imi mancase toata bateria, neputand sa verific astfel Facebook-ul pe telefon, sa vad ce o facuse sa isi doreasca o varza. Mancare aveam in frigider.

    Subconstientul meu romantic m-a incurajat, amintindu-mi ca ne luam doar cadouri simbolice, asa ca asta am facut. I-am luat o varza. I-am rupt frumos petalele urate, am invelit-o intr-o folie de cadou (pe care am dat mai mult decat pe varza) si am plecat acasa fericit ca am scapat de o grija si ca o sa-mi fac prietena fericita cu proaspata varza frantuzeasca.

    Intru pe usa, ii zic la multi ani pentru a doua zi (trebuia sa plecam in weekend si nu avea rost sa car varza cu mine) si ii inmanez frumusetea de cadou (care chiar arata bine, desi incepuse sa miroasa). “O minge de plaja?”, intreaba ea. “Nu”, zic eu zambind. “Un glob de cristal?”, mai incearca ea o data. In gandul meu, “Vrei sa te apuci de ghicit acum?”, asa ca am zis “Nu, deschide-l”.

    L-a deschis si a tacut. “O varza?”, intreaba cu o patrime de glas. “O varza”, zic eu, zambind iar, dar cu o jumatate de gura. “Aaa”, zice ea, “e ceva inauntru. Stai sa iau cutitul.” M-am inrosit putin la fata si am deschis browserul in acelasi timp, sa ii caut statusul. Subconstientul a inceput sa fredoneze cantecul cu “Suie Iancu pe statuie”, in timp ce eu citeam ce postase: “Unde gasesc o vaza frantuzeasca clasica, sa le iau la ai mei?”. N-am mai zis nimic. Ma uitam doar la ea cum facea praf varza pe care eu cu atata atentie o alesesem si ma gandeam la o scuza buna. Dar buna rau.

    N-a apucat sa termine de sfasiat cadoul, ca i-am zis: “Ei, glumeam. Am luat varza sa mancam in seara asta. Ti-am luat de fapt un bilet la Disneyland pentru weekendul viitor.”, zic eu cu jumatate de glas. “Ma gandeam eu ca glumesti”, zice ea. “Hai sa o gatim acum, oricum am taiat-o”, imi zice ea si ma pupa de multumesc.

    In noaptea aia am comandat pe Internet 2 bilete la Disneyland.

  36. cea mai neasteptata faza cand am postat pe facebook a fost cand eram in liftul blocului si ma plictiseam pe acolo. dar stati sa va spun de ce ma plictiseam.pentru ca becul din lift nu mai functiona iar liftul se blocase. Asa ca prima data am cautat un nr de telefon pe pereti,nimic…Apoi am zis sa sun pe cineva din agenda, dar din pacate nu mai aveam credit. Apoi mi-am amintit ca mai am cativa MB pentru internet. Am zis sa imi incerc norocul pe Facebook. Asa ca am postat :” sunt in liftul de la blocul X, strada Y. Cine doreste sa se intalneasca cu mine, il astept aici. Sau puteti suna la un nr de interventii sa ma intalnesc cu ei”. Trebuie sa spun ca a mai durat ceva timp pana a ajuns cineva, dar totul s-a terminat si inca nu sufar de claustrofobie. Si nici de nyctophobie :)) si inca sunt in viata si bine mersi

  37. cea mai neasteptata data cand am intrat pe facebook a fost cand m-a sunat cineva si mi-a spus “La multi ani”. Ii multumesc si il intreb “de ce” . Imi spune ca scrie pe facebook. Intru repede pe facebook si modific data, apoi imi amintesc ca in urma cu o zi am intrat pe facebook de la un prieten si am uitat sa ma deloghez. Asa ca comicul din el s-a gandit sa imi modifice ziua de nastere :) trebuie sa recunosc ca am primit cateva urari pana am reusit sa imi schimb din nou data, dar a fost destul de funny

  38. De trei zile-ncoace,
    Facebook-ul nu tace,
    Si ma minunez,
    Si pe el postez,
    Ca eram odata,
    Pe la un motel,
    Si arata bine,
    Dar nu pentru mine,
    Si de plictiseala,
    Sa le fac reclama,
    Am zis sa postez,
    Si sa mentionez,
    Cum arata el,
    El,dragul motel,
    Cu pereti muldari,
    Si saltele tari,
    Cu bai stricate,
    Nici macar curatate,
    Asa ca m-apuc,
    Si poze ii fac,
    Pe facebook le pun,
    Ca sa stie lumea,
    Ce frumos arata.
    Sa vedeti acum,
    Ce se intampla,
    Dupa vreo 3 zile,
    Intra unu pe mine,
    Si ce ma intreaba,
    Cand am fost la motel,
    De am poze cu el,
    Eu ii povestesc,
    Cu varf si indesat,
    Ca arata rau,
    Si-are paturi tari,
    Vrute si nevrute,
    Dar apoi imi spune,
    Ca era patronul,
    Si se ia de mine,
    Ca nu e frumos,
    Sa pun poze rele,
    Sa ii fac reclama,
    C-are si el site,
    Cu poze frumoase,
    Si-oricum il repara,
    Ca s-arate bine,
    Apoi ma convinge,
    Sa sterg acele poze,
    Care nu-i fac bine,
    Si nu-i aduc bani,
    Poate doar golani.
    Asta se-ntampla,
    Cu al meu facebook,
    Si cu al lui motel!

  39. Cu ajutorul telefonului si al FB-ului (nu m-a ajutat enorm, dar acolo aveam link-ul spre un concurs), am castigat o seara intr-un club bucurestean. desi multi m-au votat, au dat mass-uri pe y!m si pe facebook, tot ma intrecea la limita o alta don’soara… si cu o noapte inainte, plictisindu-ma si gandindu-ma cum sa fac sa revin pe primul loc, am realizat o chestie: de fiecare data cand ma conectam la net de pe tel, ip-ul era altul… implicit mai multe conectari, mai multe ip-uri, mai multe voturi. :D asa am petrecut o noapte si o baterie, ca a doua zi sa ma sune sa-mi spuna ca sunt asteptat in club. nici n-am apucat bine sa multumesc si sa-mi iau la revedere, ca deja mi se inchisese telefonul.
    ajung la camin, imi pun telefonul la incarcat (dormisem la altcineva si n-aveam incarcatorul cu mine), intru si pe FB sa ma asigur ca am inteles bine, cand colo vad don’soara de pe locul 2 care ma injura ca i-am luat voturile, ca am trisat, etc. bineinteles, ca eu nu si nu. :)) m-am luat de felul cum mi-a vb fara motiv (deh, gentleman cica:)) ), si-a cerut scuze si mi-a urat distractie placuta.
    la un moment dat vad o alta postare pe pagina concursului: Sergiu si X(fata care ma injurase si era pe locul 2) sunteti fericitii castigatori si sunteti asteptati in Clubul Y. bla bla bla. :))
    premiul era o masa pt 6 pers si o sticla de alcool. insa a suferit mici modificari premiul si a fost o masa cu 4 castigori si 20 persoane. si cel mai important, consumatia gratis. :))

  40. Am avut mare nevoie de facebook la implinirea celor 10 ani de la terminarea liceului.Am vrut sa fac cumva sa ne intalnim,cu multi dintre fosti colegi pierdusem legatura dar am reusit sa ne reauzim datorita faceboook-lui.

  41. Doream sa ii fac o surpriza cumnatului meu, sa ii ofer un zbor cu avionul de agrement de Ziua Indragostitilor, pentru ca o iubeste mult pe sora mea, tratand-o ca pe o printesa rasfatata si am initiat o campanie de strangere de voturi. N-am reusit.

  42. Pingback: Denisa Bârgău [nevastă de Coşmar] » Şi ChaCha-ul merge la…
  43. Pingback: Cum sa castigi un HTC Cha Cha, proaspat lansat la Orange? « Monica Sibisteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.