În fiecare an, cum dă căldura, românu’ iese la iarbă verde. Bineînţeles, ca multe alte expresii din limba română, „la iarbă verde” se traduce prin „la mici şi ceafă de porc la grătar” – pentru că nu poţi să ieşi la soare doar ca să te bucuri de căldură, trebuie să bagi ceva la maţ înfuleci ceva!
Bărbatul român îşi ia nevasta şi copii proprietate personală [dacă-i are], dă jos praful de pe ustensilele de grătar, care-au „şomat” o iarnă întreagă, pune mâna pe o pătură sau pe şezlongurile şi masa pliantă la fel de prăfuite, le trânteşte pe toate în Logan şi pleacă spre supermarket. De-acolo „culege” carnea pentru mici şi grătare, legumele pentru salată, eventual cartofii pe care urmează să-i prăjească, bere la pet pentru el şi sucuri cu mult zahăr pentru ceilalţi şi duşi sunt.
Se opreşte doar într-un loc cu multă verdeaţă şi eventual un firicel de apă, scoate calabalâcul din maşină, le dă copiilor o minge pe care s-o bată printre păturile vecinilor de grătare şi dă drumul la CD player-ul din care încep să urle manelele. Un grătar nu iese cum trebuie dacă nu se tânguie un manelist lângă el!
Nevasta românului amator de grătar e fericită: duminica este singura zi din săptămână în care bărbatul ei se transformă, brusc, într-un om gospodar. Doar el ştie cum se aprinde focul, cum se condimentează carnea, cum se întreţine focul şi cât trebuie să stea cartofii în ulei ca să fie bine prăjiţi. El, masculul alfa! În tot acest timp, ea poate să stea liniştită şi să se relaxeze curăţând cartofii, spălând şi tăind legumele pentru salată, dozând uleiul, oţetul şi sarea şi apoi spălând vasele.
„Femeia e bună doar în casă, la grătare noi suntem specialişti! E nevoie de o mână de bărbat ca să iasă grătarele aşa cum trebuie”, spun în cor bărbaţii transformaţi peste noapte iarnă în bucătari. Mai iau o gură de bere din sticla de doi litri, întorc bucăţile de carne pe grătarul încins, iar când e totul gata – chiar dacă grătarele sunt arse şi cartofii neprăjiţi -, aşteaptă laudele care li se cuvin pentru că au gătit. Femeile tac şi-i lasă să se bucure de momentul de glorie, mănâncă grătarele arse – cărbunele face bine la stomac! – şi cartofii aproape cruzi, apoi spală vasele ori măcar ustensilele murdărite de bucătari şi adună lucrurile împrăştiate peste tot.
Indiferent cât de nepriceput ar fi, bărbatul român ştie că are scrisă în ADN abilitatea de a prăji carne în aer liber şi consideră că e obligaţia lui să şi-o exerseze.
sursa foto
Imi suna cunoscuta povestea ta (nu stiu de unde) :-) dar nu e mereu valabila. Prietena mea chiar se pricepe la facut gratar si ma bucur ca ma poate ajuta, atunci cand mai facem. Cat despre laude, cei din jur pot observa si singuri cine a facut gratarul.
Si pentru ca povestea ta sa se termine cu happy end, sotia va conduce masina la intoarcere, pilotata fiind de cel care a dat gata singur 2 PET-uri la 2 l si care, sub aburii alcoolului, caldurii si al fumului de la gratar, vede tot felul de lucruri si situatii :)
Haha, da! Corect!
=)) Pentru străini ceea ce scrii tu aici e suprarealist sau, oricum, la marginea SF-ului. Pe de altă parte poți găti la grătar, dacă pregătești toate cele dinainte, de cu seară.
Costy, daca are permis!
eu chiar acuma plec cu colegii de facultate la iarba verde…dar va fi cu chitari,cu muzica cantata de noi si eventual o frigaruie facuta atunci cand ne va fi foame…
Oana, incearca urmatorul exercitiu: in fiecare duminica dupa-amiaza, pe la ora 19 stai la intrarea in orasul tau si vei vedea ca 90% din masinile care intra sunt conduse de femei. :)