Nimic nu e întâmplător

Aseară eram la lucru, ocupată, dar mai mult preocupată. Şi, ca-n fiecare luni, când eu am chef de lucru şi alţii au chef de vorbă, am fost asaltată pe messenger de mesaje de tot felul. Toată lumea vrea câte ceva de la mine lunea şi marţea. Cineva m-a căutat să-mi spună că a încercat să mă sune săptămâna trecută, pentru că avea nevoie de un DTP, dar aveam telefonul închis şi… da, îi spun, mi se descărcase bateria şi nu mai găseam încărcătorul prin casă. Omul insistă să-mi spună exact în ce zi m-a sunat, îi spun că nu-i nevoie, pentru că ştiu că n-am fost disponibilă. Apoi apare o prietenă care nu vrea să-mi spună nimic, doar să mai povestim. Sunt la lucru, n-am timp, îi explic. Apoi tata îmi spune că am primit un colet, că… of! Îl conving, elegant, cred, că am de lucru şi mă lasă în plata Domnului.

După ceva timp, de pe un ID pe care l-am şters din listă, cineva se plânge că i-a venit o factură de vreo 900 de lei la gaz şi… poate cunosc pe cineva de-acolo, că are nevoie de ajutor. Măcar un contact. Nu cunosc pe nimeni, dar ia vorbeşte tu cu tata – că tot avea el chef de vorbă – şi vezi ce şi cum. Eram ferm convinsă că-i ID-ul unui prieten de familie pe care nu l-am mai văzut de vreo 20 de ani şi despre care ştiam că stă în Spania. Persoana de la celălalt „capăt al firului” bolboroseşte ceva, eu fac copy/paste şi-i dau lu’ tata, îi explic că-i vorba de prietenul din Spania şi dusă sunt.

Azi dimineaţă, când cu greu m-a trezit mama, am auzit o voce străină din bucătărie.

Era prietenul care, între timp, s-a repatriat. Săritor, tata l-a sunat pe om, dar i-a răspuns mama acestuia. A început să-i spună povestea cu gazul, cu factura. Femeia nu ştia nimic, evident. „Atunci dă-mi numărul lui, să mă conving eu”, zice tata. Şi uite-aşa, ai mei s-au întâlnit cu el după vreo patru ani, iar eu am avut ocazia să aduc acasă un contact din lista de messenger cu care vorbesc foarte rar şi pe care nu l-am mai văzut de când eram mică. :D