Noutăți despre sustenabilitate (3) ♻️🌱🚮

Google a lansat Sustainability Trends, un site care îți arată ce mai caută oamenii în termeni de sustenabilitate. https://sustainability.google/trends/getting-around/

♻️🌱🚮

Reciclarea de materiale textile lasă de dorit, la nivel național. Dacă pentru celelalte deșeuri valorificabile (sticlă, carton, hârtie, PET-uri, plastic, aluminiu/metal) avem containere speciale, de textile nu s-a prea îngrijit nimeni. Și cum fast fashion este o industrie care produce haine pe bandă rulantă, consumând resurse uriașe pentru cârpe pe care le purtăm o dată sau chiar deloc (fiți sinceri cu voi: câte haine aveți în dulap pe care nu le-ați purtat încă?), deșeurile textile care se adună umplu gropile de gunoi, în timp ce unii amărâți se duc la școală desculți și cu hainele rămase de la frații lor mai mari. Nu râdeți, că este realitatea multor comunități sărace! Noi ne bucurăm de haine la reducere, de chestii cu 2 lei bucata, în timp ce alții chiar nu au cu ce să se îmbrace, deși se produc atâtea haine.

Profi face un pas înainte în sensul ăsta, instalând primele 60 de containere pentru colectarea de haine, încălțăminte și jucării de care noi nu mai avem nevoie. Ele vor ajunge la comunitățile defavorizate, deci faceți o faptă bună atunci când vă faceți ordine în dulap și donați din hainele pe care oricum nu le-ați purtat în ultimii ani. Asta-mi sună și mie..

Containerele sunt deocamdată montate în trei județe: Hunedoara, Arad și Timiș, dar se vor „extinde” la nivel național. Nu știu cum e prin alte orașe, noi în Hunedoara mai avem astfel de containere, montate de o asociație umanitară din Blaj (jud. Alba). Sfatul meu este să încurajați venirea verii printr-o curățenie în dulap, iar ce nu ați mai purtat de trei ani (să nu zic unul, că poate le purtați mai rar…) sigur nu veți mai purta, deci let them go. Să îi facă pe alții fericiți, să le țină de cald sau de frumos.

♻️🌱🚮

Dacă vă pasionează sustenabilitatea cu tot ce înseamnă ea, vă recomand să dați un ochi și pe eeco.ro, site-ul jurnalistei Teodora Ghenciu. Îmi place foarte mult femeia, este echilibrată. Găsiți pe site, printre altele, link-uri către tot felul de mici afaceri sau locuri în care puteți să vă reparați obiectele stricate/defecte, să găsiți unde să donați sau unde să reciclați chestii. Căci economia circulară trebuie să fie viitorul acestei planete, altfel o să înotăm în gunoaie.

Teodora este activă și pe Instagram și pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.