Nu am dispărut!

Nu sunt în concediu, deşi mi-ar plăcea. Vai, ce mi-ar mai plăcea, dar până nu-mi vine înlocuitoarea în ţară, sunt „stuck” aici, cu ziarul ăsta pentru care aproape că nu mai am nervi. Aşa-i întotdeauna înainte de concediu, parcă se umple paharul şi nu mai am chef de nimic, mă deprimă numai gândul că trebuie să merg la muncă. Grrr!

Deci nu am dispărut, dar mi-am început săptămâna trezindu-mă la ora 7 AM [nici nu ştiam că deja-i soare la ora aia] pentru nişte analize medicale, apoi am continuat să fiu la fel de ruptă până joi – joi am dormit ca o regină, m-am trezit la cât am vrut eu şi am intrat în priză.

Am o chestie, nu vreau să zic un proiecţel, m-am angajat să fac o treabă despre care încă nu vă pot spune nimic, treabă care trebuie pregătită în prealabil. Şi de două zile mă tot pregătesc şi o tot pregătesc şi simt că nu mai am putere nici să mă uit la vreun film, ceva.

Am în pregătire articolul despre cum am făcut noi patul din paleţi. Sper că reuşesc să-l scriu până luni, ca să vi-l arăt la „Lunea mâinilor îndemânatice”. Patul e super confortabil, în sfârşit nu mai deranjăm vecinii chiar şi atunci când doar ne aşezăm pe el ca să dormim! :D

Vreau o săptămână în care să nu fac nimic, oare se poate? Până atunci, însă, mă culc, că mâine iarăşi am de lucru. Dar nu am uitat de blog, mă apasă vina în fiecare zi că n-am mai scris şi se pune praful pe el. Uff!

2 thoughts on “Nu am dispărut!”

Dă-i un răspuns lui RoxanaM Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.