Premiul de la Libris

Așa cum spuneam în comentarii, am ales două câștigătoare [așa sunt eu, nu pot niciodată să mă hotărăsc – ce să fac, dacă-s Balanță?], dar până la urmă doar una poate primi premiul.

Aceasta este Niky, care a lăsat comentariul de aici, recomandându-mi cartea „M-am hotărât să devin prost”, scrisă de Martin Page. Îmi pare sincer rău că nu v-am putut premia pe toți, pentru că mi-au plăcut mult majoritatea recomandărilor – mai puțin cele care nu au respectat rugămintea mea – și de altfel singura regulă, aceea de a-mi recomanda romane vesele, amuzante etc.

Chiar dacă concursul s-a încheiat, aștept în continuare recomandări. Dacă ați citit o carte bună și vreți să ne spuneți și nouă, o puteți face într-un comentariu aici sau la celălalt post. Vă mulțumesc încă o dată pentru participare.

4 thoughts on “Premiul de la Libris”

  1. Mulțumesc :)
    Aștept cu nerăbdare părerea ta, după ce o citești.
    Miha m-a făcut foarte curioasă cu recomandarea ei, așa că aleg ”Pliculețul Minervei” de Umberto Eco.

  2. Postez aici ca sa nu ma mai intorc la articolul anterior: Greselile Mirandei de Jill Mansell. E o carte destul de consistenta ca numar de pagini, insa actiunea e bine legata, presarata cu destule situatii pline de umor, iar personajul principal (Miranda) pare haotic la prima vedere, insa e imposibil sa nu o simpatizezi macar putin pana la finalul romanului.
    Sunt tare multumita ca am gasit foarte multe sugestii la articolul anterior, asa ca in viitorul apropiat cu siguranta voi avea ce citi!

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.