Cum a fost la primul eveniment AVON Beauty Service din judeţul Hunedoara

avon beauty service 24Sunt mândră de asta: am fost în centrul primului eveniment AVON Beauty Service organizat în judeţul Hunedoara. În centru, pentru că nu l-am organizat eu, eu doar am încercat să strâng 14 fete interesate de o şedinţă gratuită de make-up profesionist. Şi ştiţi cât e de greu să găseşti 14 femei disponibile la ora 17, într-o zi de luni?

Cu mari emoţii am reuşit să strâng 19 fete, după ce toată ziua am dat telefoane în stânga şi în dreapta şi cu o oră înainte de eveniment ştiam că vor veni sigur şase fete. Cumva, m-am descurcat; dar dacă nu erau prietenele mele cu putere de convingere şi cu cercuri mai mari de prietene decât pătrăţelul meu, ar fi fost o întâlnire…. restrânsă.

Aşadar, luni la ora 17 echipa AVON Hunedoara, formată din opt persoane foarte deschise, ne aştepta să ne povestească despre şedinţele de machiaj şi sfaturile de îngrijire a tenului şi de machiaj pe care le oferă gratuit. Nu am stat prea mult la poveşti şi am fost invitate în „camera de tortură”. Cineva mi-a recomandat să fiu eu prima curajoasă, aşa că am sărit pe scaunul Nicoletei Bolosin, o cosmeticiană foarte simpatică despre care am aflat ulterior că are trei copii şi ceva mai mulţi ani decât mine. Eu nu i-aş fi dat mai mult de 28! 

După aproximativ 30 de minute [aşa au zis alţii, mie mi s-a părut că a durat mai mult], m-am ridicat de pe scaun cu o altă faţă. Sebi zice că nu a văzut nimic schimbat, „poate nişte umbre pe faţă, dar în rest, eşti la fel de frumoasă”. Cum să nu-i iubeşti, chiar dacă habar nu au pentru ce ne trebuie nouă atâtea produse de machiat? Ce-i drept, eu am foarte multe, dar le folosesc rar. Şi la cununia civilă am folosit doar mascara şi 20 şi ceva de agrafe de păr. Atât.

De data asta, Nicoleta mi-a spus că nu mai scap. „Ştii că ai venit aici ca să fii machiată, da? Eu o să te machiez!”. Şi m-a machiat. Nu s-a temut să folosească de trei ori cantitatea de fond de ten pe care eu aş aplica-o în mod normal, nişte produse despre care nu ştiam că există [!!!] – cum ar fi, de exeplu, baza de machiaj care vine într-un borcănel identic cu cel pentru fard cremos pe care eu îl am în baie -, multe nuanţe de farduri pentru ochi şi obraz, mascara, creion pentru conturul ochilor, pentru conturul buzelor, ruj… uf!

Am obosit doar contabilizând produsele pe care mi le-a aplicat Nicoleta pe faţă! Dar rezultatul a fost, într-adevăr, spectaculos.

Totuşi, îmi menţin convingerea că nu poţi arăta la fel de bine dacă te machiezi singură, pentru simplul motiv că nu îţi poţi vedea ochii – pe care trebuie să-i ţii închişi dacă vrei să aplici fardurile aşa cum trebuie. Poate că abilitatea de a-ţi machia ambii ochi la fel, pe rând, se dobândeşte în timp, cu mult exerciţiu, dar mie mi se pare prea multă bătaie de cap şi machiajul complet este prea time consuming pentru mine.

Dacă sunteţi şi voi de aceeaşi părere, dar aveţi, totuşi, nevoie de un machiaj profi, puteţi apela şi voi la serviciul AVON Beauty. Gratuit! Aşa cum am mai spus, trebuie doar să strângeţi alte 14 fete dispuse să se lase transformate de profesioniştii AVON.

Pentru mine a fost o experienţă interesantă şi mă bucur că am fost parte din primul eveniment de genul ăsta din judeţul Hunedoara.

Voi reveni cu pozele făcute de fotograful AVON atunci când le voi primi – mâine, sper. Le mulţumesc tuturor participantelor!

1 thought on “Cum a fost la primul eveniment AVON Beauty Service din judeţul Hunedoara”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.