Rasismul se învață acasă

În imaginea care însoțește acest articol puteți vedea doi copii care „se joacă” cu tubermane, adică niște instrumente de suflat făcute din tuburi de plastic folosite în construcții. Dacă ai copilărit în România, sigur știi ce-i tubermanul, nu mai trebuie să-ți explic eu. Aceste „arme” sunt folosite pentru a trage [sufla] cu cornete din hârtie. 

Cei doi copii, dintre care unul cam negru [!], se ascundeau în spatele celor două femei îmbrăcate în haine țigănești și, când aveau ocazia, trăgeau după ele cu cornete. Ele se întorceau și strigau la ei, ei râdeau satisfăcuți și mai trăgeau câte un cornet, pregătiți să fugă în caz de ceva.

Cum spuneam, unul dintre copii era suspect de bronzat pentru sfârșitul lunii aprilie, când a fost făcută poza. Adică era cam țigan, așa, ceea ce face cu atât mai stupidă acțiunea lui de a trage cu cornete după două țigănci. Doar pentru că mă-sa nu se îmbracă în fuste largi și înflorate nu înseamnă că el le este cumva superior celor care se îmbracă așa.

Unde au învățat acești copii să se poarte urât cu țiganii? Acasă, sunt sigură. Nu ne naștem rasiști, rasismul îl învățăm acasă, din ce vedem la părinți, la vecini și la prieteni. Iar dacă părinții ne văd că ne purtăm urât cu alți oameni și nu ne dau una peste ceafă, noi creștem crezând că e OK ce facem. AȘA SE NAȘTE RASISMUL.

9 thoughts on “Rasismul se învață acasă”

  1. Nu cred draga mea! Poza asta nu cred că exemplifică „rasismul”. Poate sunt eu mai „old-school” dar când eram de-o şchioapă, ce-i drept nu acum mulţi ani, când ieşeam cu „tubermanele” în cartier TOŢI, dar TOŢI, trecătorii ne erau „victime”. Nu conta că erau mai „bronzaţi”, că erau alibi, creştini, atei sau evrei

  2. nu stiu daca neaparat ceea ce ai observat se poate explica asa… dar cand e vorba despre rasism, da! se invata acasa. ceea ce mi-a placut la cateva posturi tv pentru copii care publica niste seriale din afara pentru cei mici este faptul ca in acele seriale copiii care sunt actorii sunt de diferite „culori” – foarte tare mi s-a parut ideea si de aplicat si la noi pentru ca in acest fel copilul meu nu va mai vedea „diferente” cand la gradinita sau in societate pur si simplu ar da cu ochii de un copil poate mai mult sau mai putin „colorat”

  3. eu cred ca totul se invata acasa, cu atat mai mult in copilaria mica si cea de peste trei ani, rolul scolul e doar de a slefui.
    acasa se nasc deprinderile, sentimentele si buna cuvinta.
    cat despre rasisim, ar trebui sa existe un program de reeducare intai pentru adulti unde romanul sa descopere toleranta!

  4. Spunea cineva mai sus ca educatia se primeste acasa.si ca trebuie sa toleram.Da…tiganii sunt educati de mici sa fure,sa dea in cap, sa faca combinatii, smecherii, sa fie smardoi, sa ii pacalaeasca pe fraierii de romani, sa traiasca ca niste paraziti pe spatele oamenilor care muncesc si platesc impozite la stat luna de luna.Si noi sa ii toleram.
    Eu sunt rasista pana in maduva oaselor cand vine vorba de tigani.Nu pot sa fiu toleranta.
    Sa spun de ce?
    M-am intersectat cu ei inca de cand eram mica.
    -De mai multe ori acesti tigani au furat din magazinul bunicului meu.Mereu au profitat de neatentia lui.Spuneau ca vor ceva de pe nu stiu ce raft,iar cand bunicul meu s-a intors, pe unul la prins cu mana la sertarul cu bani. Plus cate produse nu au furat si au bagat sub fuste…Plus, de cate ori nu trecea cate o tiganca pe la magazin si zicea ca e gravida si ca vrea o cana de apa ,si bunica-mea, femeie cu suflet, se apleca sa ia apa sa ii dea, si aia intre timp baga tigari si bautura sub fusta.

    -Cand eram in generala si eu si o colega am mancat bataie de la un grup de tiganci,pe motiv ca ele sunt smechere si smardoaice si se pisa pe noi de romani.Ah si erau 11 fete.
    Parintii nostri nu au putut face nimic pentru ca erau ditamai clanurile de tigani.Cui sa reclame?

    -Acesti tigani, au furat din casa unui prieten ,iar politia nu le-a facut nimic pentru ca erau MINORI. Deci practic,pagubitul s-a uitat neputincios cum pleaca aia cu lucrurile lui.Daca le rupea mainile, era rasism, era o bruta,ca bate copii „nevinovati”.Si mai facea si puscarie pentru violente, sau din cine stie ce motive.

    -Acesti tigani au venit sa ne fure din materialele de constructii pentru casa.Au sarit gradul efectiv si s-au pus pe incarcat in caruta.
    Te duci la politie si politia nu le face nimic.De frica.

    Ati vazut vreodata romani sa fure de la tigani?
    Acesti tigani cer drepturi,alocatii, locuinte.Ah si mai cer taxa de protectie,daca nu, iti dau foc la magazin.Daca chemi politia, tot iti dau foc la magazin. Si nu ai cum sa ii prinzi. Pentru ca tirmit copiii sa faca treaba asta ,iar politia nu le face nimic.Ca in cazul de mai sus.
    -Acesti tigani iau romance cu forta si le trimit la prostitutie.
    -Acesti tigani arunca cu mii de euro la petreceri cu manele.De unde au acesti bani? din munca la corporatie?
    Dar ei ce ofera? Platesc taxe? Vor sa munceasca? Platesc cumva vreun LEU impozit pentru palatele pe care le au si masinile de lux? Fac ceva pentru noi ca popor? L-ati vazut voi cumva pe florin salam sa mearga la fisc sa declare banii din dedicatii si sa pleateasca impozit? ca un cetatean bun ce e el si care sutine bunul mers al acestiu pupor care i-a dat cetatenia romana? Popor care ii tolereaza, din taxele caruia le platim noi alocatiile la cei 10 copii pe care ii fac odata?Dintre care jumate ajung la casele de copii? Care, tot din banii nostri functioneaza…
    Iar romanii, poate ca abia isi permit sa tina un copil.Dar chiar si asa, tot munceste si plateste impozite. Ca il obliga statul.Dar de tigani nu se atinge.Cum sa le ceara taxe? Sa fie statul acuzat de discriminare? Doamne fereste….

    Asa ca scutiti-ma va rog cu toleranta lu’ peste. Eu una nu suport tiganii, am boala pe ei, ii vreau MORTI si rasi de pe fata Romaniei.Nu zic ca unii romani nu ne fac de ras…Dar in clipa in care cunosti o persoana din alta tara si te intreaba daca esti „gipsy”…deja iti pui niste semne de intrebare.
    Nu am nimic cu restul natiilor care vin sa munceasca la noi.Care vor sa se integreze.Care vor sa participe la bunastarea tarii.Nu am nimic cu persoanele care sunt pasnice.Persoanele care au respect.Oamenii adevarati in general.
    De exemplu homosexualii,care vor sa aiba drepturile recunoscute, ca sa poata munci CINSTIT si sa se integreze normal.Pe aia ii uraste lumea.
    Dar pe tigani sa ii toleram.Ce conteaza o lopata in cap si un BMW cumparat din banii nostri? Eh…drepturile omului.
    Mi-ar fi placut sa existe o lege speciala pentru acesti paraziti: primesti cetatenie romana, doar in clipa in care ai luat bacalaureatul si ai un servici LEGAL.Si dupa ce iti platesti toate darile catre stat,timp de 1 an de zile.
    Hai,aruncati cu rosii va rog.Ma duc sa iau o galeata sa le prind.

    1. @Georgi: Nu pot sa cred ca generalizezi asa de usor,bagand in aceeasi oala toti tiganii…E ca si cum,din cauza unuia care a comis o crima toti sunt considerati criminali.Consider ca esti mult prea subiectiv(a).Sunt multi tigani care sunt perfect integrati si care sunt platitori de taxe si impozite,isi castiga banii din munca cinstita,iar vecinii sau cunoscutii nici nu isi dau seama ca sunt tigani ,asa de bine se comporta in societate si in casa,asa ca in loc de rosii meriti suturi in fund si jigniri asa cum le faci tu.RUSINE

  5. Acum nu stiu ce sa zic, eu nu cred ca este vorba chiar de rasism, ci mai mult de cresterea de acasa. Baiatul u cred ca a facut gestul cu vreun motiv ascuns, ci doar pentru a se distra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.