Review Nokia e63

Pentru că anul trecut se pare că am fost cuminte, Moş Crăciun mi-a făcut cadou un super telefon: Nokia e63. Aşa se face că, de aproape două luni, am schimbat vechiul Nokia 2360, un telefon subţire, elegant, gălăgios şi deştept cu o „cărămidă” şi mai deşteaptă. 

Singurul dezavantaj al unui smartphone îl reprezintă dimensiunile, dar cum nu poţi echipa un telefon miniatural cu tastatură QWERTY, treci peste acest neajuns. Mie mi-a trebuit ceva timp până să mă obişnuiesc cu el. Cel pe care l-am folosit timp de aproape doi ani se pierdea în orice buzunar, nu mă încurca niciodată şi dacă nu-l auzeam sunând, îl simţeam vibrând nervos. Dar Nokia e63, fiind şi un telefon mai scump, trebuie protejat împotriva zgârieturilor, prin urmare, nu se face să-l porţi în buzunar. Merită o husă faină.

Am ales telefonul ăsta dintr-o ofertă nu foarte variată a unul dealer Vodafone din Deva; era singurul telefon cu tastatură QWERTY şi eu asta îmi doream, pentru că n-am încredere în touchscreen-uri, mă enervează să le folosesc, nu vreau să am grija unui băţ pe care îl pot pierde oricând şi chiar dacă asta înseamnă că nu pot juca Solitaire sau alte jocuri de genul ăsta, am preferat un telefon fără ecran tactil. Din când în când, acestea se mai strică şi ce faci? Ai pierdut toate contactele şi telefonul devine inutil. Mi-ar fi plăcut ca Nokia al meu să fie roşu în loc de albastru, da’ nu era pe stoc. Data viitoare.

Buuun, şi-acum să vedem ce ştie să facă noul meu telefon:

  • poze şi filme cu camera de [doar] 2 Megapixeli. Calitatea pozelor e slabă, dar nu folosesc camera foto decât foarte rar. Pentru fotografii adevărate am tot timpul cu mine camera foto. Filmele, în format .MP4, au rezoluţia de 320×240 pixeli. Dar, la fel, dacă vreau să filmez ceva, am camera foto care filmează la 640×480. Suficient.
  • durata de viaţă a bateriei acumulatorului: lungă. Nu ştiu cât, într-o lună jumate a „piuit” doar de vreo două ori. Neavând touchscreen, nu îmi consumă toată bateria într-o zi, deci cred că ţine şi o săptămână. Eu vorbesc destul de puţin la telefon, cel mai mult îi consum bateria navigând pe Internet.
  • Wi-Fi.  Mi-am dorit de câţiva ani un telefon care să se conecteze la Internet prin Wi-Fi, mai ales că locurile în care-mi fac eu veacul cam au hot-spoturi. Ecranul de 2,36″ e suficient de mare pentru Twitter, Gmail, blog şi încă vreo două-trei site-uri pe care „aterizez” de pe Twitter.
  • agendă deşteaptă, player MP3, memorie de 4 GB cu un microSD pe care nu cred că o s-o umplu vreodată.
  • un foarte util dicţionar în trei limbi la alegere. Eu am instalat dicţionare în limbile română, engleză şi germană şi pot căuta cuvinte în oricare dintre cele trei limbi pe care să le traduc. Dicţionarul englez este şi explicativ, deci traducând un cuvânt din română în engleză pot afla şi ce înseamnă [în engleză].

Ce altceva mai ştie să facă E63?

Are calculator, convertor valutar, ceas cu alarme multiple, Quickoffice, un fel de Office în variantă mobilă, care poate crea sau citi documente, foi de lucru şi prezentări [deci Word, Excel, Powerpoint], note avansate – un editor de text în care pot fi inserate imagini, clipuri video sau audio etc., Adobe Reader pentru a vizualiza fişiere în format .PDF, Zip, intranet şi imprimante – trei chestii pe care nu cred că le voi folosi vreodată. UPDATE 2016: NU le-am folosit niciodată.

Abonarea la podcasturi pe diferite teme, descărcarea acestora şi ascultarea lor pe telefon e o funcţionalitate pe care o descopăr abia acum la E63-ul meu. Până acum, am încărcat eu nişte fişiere audio cu un curs de limba germană pentru vorbitorii de engleză, dar se pare că de azi voi asculta şi podcasturi pentru cei ce vor să înveţe germana. Altceva nu mă interesează, deocamdată.

Rămânem în zona multimedia pentru a „ne” lăuda cu Internet radio, un serviciu cu care se pot asculta mai multe posturi de radio online. Nici un post de radio românesc, dar de când am descoperit Whole Wheat Radio, nu am mai căutat altceva. Posturile de radio locale pot fi ascultate la radioul încorporat, dar nu fără o pereche de căşti care sunt folosite pe post de antenă. Nu-i musai să foloseşti căştile telefonului, dar e musai să conectezi nişte căşti dacă vrei să asculţi radioul. Real player, flash player şi recorder audio sunt şi ele bifate pe lista dotărilor lui E63. De înregistrat poţi înregistra până când se termină bateria sau până când umpli microSD-ul.

Să nu uităm lanterna, care se aprinde prin apăsarea butonului Space. Probably the best thing about Nokia phones!

O chestie foarte utilă: atunci când am vreun apel nepreluat sau mesaje necitite, în jurul butonului din mijloc pâlpâie un LED. Lumina nu este deloc deranjantă, în schimb e foarte utilă când mă trezesc şi vreau să ştiu imediat dacă m-a căutat cineva sau dacă mi-au intrat bani pe cardul de la ING [un serviciu contra cost oferit de Homebank de la ING este notificarea prin SMS atunci când contul este alimentat].

Ce nu-mi place la Nokia E63?

  • că mă amăgeşte cu hărţi şi GPS, dar pentru a-mi arăta hărţile nu se poate conecta la Internet, iar ca să-l folosesc ca GPS îmi mai trebuie ceva gheget.
  • că Nokia are foarte puţine teme, wallpapere şi jocuri pentru acest model în magazinul Ovi. Cele gratuite sunt, bineînţeles, şi mai puţine.
  • meniul cam încurcat, cu prea multe foldere, prea ameţite. Înţeleg, este un telefon business, dar ce businessman are la dispoziţie atâta timp ca să caute după toate aplicaţiile disponibile? Eu, după mai multe ore de chin, am reuşit să le organizez cum am vrut şi să-mi aduc pe ecran, ca scurtături, acele aplicaţii pe care le folosesc cel mai des: Internet, bluetooth, player, căutarea de WLAN, galerie, note, dicţionar şi recorder. Uhh, sunt multe.
  • ceasul. La tema pe care o am acum, dar şi la altele, ceasul analog mă enervează, mai ales că mă trezesc uneori şi nu ştiu dacă-i 7 dimineaţa sau seara. Ceas digital are ca screensaver.

36 thoughts on “Review Nokia e63”

  1. Poti vizualiza ceasul si cu aspectul digital, eu asa il am setat. Din ce am inteles eu, cred ca tu nu ai dat inca peste optiunea asta, asa ca o sa-ti dau eu coordonatele: intri la Ceas->options->settings->clock type (a opta casuta) si schimbi de acolo analogue cu digital.
    Si eu am E63-ul de 2 luni, inca am senzatia ca e prea destept pentru ce am eu nevoie, dar e bine de stiut ca la un moment dat ar putea tine pasul, daca decid sa ma „destept” si eu.
    Varianta pe rosu e uratica in realitate, cel putin asa mi s-a parut mie. Mi-ar fi placut sa-l iau pe albastru, dar in oferta Orange (de unde l-am luat eu), nu aveau decat negru si rosu.
    Cat despre camera de 2MP, 6300 pe care l-am avut inainte avea aceeasi capacitate, dar facea poze mult mai proaste, deci pentru mine e un progres. Oricum, asa cum ai spus si tu, e bine sa ai un aparat foto ca lumea la indemana. ;)

  2. Telefonul e destul de dragut, dar nu cred ca m-as descurca cu tastatura. Butoanele sunt micute. Anyway, el ca telefon e bun, din cate am inteles si de ce ai descris tu. Poti sa faci o gramada cu el. Si da, cred ca iti trebuie un soft pentru GPS, dar nu e greu de gasit.

    Sa-l stapanesti sanatoasa! Eu zilele astea imi iau un Nokia N80 a mana a doua. Ma multumesc cu el, nu zic nu, mai ales ca are si wifi pe el. :D

    te-am pupat!

  3. ma batea gandul de ceva vreme sa imi achizitionez un terminal e63. daca zici ca e bun m-ai convins :)
    o singura intrebare: din moment ce nu ai butoane de volum pe margini, cum dai sonorul mai tare cand vorbesti/asculti muzica?

  4. Lanternaaa…..am telefonul din noiembrie….si 2 saptamani m-am bucurat doar de lanterna….nici nu stii cat de util este cand vii acasa, intuneric pe scari( vecinii fac economie). Sa-l stapanesti sanatoasa( ti-am citit blogul si pe tel…deci, e ok!)

  5. Pingback: Mobiele Telefoons » RT @raingirl: Pe blog: : [un fel de] Review pentru Nokia e63 http://denisuca.com/review-nokia-e63.html
  6. Nu ai zis nimic despre clientul de mail. Are asa ceva incorporat? Si eu sunt in cautarea unui telefon business si ma intereseaza sa aiba in primul rand un client de mail bun si un program de IM.

    1. Vasi, eu folosesc Gmail, aşa că nu mi-am bătut capul cu pop3. Intru pe Gmail şi văd cine şi ce mi-a scris. Ca program de IM îmi instalasem Fring, care s-a speriat de parola mea prea lungă şi nu m-a logat. Ar mai fi Getjar. Nici asta nu mă pasionează, stau destul pe messenger cât sunt acasă ori la job. :)

  7. Da-le-n colo de diacritice. Important e sa se poata. Vreau de juma’ de an sa-mi cumpar telefonul asta dar nu sunt decis inca. Plus ca nu stiu ce oferte de net au Orange, ca pe twitter nu ma lasa sa intru.

  8. Se poate si cu diacritice, daca nu te plictisesti… Apesi tasta „chr’ si litera cea mai apropiata, adica pentru ă vei apasa chr+a. Cam asa functioneaza.

  9. pe mine ma sperie tst aia qwerty. abia m-am obisnuit cu touch-ul de la corby-ul meu. nu stiu, is mai conservatoare cu telefoanele astea. nu le vad utilitatea atator functii. (bine, recunosc, net-ul pe telefon e handy…mai ales cand ramai in pana de inspiratie la examene unde se pot face manevre :D)

  10. Instaleaza-ti google maps, alea se incarca prin wi-fi, nu neaparat prin retea ,) Cred ca-mi iau si eu e63 cu oferta de la Orange :D te-ai inteles bine cu el pana acuma, ti-a facut figuri?

  11. azi mi-am luat si eu un e 63
    ce pot sa spun este un tel super cu toate ca ma cam pierd in functiile lui, dar cu timpul ma obisnuiesc cu ele
    ce nu am descoperit inca la el si m-am chinuit vreo 3 ore sa aflu, este :cum imi conectez casca bluetooth la tel?
    am o casca plantronics discovery650

  12. Mersi Denisa
    am descoperit cum sa conectez casca
    din meniul bluetooth apes dreapta pe tasta de navigare
    este f simplu, dara m-am prins greu tare
    mersi oricum
    inca ma mai am de lecturat pana reusesc sa-l folosesc la maxim
    dar este timp suficient

  13. buna!am si eu unul…al meu e rosu:pimi cam prind urechile la el,dar sunt multumit de el…sper sa ma obisnuiesc.cum instalez un total recall?ms anticipat.

  14. Am si eu nokia e 63 si nu ma descurc sa inregistrez muzica mp3 pe el si functia gps prin satelit….nu online.
    Am sa cumpar un micro sd de 2 gb ca poate asta e problema pt care nu reusesc…..nu ma prea pricep…poate primesc de la voi cateva intructiuni….multumesc.

  15. Pingback: Telefon dual sim de la Allview. WANT! | Mufică USeBeu
  16. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Mp3 player Serioux Particle P3
  17. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Despre indicatoare, judete si farmacii
  18. Pingback: Bling-bling, dar până unde? « Denisa Bârgău
  19. Pingback: Poze din telefon « Denisa Bârgău ✿

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.