Rezultate dezastruoase la Bac. Şi ne mirăm?

„Da’ nu se poate, din atâţia copii cu medii peste 9 în liceu”, zice o fată care n-a luat Bacu’, plângând. „Au fost păziţi mai ceva ca puşcăriaşii, mai trebuia ca domnu’ ministru să le pună cătuşe la mâini şi era perfect”, zice şi o mamă revoltată că elevii care au susţinut examenele de Bacalaureat au fost supravegheaţi cu camere video/web.

Cine-i de vină? Toată lumea.


Profesorii, pentru că încă de pe vremea mea li se cam rupea. Fie predau doar ca să bifeze programa şcolară, fie îşi aduc o carte sau o revistă şi-i pun pe elevi să „conspecteze”. Adică „citiţi voi, că eu, la salariul de căcat nimic pe care-l iau, nu mai am nici un chef să-mi fac de lucru cu voi”.

Mai e şi varianta în care profesorii le dau note de trecere şi-i ajută să priceapă ceva din materie doar pe acei elevi care vin şi la meditaţii, pe bani grei. Părinţii le plătesc elevilor „ore suplimentare” [adică meditaţii], pentru că „la şcoală nu le explică cum trebuie, dar aşa, au timp de copilu’ meu şi altfel asimilează materia dacă e singur cu profesorul”. Păi de ce nu-i angajaţi câte un profesor pentru fiecare materie, dacă-i atât de greu de cap? Cei care n-au bani de meditaţii sunt liberi să se orienteze către alte materii.

Elevii, pentru că, să fim serioşi, li se rupe de şcoală. Îşi bat joc de limba română, învaţă doar atunci când ştiu că „n-au notă” şi vor fi ascultaţi, iar apoi se miră că jumătate dintre ei n-au trecut de Bac.

Dacă e să ne luăm după presarii de prin studiouri, vinovat mai e şi Ministrul Educaţiei, pentru că oricum şi-a luat Bacu’ la 20 şi ceva de ani şi nu trebuia să-i supună pe bieţii elevi unui stres suplimentar, prin introducerea supravegherii video în sălile de examen.

Ba, eu zic că foarte bine le-a făcut. În felul ăsta, s-a văzut valoarea reală a elevilor care termină liceul în anul 2011. Cei care nu au luat Bac-ul – şi mai ales cei care au fost respinşi cu note de 2 şi 3 – se pot orienta acum către nişte meserii uşoare, care să nu le solicite prea mult intelectul.

Părinţii, pentru că nu-şi supraveghează copiii, nu-i trimit la învăţat atunci când ei freacă menta pe ţeava de gaz, cu o pungă de seminţe în mână şi cu telefonul cu manele în alta. Şi nu doar sămânţarii şi maneliştii au picat Bacu’, ci şi elevi proveniţi din „familii bune” – prin asta înţeleg părinţi pe care îi duce mintea suficient încât să priceapă că dacă odrasla ta freacă toată ziua Facebook-ul şi nu-ţi povesteşte nimic de pe la şcoală, înseamnă că nu învaţă.

Să laşi toată educaţia copilului tău pe spinarea educatorului, învăţătorului şi apoi a dirigintelui este o dovadă de prostie. Ai făcut un copil, eşti obligat să te ocupi de el toată viaţa, chiar şi atunci când îţi spune că te urăşte şi că ştie el mai bine. Ghici ce? De cele mai multe ori nu ştie, e un prostuţ rebel care are cu totul alte priorităţi. Şcoala nu ar trebui să fie o activitate opţională, strecurată între excursii, întâlniri cu alţi tineri, ieşiri în baruri, cluburi şi la terase. Şcoala ar trebui să fie serviciul lor – dacă-ţi educi copilul şi-l responsabilizezi, nu va trata şcoala cu sictirul cu care o fac majoritatea elevilor de liceu din zilele noastre.

De asemenea, ca părinte, nu ai de ce să comentezi atunci când copilul tău a picat Bacu’ pentru că a fost prea strictă supravegherea. Oricât ar fi de vitrege condiţiile, un elev sigur pe el, care a învăţat materia, nu are de ce să-şi facă griji. Dacă te-ai fi ocupat de el atunci când trebuia să înveţe pentru Bac, nu mai aveai acum de ce să-ţi ridici fustele-n cap ca ultima pirandă, că vai, aşa de urât se uitau la ei şi atât erau de stresaţi bieţii copii!

Aşadar, unii profesori greşesc pentru că nu predau aşa cum ar trebui şi li se cam rupe de elevi, elevii nu învaţă şi se bazează pe faptul că vor putea copia, părinţii stau liniştiţi, că doar profesorii tre’ să se ocupe de educaţia copiilor, iar ministrul a zis „no bine, până aici. Ia să facem noi să fie bine şi să eliminăm şpăgile”! „Fondul de protocol” nu-i altceva decât şpaga pe care elevii şi părinţii le-o dau profesorilor, ca să se poată copia la Bac.

Ce-i de făcut?

Sper ca absolut toate sălile de examen să fie de acum dotate cu camere video, profesorii ai căror elevi nu au promovat să fie penalizaţi sau concediaţi [dacă toţi elevii care n-au promovat sunt idioţi, nu trebuiau lăsaţi să termine liceul. De ce au trecut din clasa a IX-a într-a X-a? De ce-au intrat în examen, dacă ei nu ştiu nici să scrie?], elevii să înveţe pentru următorul examen, dacă părinţii mai sunt dispuşi să-i întreţină până atunci, iar părinţii să se ocupe de copiii lor, că de-aia i-au făcut.

Mda, ştiu, pare simplu. Dar spuneţi voi ce-i de făcut, dacă soluţiile mele nu-s bune.

Foto: Mediafax

UPDATE: Au mai scris şi: Cabral… [lista rămâne deschisă]

32 thoughts on “Rezultate dezastruoase la Bac. Şi ne mirăm?”

  1. Sunt foarte bune soluţiile, este important să şi apară pe undeva pe la conducere. Acest duş rece sper să-i trezească la realitate pe cei care trebuie, căci este tare trist drumul pe care se duce viitorul ţării…

  2. Listele de anul ăsta relevă situația reală. Eu am dat BAC-ul anul trecut și am rămas cu un profund gust amar, pentru că înainte de examen se strângeau bani ca la cumetrie, iar supraveghetorii își expuneau falsa moralitate (cam ca în filmulețul în care apare Piticu) în timp ce acceptau pachetul cu șervețele al făgăduinței. Mai știu și ce înseamnă să fii privit cu ostilitate, ca fiind singurul dintr-o sală care nu a cotizat, mai știu ce înseamnă să fii pe liste mai jos decât unii care patru ani au stat prost cu coerența.
    Obișnuiam să spun că BAC-ul nu indică valoarea reală. Asta pentru că era doar un montaj ieftin. Ce s-a făcut anul asta printr-o mai mare strictețe a fost „the real deal”. Cum zicea un nene azi pe TeVe, „elevul nu a uitat tabla înmulțirii când a văzut camera de luat vederi”.

    Și încă o chestie. Eu cred că buba statisticilor o reprezintă în special puzderia de grupuri școlare și licee cu specific tehnic/industrial/agricol unde azi se face orice, dar numai carte nu. Și normal că promovabilitatea e 30%, dacă în școlile alea a luat BAC-ul doar femeia de serviciu. Eu sunt dintr-un orășel relativ obscur, însă la Colegiul Teoretic de aici mai mult de 90% au trecut, și chiar cu note bune. Deci se poate. Spun asta pentru că dimineață o microfonistă isteață a făcut o remarcă de genul: „dacă la acest liceu din București sunt așa de rezultate, sunt convinsă că și în țără situația stă la fel”.

    Să vezi ce marfă bună anul ăsta la admiterea pentru facultăți.

  3. Eu am dat Bacul anul ăsta şi poate să-mi sară oricine în cap, dar n-a fost aşa greu, dă-l încolo de bac! Nu zic, o fi fost mai greu ca anii trecuţi, dar era de trecut. Asta dacă puneai şi mâna să înveţi, nu dacă te bazai doar că nu-l ai pe Big Brother în sală.
    Iar astea cu „ne-au indus în eroare”, „au fost cerinţele ambigue” sunt scuze penibile ale unor elevi care au învăţat superficial sau deloc. Părerea mea :)
    Sper din suflet să-şi revină şi ţara asta într-un fel.

  4. Nu cred ca profesorii ar trebui sa stea in capul listei de vinovati. In toti anii mei prin diverse scoli (hmmm, 20 de ani in total), stii de cati profi care sa nu fie dispusi sa-mi raspunda la intrebari am dat? De unul singur care m-a evitat de-a dreptul magareste. De alti trei care au fost foarte dispusi sa-mi raspunda la intrebari… mai putin cele pentru care nu erau nici ei in stare sa gaseasca un raspuns. Am dat insa si peste multi altii care au avut bunul simt sa-mi spuna direct daca ceva ii depasea… si sa ma trimita la altcineva. Profilor „li se rupe” pentru ca vad ca elevilor/ studentilor „li se rupe”. In momentul in care o singura persoana din sala aia e vizibil interesata de ce are proful de predat, o sa devina si el interesat sa explice. Pentru ca na, a avut si el un motiv cand si-a ales meseria asta si nu prea cred ca motivul a fost salariul de cacat.

    Nu am intalnit niciodata vreun prof care sa treaca la materia lui doar elevi care fac meditatii cu el. Si nu stiu personal pe nimeni care sa fi avut un astfel de prof. Dupa cum ziceam, si-a ales meseria asta cu un motiv si nu cred ca motivul ala a fost sa-i faulteze pe putinii elevi interesati de materie si cu suficient creier incat sa nu aiba nevoie de meditatii.

  5. Culmea este ca toata lumea e convinsa de faptul ca datorita camerelor nu s-a mai copiat. Ba s-a copiat, si inca in ce fel. Poate nu la fel ca in alti ani, dar de copiat s-a putut copia. Mare parte din elevi n-au fost afectati de camere. Doar supraveghetorii au simtit o oarecare teama si au fost mai atenti decat in alti ani. Jenant este ca, desi s-au laudat in privinta camerelor si a eliminarii fraudei, bacul s-a cumparat cu aceeasi nonsalanta ca si in alti ani, pentru cine si-a permis. La fel s-a cumparat si bunavointa, si indulgenta. Procentul de promovabilitate este atat de mic din cauza subiectelor. Pentru elevii pregatiti au fost acceptabile, nu le-au rezolvat de 10 dar au trecut. Dar pentru cei din liceele slabe, in care elevii nu au nici minimul de cunostinte pentru un 5, lucrurile au fost foarte triste.

  6. Eu imi aduc aminte de la mine de la bac, fiind prima generatie care a dat BAc-ul la tspe materii , ca , la fel, in unele sali se facea cheta. Si cum sa nu iesi frustrat dintr-un examen cand tu care ai invatat iei 7-8 si unu care tot liceul abia s-a tarat ( cu interventii ) dintr-o clasa in alta iese reanjind ca el ia zece ca a copiat tot.

    Problema subiectelor de anul acesta este ca era necesar un efort de gandire logica si nu s-a mai mers pe principiul : scrieti papagaliceste tot ce-ati invata din carte. Supravegherea stricta nu avea de ce sa ii afecteze pe elevi. Daca ar fi avut o boaba de cunoastere in capsor ar fi facut legatura. Parintii care au mizat ca au elevi eminenti cu 9 si 10 ar fi trebuit sa isi puna semne de intrebare inca din timpul anului , atunci cand ar fi vazut ca plodul nu deschide o carte in 2 luni.

    Cat despre profesori? cand copilul tau se duce la scoala cu lantul de 10 kg de aur la gat, cu telefonul ultimul ragnet si cu toale de pipita de dorobanti , iar omul ala chitaie de foame pe 6oo de lei cu gandul la cum isi mai plateste darile, si pe principiul ma descurca tata , ce pretentie poti sa ai?

    Ca parinti ar trebui sa educam intai bunul simt si apoi sa avem pretentii.

  7. 1. Parintii = Pleaca in alte tari si isi abandoneaza copii. Prosti or fi sa ma invete nu? Sau, partintii ce stau in aceeasi casa cu ei dar care nu le pasa de puslamalele lor.
    2. Profesorii = Care au un chef de predat de speriat.. Toti te cheama la meditatii
    3. Legile = Care sunt de rahat!

    In concluzie, vina cea mai mare d.p.d.v o poarta PARINTII. Daca un parinte si-ar supraveghea cat de cat puslamaua, poate ca ar mai scoate ceva de la el, insa lasat in „ale lui”, la asta se ajunge.

  8. Sa-mi bag piciorul in presarii de rahat pe care-i avem. Pentru orice sunt cunducatorii vinovati. Vinovati sunt parintii pentru ca-si educa parintii dupa sa moara capra vecinului, adica nu conteaza c-ai luat tu 2, important e sa fie cea mai mare nota din clasa. Vinovati sunt profesorii deja pensionati care vin sa predea doar pentru bani si sunt sictiriti de invatamant si de elevi. Vinovati sunt elevii ca li se rupe in saispe de scoala ca au telefoane cu feisbucul vietii si cu messenger, adica au o ocupatie mai buna. Ma bucur ca le-au tras-o cu camerele ca asa scapam de „genii”.

  9. fain articol. si eu zic ca pedeapsa pentru profi cu penalizarea e indreptatita. cu concedierea e cam dificil, ca am ramane fara profi :D

    eu zic ca de vina is:
    1.parintii, pentru ca le permit copiilor prea mult. nu moare nimeni la 15 ani daca n-are smartphone sau nu se duce in discoteca in fiecare saptamana. iar asta e clar ca o fac pe banii si ingaduinta parintilor.
    2. profesorii, pentru ca isi baga picioarele sau sunt pur si simplu incompetenti.

    pe elevi nu stiu daca am cum sa dau vina, atat timp cat discernamantul lor e discutabil.

  10. problema e asa: da e adevarat ca sunt muuuulte lepre in licee. Manelisti, pitzi care se bazau pe copiat/ interventii „divine” etc. M-am uitat ieri de curiozitate la stiri si multi raspundeau cu nonsalanta ca „da.am citit asa ceva.o saptamana/doua”…evident ca ei meritau sa pice!Balaria cu „subiecte de indus in eroare” nu e adevarata. Pai cum sa treci bacu la romana daca nu te-a interesat un minimum sa stii ce scrii macar la fiecare cerinta ( drama = teatru)….Insa au fost multe cazuri cu note mici pe nedrept. Stiu pe cineva care s-a intors acasa, s-a verificat cu baremu (pe cat de mult te poti verifica cu baremu la romana) si in loc de peste 9 cat stia sigur ca trebuie sa ia, a luat 7.9…ori nu vorbim de un elev cu „da domnu sa trec” cand spui ca iei peste 9 cred ca esti destul de capabil sa te evaluezi singur…ci de unul care a castigat premii pt poezii/nuvele scurte publicate in liceu. Bacu a fost mai corect anul acesta, dar mai e mult de munca

  11. Discernamant discutabil in cazul elevilor?:)) La 17-18 ani?:)) Hai sa fim seriosi. Altele le lipsesc elevilor de liceu (abilitatile de invatare si concentrare, bunul-simt), nu discernamantul. Discernamantul ii lipseste unui kinder de 3-4 ani, nu unui tanar de 18 ani. Las’ ca-i bun asa cu procentajul asta mic de promovabilitate la bac, mai au si facultatile de unde cerne :D Si daca se desfiinteaza si locurile cu taxa de la facultatile de stat, sa vezi atunci ce interesanta o sa devina treaba :D

  12. eu cred ca elevii sunt vinovati. BACul nu trebuie sa fie simplu, toata ideea acestui examen este ca trebuie sa te pregatesti si sa inveti serios. nu e un test oarecare sau o teza, ci rezultatul a 4 ani de studii.
    nu poti sa inveti o luna inainte de BAC si sa te astepti sa`l iei cu 10.
    pentru matematica, proba la care am avut cele mai mari emotii, am inceput pregatirea din clasa a 10-a. meditatii, exercitii in plus, aveam ceva culegere cu subiecte posibile, teme de casa…toata munca a meritat pentru ca am luat o nota buna.
    cred ca sunt multi elevi care nu sunt deloc curiosi de scoala, e ok, nu toti trebuie sa aiba facultate si sa fie ‘intelectuali’. calitate, nu cantitate.
    important mi se pare ca in Romania sa fie locuri de munca satisfacatoare penrtu tinerii capabili, ca sa nu fie nevoiti sa plece in alte tari pentru a o duce mai bine.

  13. Da, deci: eu am dat BACul anul asta, la fiecare proba m-am nimerit prin fata camerelor de supraveghere (a se citi „am stat in prima sau cel mult a 2a banca, pt ca erau destule alte unghiuri pe care camera le prindea sau nu, cum iti era norocul”) si nu, n-am fost deloc stresata de prezenta lor. De dificultate..ce sa zic..eu una zic ca a fost moderat (la biologie, mate M1 si romana, ce am dat eu, nu era foarte dificil sa iei 5), si nu sunt vreun geniu sau vreun elev eminent care sa se rupa cu invatatul, iar pregatire am facut doar la mate cu un alt profesor, intrucat cel de la clasa n-a prea dat pe la scoala anul asta. Recunosc ca mereu am avut libertatea de a iesi unde vreau, cand vreau, chiar si cand mai ramasese foarte putin timp pana la examene. Iar acum am demonstrat ca am meritat-o, obtinand o medie chiar buna care imi reflecta pe bune nivelul cunostintelor.
    Dar in momentul in care te trezesti ca ai picat bacul, elev fiind, vei da vina pe parinti (nu m-au sustinut) sau pe profesori (nu m-au invatat); mentalitatea asta am remarcat-o atat printre cunoscuti, cat si in general la altii de seama mea. Parinte fiind, vei da vina pe copil (n-ai invatat, nu ai facut fata stresului, ai pierdut vremea aiurea) sau pe profesori (nu i-a invatat, sunt incompetenti). Profesor fiind, vei da vina pe elev (nu invata, chiuleste) sau pe parinti (nu isi sustin copiii, nu ii intereseaza). In concluzie, pentru ca m-am lungit cam mult, eu cred ca e un triunghi foarte periculos in care NIMENI nu vrea sa isi asume vreo raspundere pentru un esec. A, da, si toti dau vina pe sistem, fara ca macar sa realizeze cat de importanti sunt ei, fiecare in parte, pentru sistemul asta pe care il tot blameaza. (Din pacate, mai am multi ani la dispozitie in care o sa ma lovesc de atitudinea asta, tipic romaneasca de la o vreme.)

  14. Cred ca ordinea vinovatilor ar fi cam asta: elevi (aici pot spune ca ei conduc detasat in clasament), parinti (pentru ca nu stiu sa-si educe progeniturile), Ministerul Educatiei (pentru ‘nspe mii de schimbari ale programei, metodologiilor si altele), profesori (nu-s de acord cu afirmatia ca „li se rupe”, pe motiv de salarii diminuate, am in familie pe cineva profesoara de limba romana si stiu cat de greu e sa-ti bati capul cu toti tampitii carora nici macar nu le pasa de scoala, vin doar sa faca figuratie si sa-si etaleze ultimele cuceriri in materie de vestimentatie).

  15. Stati, ca asta cu bacul e numai varful icebergului. Acum o sa se crizeze fabricile de diplome ca nu mai pot avea clienti. Imi inchipui ce fel de conditii de admitere fanteziste vor scoate. Deja am auzit de „concurs de dosare”, si cica unii rectori ar vrea sa admita si pe cei care n-au bacul la momentul admiterii. Admitere pe credit! Generatia PRO,stii?

  16. „ce e de facut” e simplu, presupune doar nitica organizare.

    un tur al liceelor cu rafaela, columbeanu and the likes.

    cine e prea urat sa fie selectat se face profesor. a perfect circle!

  17. Ce-i de facut? Concediati profesorii? Hm…Da, au partea lor de vina ca au perpetuat minciuna. Dar mie mi-e foarte clar ca la unele licee la admitere(dupa capacitate sau cum s-o fi numind acuma) e concurenta de x pe-un loc(x>1) iar la alte licee e concurenta de y pe-un loc(y<1) si la cele din urma ajung elevi prin "re-distribuire". Eu cred ca e cazul sa acceptam ca exista licee bune si bunicele si exista licee "de umplutura" unde ajung elevii mai slabuti. Si la aceste licee "de umplutura", pot face profesorii si strip-tease in timpul lectiei ca "de unde nu e, nici Dzeu nu cere". N-ar fi cazul ca liceele astea de mana a 10-a sa devina scoli profesionale? Rezultatele de anul asta au demonstrat clar ca nu putem fi toti premianti, cineva mai trebuie sa ne curete si ciubotele, sa dea si cu matura, si cu sapa… etc. Se investeste inutil in instruirea in licee teoretice a unor elevi al caror nivel a fost din start slab…

  18. mie im place comentariul lui brontozaurel. n-as fi putut sintetiza mai bine ceea ce as fi vrut sa spun. am avut si eu aceleasi tipuri de profesori.
    n-or fi fost ei straluciti, dar faceau si ei tot ce puteau. daca elevul facea si el tot ce putea, lua BAC-ul.
    am avut o profesoara care imi dadea note mici (7-8, da, pentru mine 7-8 erau note mici) pentru ca nu ma duceam la meditatii, dar nici ea nu putea sa-mi dea mai putin pentru ca invatam si stiam.

    cat despre supraveghere, mh, asta e un pretext mai mult decat pueril. am avut in facultate supravegheri mult mai drastice si am trecut examenele fara nici cea mi mica emotie. si eu, si multi altii. pe merit nu pe banii mamei si tatalui.
    sa nu-mi spuna mie cineva ca jumatate din elevii tarii asteia au probleme medicale si nu fac fata unor conditii „extreme” de stres. daca au, exista medici si tratamente.

  19. eu zic ca nu e chiar o prostie sa iti lasi copilul pe mana educatorului. teoretic, el este cel angajat sa se ocupe de educatia lui, pentru ca parintele nu are de unde sa cunoasca toate stiintele si nestiintele posibile si imposibile ce se predau. parintele trebuie sa munceasca sa produca bani in sistem. educatorul/inv/prof are rol sa contribuie la educarea si invatarea copilului. parintele trebuie doar sa il sprijine. un sistem bine pus la punct, copilul merge la scola, invata studiaza face lectii teme, acasa isi petrece timpul liber cu familia. stiu ca pare utopic un astfel de sistem in romania. parintii la fel, merg la job, vin acasa si petrec timpul cu familia , nu lucreaza acasa(lasand exceptiile la oparte). copilul trebuie incurajat sa studieze, a invata cam e sinonim cu toceala pe la noi. studiul aprofundat creeaza elevarea intelectului, nu memorarea comentariilor operelor, si a datelor evenimentelor istorice. de fapt asta se practica acum. toti elevii trebuie sa invete lectia pe care o preda un profesor. in functie de cat de mult au invatat, profesorul acorda o nota deobicei raportata la niveulul lui de cunostiinte, adica daca lectia este invatata asa cum a predato. nimeni nu incurajeaza lectura, nimeni nu incurajeaza studiul , toti promoeaza comentariile si analizele textelor sa fie invatate, si formule tocite. nu mai zic de volumul mare de informatii care trebuie tocite. teoretic scoala trebuie sa te pregateasca sa intri in sistem sa produci bani utilizand cunostiintele acumulate. practic iesi mai prost decat ai intrat daca te lasi pacalit de anturaj. una peste alta bine le-a facut. nici un profesor nu mai zice nici pâs de frica. nu stiu de ce le e frica. ar trebui sa isi puna toti mintile la contributie si sa vina cu solutii de reorganizare a sistemului de invatamant. ce misto e sa stam sa gasim vinovati si sa pasam pisica moarta, in loc sa ne uitam in oglinda sa gasim solutii sa corectam probleme. toti se complac, se spala pe maini, si culmea seara dorm linistiti.

  20. Citisem ieri un articol potrivit căruia rezultatele dezastruoase la bac s-au înregistrat numai în liceele în care s-au introdus camere de supraveghere. Restul au avut rată de romovare mare, mai sus de 70-80%. Deci da, şi eu sper ca de la anu să fie camere de supraveghere în toate şcolile şi să se apuce naibii mucoşii de elevi să mai şi înveţe ceva.

  21. Părinții nu au numai rol de sprijin. Părinții ar trebui să mai meargă din când în când pe la școală să afle ce mai fac ai lor copii pe acolo, de nu au niciodată trecute notele în carnet. Atunci când unii elevi învață, iar alții nu, e logic că nu profesorul e de vină. Cât despre toceală, dacă înveți ca papagalul comentariile și analizele literare înseamnă că nu știi să-ți folosești creierul și n-o să iei mai mult de 8. Dar asta nu are cum s-o știe unul care mereu a avut 6, maxim 7 pentru că a încercat să tocească și nu i-a reușit. Asta o spun eu, care n-am învățat niciodată comentariile, nici din manual, nici din caiet, nici nu am fost la meditații și tot am luat 9,75 la română.

    Ca și ady, și eu am avut un profesor care îmi dădea doar 7-8 pentru că nu mergeam la el la meditații. Dar mai puțin de 7 nu ar fi putut niciodată să-mi dea. Pentru că știam materia, de-aia.

    Degeaba încurajezi copilul să învețe dacă el nu vrea și dacă nici tu nu-l verifici. Atunci cine să-l verifice? Profesorii? Profesorii îl verifică de câteva ori pe semestru și îi dă note mici pentru că nu a învățat, numai că părintele nu știe asta. Doar nu credeți că profesorii predau materia de două ori, o dată pentru cei cu note mari și o dată pentru cei cu note mici.

  22. Principala vina este a profesorilor. Si pe vremea mea erau destui carora nu le placea cartea si nici eu nu ma omoram cu invatatul, dar cand se infigea profesorul in noi tremuram toti.
    Acum elevii bat profesorii.

  23. Ca si relativ proaspata absolventa a liceului, eu gasesc vinovat in primul rand elevul! Daca el nu isi da silinta si nu aspira la un viitor pentru el, de ce ar lupta altul lupta lui? In plus webcamurile inregistreaza imagini, nu blocheaza mintiile. Au existat si note de trecere ceea ce dovedeste ca nu au fost subiecte imposibile..aaa ca se bazau pe copiat- si-au asumat niste riscuri, trisatul se presupune ca se pedepseste! din punctul de vedere si al „legii” au primit ceea ce meritau.De ce ar vrea cineva sa ajute niste elevi care au picat bacul ca nu au putut copia? Sa ajunga la facultate sa devina cineva, sa conduca tara si sa faca ceea ce stiu ei mai bine(sa triseze) ca restul poulatiei sa continue sa faca ceea ce ea stie mai bine(sa se planga de coruptie in timp ce o promoveaza)? Din cate imi amintesc,nu s-a plans nimeni ca a vrut sa invete, dar nu a avut de la cine….

  24. Cu profii n-ai dreptate. Cunosc multi profi, am si in familie doi. Zici ca nu trebuiau sa-i promoveze pe elevii lenesi, ca li se rupe, ca asteapta spaga de la elevi.
    Adevarul este ca profesorii nu au nicio sustinere in a face invatamant de calitate. Nu au nicio parghie prin care sa ii poata determina pe elevi sa invete, sa le pese de scoala, chiar si sa vina la scoala. Programele sunt cum sunt, ei trebuie sa predea o gramada de ineptii. Daca ii spui elevului: „invata, ca ai de sustinut un examen de Bac”, elevul iti rade in fata: „oricum il iau, de ce sa ma stresez?” De picat nu ii poti pica pe toti ca te ia la bani marunti conducerea scolii ca da rau in statistici sa ai asa de multi corijenti. Si dupa aia tot pe tine da vina ca nu ai fost in stare sa ii inveti pe elevii aia care considera ca ti-au facut un favor pentru ca au binevoit sa vina la ore.
    Vorbesc aici de scolile slabe, cele care au elevi care in mod normal n-ar avea ce cauta in liceu, insa cum scolile profesionale s-au desfiintat ce erau sa faca? Elevi proveniti din familii sarace sau dezorganizate, cu parinti care nu dau doi bani pe educatie. Stii cat de multi sunt aia? Cei mai multi.
    Ce sa faca profesorii in conditiile astea?

  25. Eu zic ca e doar selectie naturala si ca oricum e nevoie si de „seibari” nu numa de „prosti” cu diplome … poate asa se mai inchid si numeroasele Facultati Private si Profile inutile …

  26. Ce rost are sa ai un examen de BAC cu mult peste nivelul elevilor ?Asta nu demonstreaza decat ca habar nu ai care e nivelul lor..E ca si cum ai pune stafeta la saritura in inaltime (fara prajina) la 10m..Plm

  27. Eu o sa fiu in clasa a XI-a la toamna si mi-am dat seama treptat cum sta treaba cu liceul dupa 2 ani de invatat in unul dintre cele mai bune licee din orasul unde stau.Ideea e ca sunt fel si fel de profesori precum si materii,unii de la materii neimportante ne solicita mai mult decat ar trbui,altii la materiile importante ii doar in fes si au pretentia ca noi sa ne facem lectia,sa si intelegem si daca e posibil sa si retinem trancaneala lor.
    De asemenea am intalnit profesori care ne-au motivat,au reusit sa predea lectia,sa discute cu noi ba chiar si sa ne asculte.
    Parerea mea,formata dupa 10 ani de scoala si trecand prin mana a n profesori,este ca profesorul care nu stie sa comunice cu elevul inafara materieri pe care trebuie sa o predea nu este profesor,si prin urmare nu castiga nici aprecierea noastra

  28. La multe licee de renume profii sunt obligati sa treaca elevii.Daca ai noroc si ai pile la inspectorat poti face carte si lasa pe cine vrei.Alfel nu pentru ca daca nu e numarul de elevi nu se primesc banii de la minister

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.