Dacă eşti comerciant în România şi vrei să-ţi vinzi marfa, ai o singură şansă de reuşită: să stai chiar tu în spatele „tejghelei”. Nici un angajat, oricât de bine plătit, nu va fi la fel de motivat ca tine să-ţi vândă marfa. Poate că într-o zi are chef să vorbească la telefon ori să-şi facă manichiura, în altă zi s-a trezit cu faţa la cearşaf şi nu vrea să vadă pe nimeni, cu atât mai puţin să se poarte frumos cu nişte necunoscuţi, chiar dacă necunoscuţii au bani pe care, cine ştie?, poate că vor să ţi-i dea ţie, că de-aia au intrat în magazinul / birtul / restaurantul la care lucrezi. Cum spuneam, nimeni, niciodată nu o să-şi dorească mai mult decât tine să-ţi vândă marfa şi să-ţi facă profit.
În urmă cu doi ani, am ajuns într-un mic magazin din Hunedoara, în căutarea unei rochii. Urma s-o îmbrac la o nuntă şi eram deja sătulă de toate magazinele care vând doar haine în mărimile XS, S şi M. Ferească sfântu’ să cauţi o haină mărimea XL, că rişti să ieşi din toate magazinele crezând că doar slăbănoagele merită să se îmbrace cu haine noi! Am intrat în magazinul ăsta când deja îmi pierdusem speranţa că voi mai găsi Rochia pe care o căutam, cam sictirită şi deja leşinată de cald [era prin iulie].
Doamna care vindea m-a întâmpinat cu un zâmbet, cu poftă de vorbă şi dispusă să mă ajute să-mi rezolv problema care m-a determinat să-i calc pragul magazinului. I-am explicat ce caut, am observat că are şi foarte multe sutiene [dup-aia am observat că în magazinul respectiv se vinde lenjerie intimă, câteva rochii şi foarte puţine accesorii: cercei, ochelari de soare şi cam atât] şi am îndrăznit să-i cer un sutien „push-up”. Femeia nu doar că mi-a găsit sutienul potrivit, dar m-a ajutat să-l probez, mi-a explicat ce făceam greşit şi de ce credeam eu că nu mi se potrivesc acele sutiene. Şi, evident, am plecat din magazinul ei cu vreo 250 de lei mai „uşoară”, dar cu o rochie aşa cum îmi doream şi cu primul meu sutien push-up.
Evident, doamna era proprietara magazinului.
De atunci m-am tot gândit că ar trebui să trec pe la magazinul doamnei şi să-i duc un buchet de flori sau o cutie de ciocolată pentru felul în care s-a purtat cu mine atunci când nu mai aveam nici chef să caut rochia aia blestemată şi nici speranţa că o s-o găsesc în oraşul ăsta uitat de lume. Cum de la vorbă până la faptă a trecut mult timp, am cam renunţat la idee.
Zilele trecute, am trecut pe lângă magazinul cu pricina şi-am zis că intru pentru cinci minute, poate-mi mai cumpăr un sutien şi-i mulţumesc doamnei pentru ajutorul dat în urmă cu doi ani. Intru în magazin şi surpriză: în locul doamnei era un tinerel la vreo 20-25 de ani. Fiul ei, am presupus, mai ales că între timp am aflat de la o terţă persoană că doamna e proprietara, că este căsătorită cu un negru şi că au unul sau doi băieţi.
– Bună ziua, zic, gândindu-mă că ar fi aiurea să ies din magazinul de lenjerie intimă după ce am dat peste un vânzător şi nu o vânzătoare.
– Bună ziua, poftiţi!
– Ăăă, cred că o căutam pe doamna… mama dumneavoastră?!, bâigui eu.
– Faceţi abstracţie de faptul că mama nu-i aici, zice tânărul.
– Da, păi e cam greu să fac asta.
– Ce doriţi?
– Un sutien…
– Ce mărime? Ce culoare?
– 85B, negru, zic repede, vizibil încurcată.
După ce-am primit sutienul, eram hotărâtă să-l cumpăr fără să-l mai probez, dar omul a insistat să-mi văd de ale mele şi să nu mă mai stresez. Na bine, ia şi destresează-te, dacă poţi!
După ce am ieşit din cabina de probă, tânărul mi-a spus că o pot găsi pe mama lui după 12 august, că-i plecată în concediu. Şi mă întreabă ce face de este atât de solicitată, că nu sunt prima clientă care întreabă unde a dispărut doamna aceea drăguţă.
– VINDE! Ştie să vândă, aia face! Nu că dumneavoastră n-aţi şti, dar e vorba de lenjerie intimă şi…
– Da, zice omul, staţi liniştită, că înţeleg.
Uite un magazin la care o să revin. Dar cândva după 12 august!
Dommna a preferat totusi sa lucreze ea si fiul ei (cat timp liseste) decat un angajat care sa-i goneasca clientii. Probabil dintr-o experienta precedenta sau experienta altora.
Tare. Cred că nici lui nu-i este ușor. =))
cred ca ar fi vrut si el sa ajute fetele sa probeze lenjeria, dar cred ca ramane doar cu dorinta
tu ai intalnit un caz fericit de patron care tine la afacerea sa; sa nu uitam genu` care dupa 2 treburi probate te fugareste de nu mai vrei sa vii in viata ta acolo..
Mai bine vinzi tu si gata!
Exista o solutie simpla, extrem de simpla, in domeniul vanzarilor si nu numai. Comisionul, eu sunt sigur ca atat timp cat angajatul stie ca daca vinde primeste comision din vanzare, is da silinta sa faca un ban pentru el.
Romanul, daca nu e afacerea lui si are grija de ea, e cel mai prost comerciant din lume! Nu, din galaxie! Hai, din univers!
Ei hai ca nu e chiar asa.
Daca ii oferi un comision din vanzari, se schimba modu’ de perceptie.
Mai sunt si acei patroni care se poarta frumos atata vreme cat faci vanzare, dar cu prima ocazie cu care probezi ceva si nu cumperi, pentru ca nu-ti vine/nu ti se potriveste, te sictireste maxim din priviri si gesturi. Mi s-a intamplat. Nu mai zic de angajati. Cum ai putut tu indrazni sa-l deranjezi fara sa cumperi? Si se intampla si la case mai mari. In Iulius Iasi, la Bershka era intr-un timp o tipa la cabinele de proba care impungea cu privirea daca ieseai si lasai hainele pe bara, in loc sa te indrepti cu ele spre casa.
Si apropo de „crima” de a purta L sau XL, faza naspa, recenta, intr-un magazin unde vindea patroana: intru in cabina, probez, nu imi vine, ies. Afara ma astepta o prietena care pusese ochii pe o bluza. Ma intreaba daca imi place. Ii zic, mai voalat si nu prea, ca nu ma incanta si ca nu imi place materialul. Atata mi-a trebuit. Replica vanzatoarei, asortata cu sictirul maxim: „ei, bluza e frumoasa, ea e mai slabuta, ii sta bine”. Cu alte cuvinte, „tu sa taci ca oricum nu iti vine”. :)) N-ai cu cine.
te sictiresc* [sorry]
putini angajati/patronii atat de dedicati ca doamna de mai sus. A devenit deja o minune sa ne asteptam de la vanzatorii sa se poarte ca niste oameni cu noi, nu ca niste dobitoci carora le face o favoare.
eu ma imbrac ff clasic, si am uitat sa spun ca nu-mi plac magazinele si cumparaturile
in apropierea serviciului era un mic magazin cu hainele pe care le prefer
cum faceam cumparaturi? intram si-i explicam doamnei ca am la dispozitie 10 minute sa cumpar un costum
ma imbraca cu cateva modele, alegea numai ce mi se potrivea, plateam si plecam
anul trecut cand m-am intors din concediu am vazut magazinul inchis. nu stiu unde s-a mutat, dar nu mi-am mai cumparat haine….
Spune-ne și unde e magazinul. Aș merge și eu, dar după 12 august…
Asta aşa ei şi totuşi in afară de ce nu e aşa?
TNH, e magazinuţul cu Jolidon de pe str. Avram Iancu, cum mergi de la Kaufland spre gară, pe dreapta.
Intr-adevar daca este vorba de afacerea ta esti mai dedicat pentru ca, in primul rand, este vorba de banii tai si in al doilea rand de reputatia ta si a magazinului.
daca e magazinul care cred eu ca e, mai au unul la teatru unde vinde sotul.:)
Sa stii ca si marimile mici (XS/ 32-34) sunt foarte greu de gasit :(
Nu neaparat, XS si S se gasesc foarte ok. Depinde de unde cumperi.
Exemple concrete in Bucuresti? Chiar am nevoie…
Ca mie mi se pare ca mai degraba depinde de daca sunt cu adevarat XS sau doar asa scrie pe ele (aka „vanity sizing”) :| Ca poa’ sa scrie XS pe eticheta, daca are 60cm in talie… numa’ XS nu mai e.
Da, bine, imi gasesc foarte ok tricouri si pijamale. La raioanele pentru copii de 8, 10, 12 ani. Si imi plac in draci pentru ca multe sunt cu personaje de desene animate, iar eu ador desenele. Am cu Tom & Jerry, Scooby-Doo, Bugs Bunny, Lola, Taz, Aristocats, 101 Dalmatians, Blinky Bill, Tweety & Sylvester… E drept ca pantalonii de pijama de-abia trec de genunchi + mi s-a intamplat sa-mi crape doua pe bust, da’ majoritatea is destul de elastice si se largesc, no big problem…
Problema mare e ca va trebui sa merg la o nunta si o sa mi se faca capul calendar daca apar in altceva in afara de o rochie care sa nu fie „lalaie”, care sa nu para „de capatat”, in care sa nu arat „ca un pui de bogdaproste”… ma rog, comentariile pe care le-am auzit de atatea ori cand purtam ceva mai larg…